Ca urmare a creșterii incidenței cazurilor de Co-Vid 19 peste pragul de 1,5/1000 locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 48/01.03.2021, prin care se introduc restricţii în această unitate administrativ-teritorială.
Astfel, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.Restricţiile prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. 48/01.03.2021 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 02 martie 2021.