Un șofer din Telciu a ajuns luni dimineața la spital, după ce, în Chiuza, pe DJ 170A, s-a răsturnat cu autocamionul cu care transporta material lemnos. 

La locul accidentului au intervenit pompierii ISU Bistrița-Năsăud.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului o victimă (șoferul autocamionului), blocată. Victima era conștientă și cooperanta, a fost extrasă în cel mai scurt timp și predată echipajului medical care a evaluat-o și transportat-o la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. 

Și polițiștii au intervenit la locul accidentului.

„Au intervenit la fața locului polițiștii rutieri din Beclean, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că un bărbat de 29 de ani, din Telciu, în timp ce conducea un autotren pe direcția de mers Piatra spre Beclean, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și îi vor fi recoltate probe biologice”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul polițiștii Compartimentului Rutier Beclean.

Imagine
Imagine
Imagine


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.