Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, precum şi Liviu Făcăleaţă, director general al hipermarketului PIC şi Cristian Libertatu, fost director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, luni seară.

 

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Luni, 13 aprilie, în jurul orei 17.45, Gheorghe Constantin, şeful arbitrilor români, a ajuns la sediul DNA Piteşti pentru a fi audiat. El a plecat de la sediul FRF într-o dubă, însoţit de procurorii DNA.

După aproape şase ore de audieri la sediul DNA Piteşti, procurorii au luat decizia de a-l reţine pe Gheorghe Constantin, preşedintele CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor), pentru 24 de ore.

Liviu Făcăleaţă, director general al hipermarketului PIC, patronat de Cornel Penescu, şi Cristian Libertatu, fost director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, au fost audiaţi timp de câteva ore de procurorii anticorupţie, după care în jurul orei 23.50,au ieşit din sediul DNA cu cătuşe la mâini, fiind urcaţi într-o dubă a Poliţiei şi duşi în arestul Poliţiei Judeţene Argeş. Făcăleaţă a fost reţinut pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de dare de mită, iar Libertatu este reţinut sub acuzaţia de luare de mită.

 

Timp de şase ore a fost audiat şi finanţatorul Clubului de Fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, reţinut, luni, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de dare de mită. În jurul orei 21.30, Penescu fusese adus la DNA din arestul Poliţiei Argeş, pentru noi audieri.

 

Delia Hriţuleac

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.