Ploile și ninsorile se întorc începând de joi, iar temperaturile vor scădea, anunță Meteo.BN, pe pagina sa de Facebook.
„Ziua de astăzi păstrează monotonia, cu un cer nici-nici.
Pare că s-ar mai arăta şi soarele, mai trec şi nori dar nu aşteptăm precipitații. Poate doar la munte să mai fulguiască trecător..
Maximele urcă până 2/3°C printre munți ṣi se duc spre 6/7°C în zonele de vest şi sud ale județului.
De la noapte, însă, se mai schimbă situația!
Vin precipitații, pe fondul avansului unei arii precipitabile dinspre sud-vestul țării. În principiu, acestea vor fi ploi în zonele joase sau, pentru că în primele ore ale nopții, temperaturile pot aluneca spre sau uşor sub 0°C, ploi înghețate care vor depune polei. Aşa că, grijă mare pe şosele, la noapte!
La deal, la peste 550 – 600 m. alt. si la munte vor fi preponderent ninsori.
Apoi mâine, precipitațiile, temporare vor fi de toate felurile, din nou. În prima parte a zilei, în zonele joase predomină ploile, care in a doua parte a zilei vor avea tendință de transformare în lapoviță şi ninsoare. Astfel, probabilitatea e mare să vedem câțiva fulgi de nea şi prin oraşe!
La deal si la munte va ninge, temporar iar la peste 1000 m altitudine se poate depune un strat de zăpadă de 5 – 10 cm.
În aceste condiții, mâine aşteptăm o ponderare a regimului termic, cu maxime cuprinse între 0 şi 3°C, cu mențiunea ca valorile vor fi în scădere după prânz”, a precizat Meteo.BN.