În Bistriţa, locaţiile preferate de partidele politice sunt casele naţionalizate, eventual monumente istorice, aflate în zona centrală. Situaţiile pot fi însă judecate de la caz la caz deoarece în câteva cazuri, de-a lungul timpului, baronii locali au preferat să găzduiască sediul partidului în propriile clădiri astfel încât partidul să fie la mâna lor.

Potrivit legii, spaţiile nu vor putea fi înstrăinate timp de 10 ani, dar în 2016 noii lideri de partid vor putea face adevărate afaceri prin închirierea anumitor spaţii. Aceasta se întâmplă, deoarece partidele neparlamentare nu vor avea nevoie mare de spaţii, neavând activitate. Astfel stând lucrurile, orice spaţiu de acest nivel, închiriat va fi o mină de bani ce ar putea asigura finanţarea partidelor.

La Bistriţa chiriile pentru sediile partidelor politice sunt mici

Partidele din Bistriţa au chiria de multe ori mai mică în comparaţie cu cea pe care o plătesc spre exemplu comercianţii.
Astfel se face că partidele plătesc jumătate de euro pe metru pătrat, pentru chiriile spaţiilor centrale, ceea ce dovedeşte faptul că au chirii mult sub preţul pieţei.

Primăria Bistriţa a închiriat spaţiile centrale din Bistriţa partidelor de pe scena politică locală, iar preţurile variază de la o locaţie la alta şi nu sunt deloc mari: pentru un spaţiu de 100 de metri pătraţi se plătesc aproximativ 50 de euro pe lună, în condiţiile în care comercianţii ar plăti 5.000 de euro, pentru aceeaşi suprafaţă.

Sedii de centru

În centrul Bistriţei activează principalele partide locale, în multe dintre cazuri, sediile lor sunt unele lângă altele:
PD-L are sediul pe Pietonal, PSD pe Gheorghe Şincai, PNL pe strada Nicolae Titulescu, UDMR şi PRM tot pe Gheorghe Şincai, iar Partidul Ecologist şi PNG-ul în Piaţa Mică – formaţiuni politice aflate în afara Parlamentului.

Până nu demult, UDMR şi PRM aveau sediile în incinta aceleaşi clădiri, ambele partide virând banii de chirie către Primăria Bistriţa.
Ironia a apărut însă când am aflat faptul că, cu toate că partidele plătesc o chirie modică pentru spaţiile în care-şi ţin conferinţele, există unele dintre ele care au întârzieri la plata chiriei.

Riscă să îşi ţină conferinţele în stradă

Principiul restituirii integrale, în natură, a imobilelor, inclusiv a celor care găzduiesc partide sau ambasade, va face victime în primul rând printre partidele politice.
În Bistriţa, există riscul ca formaţiunile politice să se trezească că trebuie să-şi facă bagajele dacă lucrurile se vor schimba la acest nivel.

Chiriile „exorbitante” ale sărmanilor oameni politici

Partidul Democrat, pentru sediul de pe Pietonal, unde are o suprafaţă de 30 mp, plăteşte 88 lei chirie pe lună.
Partidul Conservator, cu sediul pe Liviu Rebreanu nr. 18, are o suprafaţă de 46 mp şi plăteşte o chirie 125 lei/lună.
PNŢCD plăteşte una dintre cele mai mari sume, şi anume aceea de 200 de lei pe lună, pentru spaţiul din strada Gheorghe Şincai, însă în pofida faptului că au o chirie aşa de mică, aceştia au acumulat restanţe de mai bine de trei ani.

Primăria gestionează chiriile

Primăria municipiul Bistriţa are încheiate şase contracte de închiriere pentru partidele politice, iar termenul de închiriere a acestora expira în luna aprilie.
Astfel stând lucrurile, partidele au depus cereri în vederea prelungirii contractelor pe o perioadă de cinci ani – până în aprilie 2014.

Chiria pentru spaţiile deţinute de partide este achitată la zi, cu excepţia Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, care figurează cu debit restant, chirie şi penalităţi a căror valoare depăşeşte câteva zeci de milioane le lei vechi.

Deşi în contract se prevede rezilierea contractului pentru neplata chiriei datorate pe termen de trei luni consecutiv, PNŢCD a depus cerere pentru prelungirea contractului.

În acelaşi contract se prevede ca locatarul să aibă plătită chiria la zi pentru a depune o cerere în vederea prelungirii contractului.

Închirierea sediilor partidelor

Modificările la legea privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, au intrat în vigoare, astfel încât politicienii nu vor putea fi scoşi din actualele spaţii.

Actul normativ aduce o derogare la prevederile legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, astfel încât la închirierea sediilor de partide sau altor spatii dorite de formaţiunile politice să nu se mai facă licitaţie.
De asemenea, legea mai prevede că partidele politice pot cumpăra un singur spaţiu destinat sediului acestora în fiecare unitate administrativ teritorială, la valoarea de inventar.
În situaţiile în care partidele nu pot intra în proprietatea sediilor, datorită retrocedărilor, pot cumpăra altele închiriate potrivit legii.
Spaţiul care urmează a fi cumpărat trebuie să fi fost deţinut cu chirie cel puţin trei luni anterior intrării în vigoare a legii, de către respectivul partid politic.
Formaţiunile nu vor putea vinde timp de 10 ani de la data cumpărării aceste sedii, pentru că, în caz contrar, li se va anula dreptul de proprietate.

PD-L riscă să fie dar afară de pe Pietonal

În cadrul uneia din şedinţele de Consiliu Local, consilierii au refuzat sa prelungească închirierea sediului PD-L de pe strada Liviu Rebreanu nr. 43.

Primăria Bistriţa a închiriat spaţiile centrale ale burgului, partidelor de pe scena politica locală la preţuri foarte mici, nedreptăţind astfel comercianţii care plătesc de multe ori mai mult chiriile.
Toate partidele au cerut Primăriei Bistriţa prelungirea contractului de închiriere a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea şi au obţinut aprobare, cu excepţia PD-L- ului care nu a obţinut suficiente voturi, riscând să rămână fără sediu.


Mihnea Cetaş

1 COMENTARIU

  1. Buna,

    am observat in ultimul timp ca o tema foarte dezbatuta este cea a limbilor straine. O prietena de-ale mele mi-a recomandat un site, cu ajutorul caruia am reusit sa invat limba germana. Dar puteti invata si alte limbi, spre exemplu spaniola, olandeza, engleza, hindi si swahili, etc . Va recomand acest site http://www.invata-limbi.ro si sper ca va va fi de folos, asa cum mi-a fost si mie !!! Multa bafta !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.