Un nou scandal a marcat ședința extraordinară de zilele trecute a Consiliului Local Bistrița, pe marginea prelungirii Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Bistrița. Deși lucrurile păreau la o primă vedere clare ca lumina zilei, secretara municipalității Floare Gaftone a inflamat din nou spiritele, atingând teme care nu își aveau locul în ședința respectivă.

Fiindcă un nou PUG al municipiului va fi gata undeva prin 2026, și fiindcă marți 14 noiembrie era ultima zi în care mai putea fi prelungit PUG-ul existent, consilierii locali s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a dezbate și vota proiectul de hotărâre.

De la bun început, primarul Ioan Turc a explicat foarte clar că ceea ce au de făcut consilierii locali prezenți la ședință (mai puțin cei din PSD care au absentat în totalitate) este de a vota prelungirea PUG-ului votat de consilierii locali în 14 noiembrie 2013, document care a fost avizat de Ministerul Dezvoltării în același an, cu câteva zile înainte de fi supus spre aprobare în Consiliul Local.

Din cauza anchetei derulată de procurori cu privire la existența a două PUG-uri la Bistrița, anchetă demarată în mai 2021, în Primăria Bistrița nu mai există documentul pe suport de hârtie, astfel că nu s-a putut face până acum o comparație cu ceea ce există pe site-ul municipalității.

Turc: Ce s-a avizat se prezumă că s-a și votat în 2013

Întrucât Bistrița nu putea rămâne fără un Plan Urbanistic General, Ioan Turc a fost recent la București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), și a solicitat să i se pună la dispoziție documentul care a fost avizat de minister în 2013.

”Ce s-a avizat se prezumă că s-a și votat de către consilieri în 2013. Avizul Ministerului a fost obținut în 8 noiembrie 2013, iar ședința consiliu local a avut loc în data de 14 noiembrie 2013. Pentru faptul că nu am identificat un CD martor care să aibă inscripționată pe el o dată anterioară ședinței de Consiliu Local din noiembrie 2013, am venit cu acest proiect de HCL prin care spunem foarte limpede ca să nu greșim: ceea ce prelungim este ceea ce a fost avizat de către minister și se prezumă că a fost și votat de către consilieri în 2013 pentru că nu am niciun element concret de care să mă leg, în condițiile în care documentația originală nu mai este în instituție, pentru a veni în fața dumneavoastră și a spune că, în urma unui studiu minuțios, asigurăm că între documentația avizată și cea votată nu există niciun fel de diferență. Și atunci această formulă apără pe toată lumea. Ceea ce s-a avizat și ce s-a votat se prelungește până când vom avea un alt PUG, cred că nu mai târziu de anul 2026, aceasta fiind și o cerință a finanțatorului. Am obținut un grant în valoare de 600.000 de euro fără TVA pentru elaborarea unei documentații noi de PUG și pentru transpunerea în GIS a viitorului PUG și a Planului de Mobilitate Urbană. Eu cred că este maxim ce puteam face.

Am fost la minister, am avut acolo discuții, am identificat într-un târziu documentația depusă de elaborator, am vizualizat planșele, am solicitat ministerului să ne pună la dispoziție o copie a CD-ului care conține documentația care a făcut obiectul avizării de către minister. În aceste condiții, cred că avem toate elementele pentru a da un vot în deplină cunoștință de cauză, adică ne raportăm la ce s-a avizat și, cred eu, s-a și votat în ședința din 14 noiembrie 2013. Ceea ce dumneavoastră aveți, este un material suport. Am pus la dispoziția tuturor consilierilor câte o copie după CD-ul pe care l-am obținut de la Ministerul Dezvoltării, tocmai pentru ca dumneavoastră să puteți vizualiza ce conține acest CD și să faceți comparații cu ceea ce există pe site, dar, în condițiile în care nu avem la dispoziție un CD, și nici în format fizic, care să conțină documentația pe consilierii locali au avut-o pe masă în 14 noiembrie 2013, aceasta este formularea ideală: prelungim ceea ce s-a avizat și s-a votat în 2013”, a spus primarul Ioan Turc.

Pentru a lămuri și mai bine situația, dar și pentru liniștea aleșilor locali, consilierul liberal Florin Urîte a venit cu un amendament, respectiv să se menționeze că se votează ceea ce este pe consola (CD-ul) în format electronic primit de la minister.

“Asta, pentru ca să se știe de acum înainte la ce ne raportăm și aprobăm de acum încolo”, a subliniat Florin Urîte.

Unde dai și unde crapă! Noul PUG care nu există încă, amestecat cu vechiul ce trebuia prelungit

În discuție a intervenit și secretarul general al municipalității Floare Gaftone, care nu s-a răbdat să nu reproșeze conducerii primăriei, dar și consilierilor locali că până la această dată nu este elaborat un nou PUG și a început să-i dăscălească pe țoți cu privire la ce trebuie să conțină viitorul PUG. Totodată, ea a susținut că documentația votată în 2013, a cărei prelungire urma să fie votată în ședința de consiliu local, este una neterminată. Ba mai mult, a strecurat și ideea că, la 11 zile după ce a fost votat PUG-ul de către consilierii locali, arhitectul șef al municipalităţii, Monica Pop, ar mai fi adăugat și alte documente la PUG și astfel a apărut o altă variantă față de ceea ce a avizat ministerul. Într-un cuvânt, i-a băgat în ceață pe consilierii locali.

”Eu am sperat că veți fi Consiliul Local care va avea onoarea de a aproba noul PUG și Regulament de urbanism al municipiului Bistrița. Cred că este cea mai importantă hotărâre care se poate adopta în timpul unui mandat. Iată că nu am reușit acest lucru și a trebuit să facem această ședință de îndată în ultima zi de valabilitate a PUG pentru prelungire pentru încă 5 ani. Speranța noastră este să ne încadrăm în contractul semnat de domnul primar în noiembrie 2022 pentru a avea un PUG modern pe GIS, asta înseamnă ca reglementările să fie foarte amănunțite pe parcelă, nu pe zone și subzone și UTR-uri cum avem acum.

Aș vrea să vă informez că la nivelul municipiului Bistrița avem circa 18.000 de parcele, ceea ce înseamnă că trebuie să abordăm lucrurile extrem de riguros și să avem o cadență pentru ca să ne încadrăm în termenul stabilit și să nu pierdem cei aproape 800.000 de euro asigurați prin PNRR. Insist pe această chestiune fiindcă este o practică în cadrul instituției noastre – vă reamintesc că și actualul PUG s-a născut foarte greu, cu o întârziere de 3 ani s-a organizat licitația. Ar fi trebuit să se termine într-un an și s-a încheiat în 4. Pe principiul românesc, stăm, stăm și apoi ne grăbim. Lucrurile s-au precipitat, s-a forțat obținerea unor avize. În 9 noiembrie 2013 s-a obținut avizul conform de la Ministerul Dezvoltării și, în data de 14 noiembrie, CL a aprobat documentația. Avea toate avizele tehnice cu caracter conform favorabile, Comisia de Urbanism a analizat atent PUG și, văzând și derularea lentă, a dat aviz nefavorabil. Toată aprecierea și felicitările pentru consilierii din comisia respectivă. Eu am spus de câteva ori să reziliem contractul cu această firmă cu abordare necorespunzătoare cum a făcut CL Oradea. Au semnat contractul cu aceeași firmă, au văzut că sunt neserioși, au reziliat contractul, au repetat licitația și au avut PUG înaintea noastră.

După ce s-a aprobat în CL s-a comunicat Instituției Prefectului hotărârea, de către înlocuitorul secretarului, fără niciun fel de anexă. Instituția Prefectului nu a întrebat unde e PUG pentru că e o documentație preponderent tehnică. Și aici vine greșeala. Se pare că a fost aprobat un PUG care nu a fost gata. După ședința de consiliul local, arhitectul șef (n. r. Monica Pop) a venit cu un DVD, eu am crezut că corectează de la 10 ani la 5 ani, a fost singurul amendament care s-a aprobat pe plenul consiliului local, la propunerea actualului viceprimar, fost consilier local, membru în Comisia de urbanism, dl. Hangan… În a 11-a zi am primit de la arhitectul șef un DVD – am fost inspirată că i-am spus să semneze că este DVD martor și corespunde cu ce a aprobat consiliul local – nu mi-a spus că a completat documentația sau dacă a modificat-o. După 5-6 adrese, după aproape 3 ani de zile am primit și pe suport de hârtie în original, vizată fiecare planșă.  E drept că noi nu am pus-o în arhivă în ideea că consiliul local va lua act de greșeli, vom face o erată și vom corecta. Găseam cadrul legal de a corecta. În 2015 trebuia să începem să lucrăm la un nou PUG (…) Nu este corect ca acum să nu ne dăm seama dacă documentația venită de la minister coincide cu cea care este probată de consiliu (…) Documentația identificată de domnul primar la Ministerul Dezvoltării nu conține niciuna dintre variantele de UTR, sunt foarte multe consilii locale care nu au reglementări pe UTR. Să nu se sperie cetățenii: se poate lucra pentru că avem reglementări pe zone și subzone. PUG-ul nostru are multe probleme, inclusiv aceea că în curțile oamenilor sunt spații verzi, poate și ocolitoarea o scoatem”, a spus Floare Gaftone, secretarul general al municipiului Bistrița.

Ea a susținut că poate pune la dispoziție CD-ul care a stat la baza votului în ședința din 14 noiembrie 2013.

”Viceprimarul Hangan are CD-ul de la ședința aceea. Consilierul Bria (PSD – n.r.), notarul Bria mi-a confirmat azi că i-a dat CD-ul tot la viceprimarul Hangan. Eu acum vă aduc o copie. CD-ul original este într-adevăr la organele de cercetare penală. (…) Noi avem ambiguitatea asta cu două PUG-uri. Ce este pe site trebuie dezafișat pentru că nu corespunde realității. Dacă aprobați (n. r. – prelungirea PUG-ului), o faceți pe răspunderea dumneavoastră. Mâine cetățenii vor întreba ce PUG ați aprobat. Să vină arhitectul șef să spună cum aplicăm PUG de mâine. Eu susțin proiectul de hotărâre în situația în care se afișează documentația adusă de domnul primar de la minister”, a insistat Floare Gaftone.

Hangan: Nu votăm un nou PUG! Eu îmi scriu demisia, dar o scrie și doamna secretar?

Secretarul Gaftone nu a scăpat netaxată de viceprimarul Sorin Hangan.

”Noi nu putem intra într-o eroare. Nu votăm un nou PUG. Documentația pe care ați primit-o fiecare este una suport, de la minister, care a stat la baza avizării PUG din 2013, nu altceva. Noi astăzi votăm prelungirea PUG-ului.

Nu știu dacă sunt 2 sau 3 PUG-uri, cum spune doamna secretar, dacă sunt diferențe sau nu. Cine a produs aceste erori, sper eu, va răspunde dacă cineva va spune că le-a făcut intenționat sau din neglijență. Noi prelungim PUG-ul avizat și votat în 2013. Nu avem cum să ne transformăm într-un tribunal, într-un grup de experți urbaniști care stabilesc unde e verde, unde e roșu, câte sute de parcele, mi se pare că ne depășește.

În special doamna secretar clamează că trebuie alt PUG, alți experți, alt caiet de sarcini, dar aș vrea să facă și dânsa unul.

Am găsit în Primărie sute de neajunsuri, nu unul: de la străzi neîntabulate, la construcții, averea orașului nici măcar întabulată, de la crochiuri de proiecte, nu proiecte, adică câteva planșe și o prefinanțare, care știți cum e, adică vin banii la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest și se zice că Bistrița primește și ea 40 de milioane de la miliardul respectiv. Clujul ia 100, Oradea nu știu cât, iar 500 de milioane rămân la competiții. Acolo am luat și noi cu Linia Verde, câțiva lei. În rest, sunt sume prealocate. Repede crochiuri: 26 de km de piste, nu contează dacă mai rămâne trotuar, nu contează dacă mai rămân parcări. Cam asta am găsit aici: dezastrul PSD, al unei administrații… și PUG-ul este unul dintre aceste dezastre.

Doamna secretar îi scrie cu pixul la primar sau viceprimar: Dispuneți, domnul viceprimar, ca arhitectul șef să facă… nu știu ce. Nu, direcțiile trebuie să conlucreze între ele. Dacă are o întrebare, vine cu proiectul, cu autorizația, nu dai tu ordin la primar și la viceprimar ce să facă! Ne-am săturat de conflictul ăsta! Prelungim PUG, ăla votat și aprobat. Dacă între documentația avizată și cea aprobată în Consiliul Local există vreo diferență, dacă după cineva a copiat greșit o planșă, nu au decât organele abilitate să facă lumină pentru că nu au făcut-o de doi ani și jumătate. Nu e cazul să ne trezim noi azi să avizăm alt PUG, să-l aruncăm pe cel vechi la gunoi. Noi nu avem aviz să aprobăm un nou PUG. Îl prelungim pe cel care există, prost cum e.

La vremea respectivă (n. r – în 2013) am spus că e o documentație făcută la repezeală, dar m-am referit la probleme de formă, nu am stat să mă uit la detalii. Am văzut că elaboratorul a dat studiu socio-uman de la Bihor sau unul de circulație din Teleorman. Nu pot spune azi că am văzut altceva.

Doamna secretar a văzut după 10 ani, și astăzi tot clamează… cu experiența domniei sale, cu capacitatea domniei sale, dacă au fost ceva erori trebuia să spună atunci. Nu putem cădea în capcana de a lăsa orașul fără PUG, adică de mâine să nu mai dăm autorizații de construire, să nu mai eliberăm certificate de urbanism și, mai grav de atât, să pierdem vreo 200 de milioane de euro pentru proiectele orașului pentru că nu mai avem PUG pentru proiectele noastre pentru comunitate. Doamna secretar m- a făcut și cameleon și în toate felurile…că nu-i dau dreptate… cu dânsa e bine când spui ca dânsa… dar eu când văd ceva spun. (…) Noi aprobăm proiectul de prelungire a PUG, așa cum este pe consolă. (…)

Că doamna secretar are un război cu arhitectul șef, e cunoscut, dar mai nou are și cu mine și mă tot invocă, nu știu de ce. Ministerul ne-a spus că nu deține materialul care s-a votat în ședința Consiliului Local, dar spune că aceste UTR-uri care au generat neînțelegeri între structura Arhitectului șef și doamna secretar nu erau obligatorii pentru a primi avizul.

Acum nu-mi amintesc dacă în urmă cu 10 ani dacă elaboratorul care ne-a prezentat PUG-ul a pus pe ecran și UTR-uri sau nu. În raportul arhitectului șef se face referire la aceste UTR-uri. Că ele s-au votat, că au fost prezentate aici, sigur că pe CD-ul de avizare nu a fost și e posibil ca nici pe CD-ul consilierilor să nu fi fost fiindcă s-a dat ce s-a trimis ministerului spre avizare, dar eu azi nu pot băga mâna în foc că au fost prezentate și votate acele UTR.

Eu conduceam ședința în tensiune, nu am stat să mă uit la planșe. Cert este că ce s-a dat după ședință, s-a dat cu UTR. Eu nu pot și nu vreau să vin să fac pe polițistul și pe procurorul și nici nu vreau să greșim. Dacă între ce s-a avizat și ce s-a votat există o diferență, iar între ce s-a votat și ce s-a implementat este altă diferență, sunt oameni plătiți să verifice. Eu nu am pretenția că dețin adevărul absolut, dar cineva văd că are. Nu trebuie să mergem în alte războaie care nu sunt ale noastre și care nu se mai termină. De două ori am vrut să-mi scriu azi demisia, iar dacă pentru urbea asta e bine ca eu să plec acasă, îmi scriu demisia, dar o scrie și doamna secretar?”, a spus viceprimarul Sorin Hangan.

”Categoric, nu!”, a venit rapid răspunsul din partea Floarei Gaftone.

”Dumneavoastră vă luptați pentru binele urbei, iar noi toți, ceilalți, ne luptăm pentru altceva, asta e diferența. Dacă urbea consideră că sunt o problemă, îmi scriu demisia în plen, dar trebuie să o scrie și domnia sa (n. r – Floare Gaftone.). Eu nu dețin adevărul absolut, însă domnia sa îl deține întotdeauna. Ne face cameleoni, idioți și în toate felurile”, a continuat iritat viceprimarul Hangan.

În aceeași ședință, primarul Ioan Turc a promis solemn că  va face tot posibilul ca municipalitatea să intre în posesia documentației originale, care acum este la Parchet. Nu s-a răbdat însă ca la finalul ședinței să nu o taxeze și el pe Floare Gaftone.

”Am asistat iar la un recital pe care speram să nu îl mai văd. Doamna secretar general, în persoană, în data de 29.11.2013 a pus la dispoziția direcțiilor din Primăria Bistrița, sub semnătură, și a transmis instituțiilor care sunt îndrituite să primească HCL care vizează PUG, o formulă în care sunt prezente și UTR-urile. Dânsa a spus de nenumărate ori că a făcut-o din eroare. Și acum vrea să dezafișăm de pe site, să punem altceva. De aceea, am venit acum cu o formulare limpede: se prelungește ce s-a avizat și aprobat fără alte mențiuni, iar CD-ul pe care l-ați primit fiecare consilier este pentru elucidare, nu anexă la proiectul de hotărâre“, a mai spus primarul Ioan Turc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.