Consilierul municipal Alin Seserman, este de părere ca este nevoie de un nou primar, chiar daca deocamdată, actualul primar nu are alti candidați. De asemenea considera că sunt destul de multe lucruri de realizat și de schimbat în oraș, si este nevoie de „o reformă profundă”.

„Am impresia că întâmplător sau nu, se crează o atitudine similară cu ceea ce a fost în urmă cu patru ani. Crearea unei atmosfere ca în 2012, când Ovidiu Creţu a fost lăsat să recâştige Primăria Bistriţa. Circulă vorbe, ştiri, discuţii, tot mai des, că nu există alţi candidaţi. Ca şi atunci. Cred că Ovidiu Creţu râde bine. Bistriţa totuşi este un oraş de dreapta, iar chestiunea asta cu lipsă de candidaţi îi place de minune. Foarte mulţi ştiu că sunt interesaţi ca lucrurile să rămână neschimbate şi sunt foarte vocali în public. Vorbim de ziarişti plătiţi de el, de politicieni care se prefac că-şi doresc schimbarea, însă de fapt fac un joc extrem de pervers pro Creţu sau firme abonate la banii primăriei şi alte grupuri de interese care vor investi ca lucrurile să rămână neschimbate. Bistriţa, din nefericire, a revenit foştilor comunişti. Ei o conduc, fie că vorbim de Primăria Bistriţa, Prefectură, Consiliul Judeţean. Nu am o problemă cu generaţiile, dar după 25 de ani am crezut că cel puţin în conducerea instituţiilor şi a partidelor, aceste personaje cel puţin se vor rări, însă am impresia că acum mă sufocă mai tare. Anul viitor este nevoie de o reformă profundă, iar unul din puncte este acesta.
Ovidiu Creţu a făcut câteva lucruri bune pe care era firesc să le facă, fiindcă de aceea e primar şi foarte multe lucruri pe care trebuia să le facă şi nu le-a făcut. Astăzi, oraşul este asfixiat de evenimente şi nevoi inventate, viziunea primarului este în toate, orice propunere care vine din altă direcţie, este anihilată şi eliminată de majoritatea personală din consiliu a acestuia, iar cetăţenilor li se cântă săptămânal un refren cu realizările conducătorului.
Însă tot astăzi, se simte nevoia unui proiect nou pentru oraş. Şi voi începe să lucrez la un nou proiect pentru oraş şi la un document alături de alţi colegi, cărora o să le propun acest lucru. PNL nu va câştiga Primăria Bistriţa numai dacă nu va vrea. Electoratul este în faţa partidelor şi a politicienilor. Cetăţenii au crezut mai mult decât noi în Klaus Iohannis, au reacţionat mai rapid la votul din Senat privind imunitatea, au încredere în PNL în proporţie de 50%, mai mult decât simpatizanţii noştri. Noi trebuie să facem câteva lucruri simple pentru a le consolida încrederea. La Bistriţa, ca şi în alte părţi, vor să vadă un program bun şi un candidat bun. Cetăţenii vor ce vrem şi noi. Vrem străzi bune, şcoli sigure şi locuri de muncă. Vor evenimente culturale, dar nu toată ziua, cineva să cânte la cort. Avalanşa şi repetitivitatea evenimentelor a dus la banalizarea lor, tocmai prin numărul mare, prin densitatea lor. Vrem ca sportul bistriţean să-l scoatem din faliment. Vrem pe strada Zefirului, în locul centralei termice care rugineşte o zonă verde, vrem refaţadizarea centrului istoric şi îngroparea cablurilor care atârnă pe pietonal. Vrem să spunem STOP haosului din urbanism şi documente de planificare urbană, vrem să dăm viaţă zecilor de foste puncte termice care ne deformează imaginaţia dacă mai stau mult aşa. Vrem lucruri normale.
Cine să le facă? Un nou primar, cu viziune modernă şi receptiv la nou şi o majoritate în consiliu transparentă şi nu pestriţă aşa cum e astăzi. Şi mult entuziasm”, a scris Seserman pe pagina de socializare.

1 COMENTARIU

  1. Puna-va dracu si nu va tineti de lucruri serioase. De castiga iar O. Cretu, va puteti lua adio de la copaci si iarba. Daca nu sunteti seriosi PER pregateste doi in lupta. Balan ori Toniuc, sunt doriti de pescarii bistriteni. Si sunt multi altii care ar pune stampila pe unul din ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.