În ultima perioadă, a avut loc un proces accelerat al îmbunătăţirii infrastructurii municipiului Bistriţa şi s-au făcut multe lucruri: pavaj, borduri, curăţenie sau pietonal, proiecte pe hârtie şi studii de fezabilitate. Din păcate, ceea ce nu se poate opri este numărul tot mai mare de maşini care „inundă” străzile municipiului Bistriţa. În acest sens, municipalitatea a luat o serie de hotărâri şi a trecut la fapte. Astfel, în scurt timp s-a ajuns la sensuri giratorii în exces şi sensuri unice care stârnesc mai mult nemulţumiri în rândul oamenilor.

Numărul de maşini a crescut şi traficul se îngreunează, ceea ce, raportat şi la alte oraşe din România, e un lucru normal. Fonduri pentru construirea unor parcări nu prea sunt şi trebuie să se găsească soluţii. Astfel, autorităţile şi-au luat treaba în serios şi au intervenit cu măsuri de decongestionare a traficului. Primarul Teodor Ovidiu Creţu a fost distras puţin de la proiectele sale, precum reabilitarea termică a clădirilor sau Wonderland, şi a început să-şi îndrepte atenţia spre „organizarea” traficului din Bistriţa. S-a consultat cu cine a crezut el de cuviinţă şi a creat mai multe sensuri unice prin oraş pentru asigurarea câtorva locuri de parcare şi numeroase sensuri giratorii menite să fluidizeze circulaţia. Cele mai mari schimbări s-au făcut pe Bulevardul Independenţei, pe Bulevardul Republicii, în zona Independenţei Sud şi pe strada 1 Decembrie.

Unii şoferi suportă mai greu

În legătură cu proiectul Primăriei Bistriţa, de a îmbunătăţi situaţia traficului, părerile oamenilor sunt împărţite, iar schimbările drastice nu sunt pe placul tuturor. Cei care întâmpină cele mai mari dificultăţi sunt taximetriştii şi şoferii cărora munca le cere să parcurgă zeci şi sute de kilometri pe străzile din Bistriţa. Odată cu aşa-zisa fluidizare, oamenii sunt nevoiţi să consume mai mult combustibil şi să ajungă mai târziu la destinaţie.
„Din punctul meu de vedere, e rea schimbarea. Nu ajungem la timp la comenzi. Dacă intrăm pe Bulevardul Republicii, trebuie mergem până la următorul sens giratoriu. Pe sensurile unice, trebuie să ocolim şi ne ia mult până ajungem unde avem de mers”, a declarat Mihai M., taximetrist din Bistriţa. Şi Nicu B. împărtăşeşte aceeaşi opinie: „Unele sensuri giratorii sunt bune, dar astea noi încurcă. Cel puţin acesta din faţă de la Poliţie încurcă traficul, pentru că cei care vin de pe Bulevardul Republicii fac o coadă imensă. În plus, nu sunt locuri de întoarcere, trebuie să circuli dintr-un capăt în celălalt. Dacă vrei să ajungi pe o străduţă mai mică, trebuie să faci câţiva kilometri”.
Pe lângă şoferi, şi pietonii se confruntă cu probleme în unele intersecţii unde au fost făcute sensuri giratorii, prea multe şi unele prost amplasate. „Traficul este aglomerat. Sensurile giratorii sunt mai dificile pentru pietoni, care sunt puşi în pericol. Cel mai rău poziţionat este cel de pe Bulevardul Republicii, care se află între copaci. Cei care vin din afara judeţului şi nu cunosc oraşul, pot să provoace accidente. Nu prea sunt bune atâtea sensuri, mai ales cele unice”, precizează Grigore L. De asemenea, şi locurile de parcare plasate oblic pe partea nefolosită a fostelor străzi cu sens dublu par să îngreuneze circulaţia mijloacelor de transport în comun, care riscă să „atingă” maşinile parcate, un exemplu fiind strada Toamnei. „Eu nu pot să las maşina pe Toamnei pentru că pe-aici autobuzele trec foarte aproape de maşinile care staţionează pe aceste locuri de parcare. Măcar dacă ar fi fost poziţionate altfel…”, declară Andrei S.

“Aici trebuie să se facă parcări subterane sau supraterane”

Chiar dacă sensurile giratorii, în special cele de pe Bulevardul Independenţei, fac abuz de răbdarea conducătorilor auto, unii dintre aceştia au o parere bună despre o parte din schimbările desfăşurate în oraşul nostru. Aceştia susţin că fluxul mare de maşini îngreunează oricum traficul din Bistriţa, iar pentru o îmbunătăţire a circulaţiei mai sunt şi alţi factori de care ar trebui să se ţină cont, cum ar fi parcările eficiente sau disciplina şoferilor. „Oricum traficul e aglomerat, iar autorităţile locale nu prea au ce să facă într-un oraş aşa de mic. Cred că singura problemă gravă o constituie parcările. Aici trebuie să se facă parcări subterane sau supraterane”, este de părere Andrei C. Iată şi opinia unei doamne: „Situaţia mi se pare mult mai bună, şi dacă se întâmplă unele lucruri rele în trafic, sunt datorită inconştienţei celor care conduc. Trebuie să avem cu totul şi cu totul o altă educaţie privind circulaţia în trafic. Unii conducători auto nu prea au răbdare, claxonează des şi dau dovadă de lipsă de respect”, declară Ioana S.

Un alt cetăţean, Adrian S., consideră că sensurile giratorii sunt de ajutor în fluidizarea circulaţiei, dar nu toate. Mai mult, acesta susţine că o cauză a aglomeraţiei din Bistriţa reprezintă şi Pietonalul Liviu Rebreanu. „Montarea sensurilor giratorii din Bistriţa mi se pare o idee bună, pentru că uşurează circulaţia. Mai puţin sensul giratoriu de la Poşta Veche, pentru că dacă vrei să o iei pe Independenţei, se iese foarte greu. Legat de sensurile unice, cred că va mai fi ceva haos până se va obişnui lumea cu ele. În general, traficul cred că este aglomerat şi din cauza Pietonalului Liviu Rebreanu, pentru că a dispărut o arteră şi s-a sufocat mai tare circulaţia”.

Alte sensuri, alţi bani

Lucrările pentru decongestionarea traficului nu se termină aici. Se anunţă construirea a două sensuri giratorii pe strada Grigore Bălan, în intersecţiile cu Ispirescu şi Ştefan cel Mare, precum şi alte două pe Calea Moldovei, totul în speranţa unei fluidizări mai bune. Dacă fostul primar, Vasile Moldovan, a cheltuit sume importante pe semafoare amplasate în aproape toate intersecţiile principale, acestea s-au înlocuit, treptat, cu sensuri giratorii. Lucrările nu sunt gratuite şi se anunţă un total de 17 sensuri giratorii, la finalul modificărilor aduse străzilor bistriţene. Oamenii se vor obişnui şi cu acestea, şi dacă nu se dovedesc a fi eficiente, se vor desfiinţa. Va veni alt primar cu idei superficiale mai bune şi se vor aduna şi alte cheltuieli, până cand oamenii vor renunţa la maşini şi vor circula pe jos.

Gabi Oarcăs

4 COMENTARII

  1. Daca ar stii ce sa faca soferii in sensurile giratorii nu s-ar bloca circulatia. Multi intra in sens si au prioritate, stau si se uita derutati nestiind ce sa faca. Iar taximetristii unde scrie ca trebuie sa fie intr-un minut sau 2 la orice comanda. Daca isi maresc timpul cu 2 maxim 3 minute pot sa se tina de cuvant fata de clienti. In Franta exista multe sesnsuri giratorii, de fapt este tara cu cele mai multe sensuri giratorii, si nu cred ca se vaicaresc atata soferii. Daca stii regulile de circulatii si ai si putin bun simt ( care cam lipseste in trafic) se poate circula foarte bine.

  2. Daca ar stii ce sa faca soferii in sensurile giratorii nu s-ar bloca circulatia. Multi intra in sens si au prioritate, stau si se uita derutati nestiind ce sa faca. Iar taximetristii unde scrie ca trebuie sa fie intr-un minut sau 2 la orice comanda. Daca isi maresc timpul cu 2 maxim 3 minute pot sa se tina de cuvant fata de clienti. In Franta exista multe sesnsuri giratorii, de fapt este tara cu cele mai multe sensuri giratorii, si nu cred ca se vaicaresc atata soferii. Daca stii regulile de circulatii si ai si putin bun simt ( care cam lipseste in trafic) se poate circula foarte bine.

  3. Sunt curios daca acele persoane care au eliminat cate o trecere de pietoni, la noile sensuri giratorii circula pe jos! Nu cred, in schimb sunt convins ca stau prost cu IQ-ul. Daca ar circula pe jos cred ca ar observa ca sunt oameni in varsta pentru care trecerea de pietoni este un cosmar(vedere slaba,teama varstei,viteza de deplasare,etc.)si ca atare acesti „inteligenti ganditori” au realizat un lucru maret cu aceste sensuri giratorii:
    -Ca sa ajungi pe partea opusa a unei strazi trebuie sa traversezi de trei ori(ex. venind dinspre A. Muresanu catre G. Balan pe trotuarul din dreapta, ajuns la 1Decembrie trebuie sa traversezi Ispirescu, apoi 1Decembrie si inca odata Ispirescu.
    In afara celor in varsta sunt copii care nu fac aceste treceri, ci o zbughesc pe directa.
    Nu stiu daca acesti „mari ganditori” au habar ca in „micutul” New York viteza de deplasare este de 3-12 km/h, iar acesti „inculti” de american prefera sa foloseasca transportul in comun(avand in vedere lipsa spatiilor de parcare, ori preturile uriase in parcari). Daca nu au ocazia sa vada aceste lucruri pe viu , le recomand sa vizualizeze reportajele d-lui Grigorescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.