În Bistriţa-Năsăud nu se acordă subvenţii de la bugetele locale, aşa cum prevede legea, motivăndu-se faptul că se acordă doar finanțări nerambursabile, astfel nu s-a mai aplicat pentru subvenții de patru ani, după cum a precizat președintele Asociației Autism Europa, Ana Dragu, încercând să tragă un semnal de alarmă în privința legii autismului.

Copii care prezintă autism necesită sprijin pe parcursul întregii vieți, dar depinde mult de momentul în care se intervine și de ce servicii sunt primite.
Spre exemplu dacă copilul are în jur de un an și jumătate – doi ani, și primește terapie intensivă adecvat, doi, trei ani, pe urmă ar trebui să primească un minim de patru ore de terapie pe zi, iar foarte puțini părinți își permit acest lucru, de aceea de multe ori se apelează la sponsori.
Legea Autismului a fost aprobată în 2010, dar nici după cinci ani nu are norme metodologice de aplicare.

„Finanţările sunt foarte mici raportate la proiectele depuse pe domeniile cultural şi sportiv. Chiar glumeam că o să ne facem Partidul Cultural Sportiv şi atunci aplicăm pentru finanţări nerambursabile. Am reuşit să convingem Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean să depună un proiect, pentru că lor nu li se cere cofinanţare, pe fonduri norvegiene, încă nu e semnat contractul de finanţare. La Şcoala Generală nr. 4 va exista un centru educaţional de autism, vrem să facem o şcoală pilot, un centru şcolar de educaţie incluzivă adevărat”, a declarat Ana Dragu.

În baza de date a Centrului sunt 60 de copii, mulţi dintre aceştia provenind din familii cu venituri modeste, iar mulți nu reușesc să ajunga la Centru.

La nivelul anului 2012, în România erau înregistrate 7.179 persoane diagnosticate cu autism însă specialiştii estimează un număr real de până la 15.000 de cazuri, majoritatea nefigurând în evidenţa oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.