Pentru 2010 se anunţă o mărire extraordinară a salariilor mici de bugetari.
Nu, nu este una dintre acele prognoze pedante şi fanfaroane a unor economişti de la “The Money Channel” sau de la “Ziarul Financiar”… Este o măsură de guvern, care se va transforma, după spusele premierului Boc, până la 30 iunie 2009, într-un proiect de lege ce va fi pus în aplicare după Anul Nou.
Raport de 1 la 100
Premierul Boc a declarat după Paşte că Guvernul se pregăteşte pentru propunerea unei noi legi a salariilor bugetarilor care să remedieze inegalităţile dintre bugetari ce domnesc astăzi în România. Premierul spunea că astăzi raportul între salariile mici şi cele mari, la bugetari, este de 1 la 70 şi chiar de 1 la 100. Proiectul de lege pe care începuse să-l promoveze Boc după Paşte urmează, când va fi pus în aplicare, să reducă acest raport incredibil la cel de 1 la 15. Grea sarcină! Bineînţeles, spunea Boc, salariile mari nu vor scădea… Doar cele mici vor creşte. Cele mari vor fi îngheţate, pe când cele mici vor înregistra creşteri în salturi.
Salariul de la stat, mai mare cu 30% decât în mediul privat
Cum se va pune în aplicare această lege, în 2010, rămâne de văzut. Cert este că situaţia din ziua de astăzi, în domeniul bugetar este strigătoare la cer. Unde s-a mai pomenit în UE ca raportul dintre salariile bugetarilor , pe piramida salariilor să fie de 1 la 70, în cel mai bun caz. Situaţia ar fi fost acceptabilă dacă în vârful piramidei, alături de aleşii politici, judecători, procurori şi chestori – care sunt marii favoriţi ai status-quo-ului de acum şi indetronabili, instalaţi în vârful piramidei – ar fi stat chirurgii, medicii în general, profesorii universitari, cadrele didactice de toate felurile etc..
Însă un alt aspect este şi mai supărător. Tot Varujan Vosganian observa într-un articol publicat într-un important ziar finaciar că salariile bugetarilor în România, sunt în medie cu 30% mai mari decât în domeniul privat. Ceea ce este inadmisibil într-o ţară cu o economie de piaţă. Oriunde în lumea civilizată, în vârful piramidei salariilor stau profesiunile liberale şi salariaţii din domeniul privat şi liber întreprinzător. Doar în România birocraţii, aleşii locali, funcţionarii de toate speciile, contabilii de la stat, consilierii de pe lângă regiile autonome câştigă mai mult decât un avocat abil, un întreprinzător talentat, dar sufocat de birocraţie şi impozite, un medic capabil să-şi deschidă o clinic privată sau un artizan profesionist care trăieşte de pe urma comercializării unui produs propriu.
Privilegii legale
Unde mai pui că nedreptatea nu este decât pe jumătate spusă – e adevărat că bugetarii „cei grei” câştigă cu 30% mai mult decât în domeniul privat, dar statistica asta se referă numai la salariile propriu zise, nu şi la celelalte privilegii legale – pe cele ilegale nu le mai punem la socoteală – şi anume, facilitate de a face împrumuturi frumuşele de la bancă. Nimeni nu mai aminteşte de acest aspect fundamental legat de privilegiile legale ale bugetarilor „grei”, care consistă în faptul că băncile îi văd ca pe nişte buni platnici „din oficiu”, deoarece având slujbă la stat şi salarii pe care nicio lege sau schimbare nu le pot ameninţa, ei reprezintă nişte clienţi model, fără riscuri, cu situaţie stabilă.
Decalajul dintre salarii are viaţă lungă
Statisticile economice indică faptul că de când a început criza economică, doar o singură categorie de salariaţi din domeniul privat a înregistrat o majorare a salariilor, în rest fiind vorba doar de creşteri de salarii ale categoriilor de bugetari. Între aceştia, profesorii au înregistrat o creştere a salariilor de 27,8%, însă salariul real care rezultă din majorare este doar de 1.771 de lei, sumă care nu este deloc departe de salariul mediu pe economie – de 1.358 de lei. Creşterea salariului la profesori se poate explica în mod deloc spectaculos, şi prin plata eşalonată a celui de-al 13-lea salariu. Cu o creştere a salariului de 22,4% îi urmează bugetarii din domeniul extracţiei cărbunelui care câştigă în medie cu 2.088 de lei pe lună.
Mihai TRIŞCAŞ
B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE INGRIJIRE PERSONALA SI ARTICOLE DE BARBIERIT MODELAT, ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.