Dana Cigan este, după cum se ştie, soţia avocatului Ioan Cigan. Care — se ştie la fel de bine, ea fost ofiţer de Securitate, este unul din liderii locali ai PRM Bihor şi avocatul fraţilor Ioan şiViorel Micula şi al trustului „European Drinks”. Pe vreme guvernării cederiste, Dana a ajuns, prin împrejurări  ce ar merita să fie cercetate mai îndeaproape, vicepreşedinte al Curţii de Apel Oradea. După cum au scris şi alte ziare, fostul securist s-a confesat, într-un moment de euforie, unor colegi de breaslă, că a sfărmat mult mălai pentru numirea soţiei sale, dar că, la nevoie, mai sfarmă, că are de unde.
Mai multe soluţii date de Dana în cauze controversate precum şi suspiciunile de intervenţie în mai multe dosare au determinat demisia acesteia. Se pare însă că gustul şefiei şi interesele care gravitează în jurul familiei au împins-o pe madam Cigan să-şi încerce şansele din nou. Recent, ea şi-a depus „pe şest” o cerere pentru a fi numită vicepreşedinte al Curţii de Apel Oradea, la care nu a primit încă răspuns, dar, din câte am ginit noi, se fac presiuni şi intervenţii pentru ca soţia avocatului „European Drinks”, candidat PRM la Camera Deputaţilor, să obţină numirea. La câte procese şi interese au cei amintiţi mai sus, nu ne-ar mira prea mult să o şi obţină. Însă dacă noua putere s-a pus într-adevăr pe dat cu corupţia şi cu corupţii de pământ, s-ar putea să nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.