Organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-au întâlnit, joi, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţii conducerilor Companiei Naţionale CFR SA, CFR Marfă SA şi CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor.

Acestea au protestat faţă de inexistenţa, în prezent, a contractelor colective de muncă la cele trei societăţi şi au solicitat ca viitoarele contracte, care urmează a fi încheiate, să prevadă o creştere salarială de minimum 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare din lună şi acoperirea nevoilor de personal, astfel încât salariații să nu mai fie nevoiţi să facă ore suplimentare.

De asemenea, organizaţiile sindicale au insistat ca în viitoarele contracte colective de muncă să fie prevăzute şi vouchere de vacanţă pentru salariaţi, începând de la data de 1 ianuarie 2016.

Conducerile organizaţiilor sindicale au cerut celor trei societăţi de cale ferată ca încheierea contractelor colective de muncă să fie finalizată cel mai târziu până la sfârşitul lunii septembrie 2015.

Administraţiile societăţilor CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători s-au arătat deschise față de doleanţele şi propunerile organizaţiilor sindicale.

Sindicatele au avertizat că dacă administraţiile celor trei societăţi nu vor da curs solicitărilor lor până la sfârşitul lunii septembrie, vor declanșa greva generală începând cu 1 octombrie 2015.

Organizaţiile sindicale care susţin acest demers sunt: Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Naţională Drum de Fier, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, Federaţia Naţională ELCATEL, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.