Curtea de Apel Cluj a dat o sentință definitivă și executorie în procesul în care societatea Nervia Center a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca. Sentința este în favoarea firmei, astfel că administrația locală clujeană va trebui să plătească 7.383.051 euro cu titlu de daune. După ce a câștigat concesiunea unei suprafețe de teren din zona Expo Transilvania pentru a edifica un centru comercial, firma a fost împiedicată de primărie să concretizeze această investiție. A urmat un proces pe care acum îl vor plăti clujenii.
La începutul anul 2020, SC Nervia Center a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca cerând rezilierea unui contract de concesiune a terenului din zona Expo Transilvania. Motivul invocat a fost că administrația locală a încercat, constant, să bage bețe în roate dezvoltatorului care urmărea edificarea unui mall. În lini general, primăria condusă de Emil Boc a încercat să primească taxa de concesiune fără a da nimic la schimb.
În 2006, consilierii locali clujeni au adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat concesionarea unui teren de 5 ha situat în Cluj-Napoca în zona Expo Transilvania pentru construirea unui ansamblu imobiliar care ar fi trebuit un ansamblu hotelier, o parcare și un centru comercial.
Ulterior, primăria a refuzat să elibereze autorizația de construcție, astfel că investitorul a rămas cu investiția blocată.
Motivul a constat în faptul că PUG-ul făcut în 2014 a schimbat încadrarea urbanistică a terenului.
În replică, juriștii primăriei clujene au spus că în contractul de concesiune nu se specifică faptul că întreaga suprafață concesionată trebuie să fie construită, contrar susținerilor investitorului. Astfel că, în opinia lor, obligațiile contractuale ale primăriei sunt de a preda terenul și de a urmări mersul lucrărilor la obiectivul ce se va realiza, iar această obligație principală a fost îndeplinită, terenul fiind predat concesionarului prin proces verbal la data de 28.01.2009.
Ei mai spun că, de fapt, cei de la Nervia nu intenționau să construiască proiectul cu respectarea reglementărilor urbanistice existente la momentul semnării contractului de concesiune, ci pe întreaga suprafață de teren, inclusiv pe zona verde, sperând obținerea unei modificări a regimului urbanistic al terenului.
În octombrie 2022, Tribunalul Comercial Cluj a dat o sentință favorabilă firmei Nervia.
”Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta N C SRL în contradictoriu cu pârâţii M C-N şi C L AL M C-N. Dispune rezoluţiunea contractului nr. 17432/27.01.2009. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei, cu titlu de daune interese, a sumei de 7.383.051,91 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, din care 6.777.051,91 euro reprezintă beneficiu nerealizat şi 606.000 euro contravaloare taxă concesiune, precum a sumei de 334.932,28 lei reprezentând cheltuieli aferente contractului de concesiune. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor reclamantei. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 390.189,42 lei, din care 375.879, 42 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi 14.310 lei reprezintă onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței.
Administrația locală a contestat acest verdict, iar procesul a ajuns la Curtea de Apel Cluj care a dat luna trecută o sentință definitivă.
”Respinge apelul declarat de apelanţii UAT Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Nervia Center SRL împotriva sentinţei civile nr. 2187 pronunţată la data de 26.10.2022 în dosarul nr. 616/117/2020* al Tribunalului Specializat Cluj pe care o păstrează în întregime. Decizia este definitivă şi executorie”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.
Concesiunea câștigată în urma unui proces
Licitația pentru concesionarea celor aproximativ cinci hectare de teren din zona Expo Transilvania a avut loc în luna iulie 2006 şi a fost câştigată de societatea Nervia Center, care a oferit o taxa de concesiune de 101 euro pe metrul pătrat. Ulterior, comisia de licitaţie şi-a anulat propria decizie, ca urmare a intrării în vigoare a noii legislaţii privind concesionările, OUG 54/2006, prin care se solicita depunerea a trei oferte valabile pentru ca o licitaţie să fie validată şi competitivă. Nervia Center a atacat, la rândul sau, decizia comisiei de licitaţie şi a câștigat procesul. Consiliul Local a refuzat însă validarea licitaţiei, astfel că, Nervia a ales calea instanţei obţinând, de această dată, o decizie definitivă şi irevocabilă din partea Tribunalului Cluj. Astfel, CL a fost obligat să recunoască validitatea licitaţiei şi dreptul Nervia la concesiune pe 49 de ani asupra terenului de la Expo Transilvania.
Nervia a plătit concesiunea timp de aproximativ 3 ani, administrația locală primind în jur de 600.000 euro.
Reprezentanţii Nervia Center au susţinut, într-o plângere prealabilă adresată primăriei la începutul anului 2016, că la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de către Consiliul Local în 2010, pe planşa PUZ avizată de Comisia de Urbanism s-a menţionat explicit că prin noul PUG, ce urma să fie aprobat, respectiva zonă verde îşi va schimba funcţiunea în teren construibil, tocmai pentru a face posibilă realizarea investiţiei ce face obiectul contractului de concesiune. Numai că prin noul PUG, aprobat în decembrie 2014, acea suprafaţă a rămas tot cu funcţiunea de spaţiu verde
Reprezentanţii municipalităţii au considerat atunci că reglementările urbanistice stabilite prin PUZ şi PUG pentru acea zonă „nu sunt în contradicţie cu contractul de concesiune şi nu împiedică realizarea construcţiilor propuse la articolul 2 din acesta şi au respins plângerea.
Nervia s-a adresat instanţei de judecată şi în 5 mai 2017, Tribunalul Cluj i-a dat câştig de cauză şi a dispus Primăriei Cluj-Napoca să modifice PUG-ul şi să schimbe destinaţia spaţiului respectiv din spaţiu verde în spaţiu construibil.
Proiectul celor de la Nervia era compus din clădiri de până la 12-13 etaje pentru locuinţe, birouri, servicii, comerţ şi spaţii hoteliere. În zona centrală, cea în care a fost proiectată piaţeta, au fost alocați 10.250 mp spaţiilor expoziţionale şi unui shopping mall. Suprafaţa construită a ansamblului ajungea la 299.395 mp, spaţiile pietonale la 22.567 mp, iar cele verzi la 23.453 mp.
Avioanele din administrația clujeană
Astfel, primăria clujeană este obligată printr-o hotărâre a instanței, care nu mai poate fi contestată, să plătească degeaba peste 7 milioane de euro, fără ca nimeni din administrație să fie tras la răspundere. În același timp, aparatul de PR al administrației locale prezintă faptul că zona Expo Transilvania este vizată de lucrări de modernizare.
De curând, Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a aprobat Studiul de Fezabilitate, realizat de arhitecții de la FIP Consulting din București, pentru modernizarea zonei Expo Transilvania. Investiția se ridică la suma de 59,7 milioane de euro. Tema de proiectare s-a realizat în baza conceptului walkable and smart-city a străzilor adiacente și construirea a două parkinguri.
Modernizarea Parcului Aurel Vlaicu (suprafață parc: peste 9 hectare) – cuprinde investiții pentru modernizarea și extinderea spațiului verde, realizate facilităţi pentru activități sportive (3 terenuri sport , aparate de fitness, jogging, tiroliană), cinci toalete publice, două cișmele de apă, zone de plimbare și promenadă, precum și un loc de joacă pentru copii și un parc pentru animale de companie. De asemenea, va fi amenajat un miniamfiteatru în aer liber, relocarea/reafacerea rețelei de iluminat public stradal, lucrări edilitare, montaj de mobilier urban, precum și o piața agroalimentara. Iar clădirea Expo Transilvania va fi expropriată, la cererea expresă a primarului Emil Boc. Acum clădirea aparține Camerei de Comerț Cluj.