Având în vedere evoluția situației epidemiologice de pe teritoriul României, în contextul apariției și răspândirii noii forme de Coronavirus, a fost reorganizată activitatea din cadrul serviciilor publice, transmite Instituția Prefectului. 

Astfel, pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor SE SUSPENDĂ activitatea de examinare la nivel național – probele teoretică și practică pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.03.2020, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția situației actuale.

– Se redistribuie personalul serviciilor publice comunitare teritoriale pe două schimburi, în vederea asigurării continuității asigurării, schimbul doi urmând a se finaliza la ora 20.

– Se majorează timpul de soluționare a tuturor operațiunilor specifice de înmatriculări și permise desfășurate la ghișee, la 10 minute, prin utilizarea exclusivă a platformei de programare on-line.

– Se interzice intrarea oricărei persoane în sediul serviciului public comunitar (în zona de back-office) cu excepția persoanelor autorizate a căror prezență este strict necesară.

– Vor fi identificate persoanele trimise în izolare la domiciliu/carantină pentru blocarea programărilor online în sistem, în măsura în care există date centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică.

Pentru Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (30 zile):

– Preluarea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare, se va realiza NUMAI pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unei călătorii care se va efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor on-line (https://epasapoarte.ro/).

– Transmiterea pașaportului simplu electronic de la sediul unui serviciu public comunitar de pașapoarte la adresa de domiciliu/reședință din țară a titularului/a persoanei care a formulat cererea, se va face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin mail sau poștă de către titular/persoana care a formulat cererea.

– Primirea cererilor privind exercitarea dreptului la libera circulație în străinătate/istoric pașapoarte/scutire taxe vamale, precum și furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple și eliberarea adeverințelor/comunicărilor corespunzătoare, se va efectua exclusiv prin corespondență poștală sau electronică numai persoanelor care prezintă documente care justifică urgența solicitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.