Trei evenimente recente, din care doua de ultima ora, mi-au atras atentia, demonstrând ca ceva important se întâmpla în aceasta zona fierbinte, pe care o consider mai periculoasa chiar decât razboaiele din Irak si Afganistan. Primele doua privesc relatiile dintre Israel si lumea araba, iar ultima se refera la semnarea unui acord de pace între opozitie si Guvern, în Liban.

Cu prilejul vizitei efectuate de catre presedintele Bush în Israel si Egipt, în ultima tara întâlnindu-se si cu presedintele autoritatii Palestiniene care, dupa câte cunoastem, a acceptat existenta statului Israel, liderul mondial, dupa ce si-a exprimat speranta ca se va putea ajunge la un acor de pace între cele doua parti, înainte de sfârsitul mandatului acestuia, deci practic pâna în 31 decembrie anul curent. Prognoza mi se pare cam optimista, dar probabil Presedintele american are elemente care sa justifice o astfel de afirmatie. A mai spus ceva foarte important: pentru a se ajunge la încetarea conflictului, Israelul va trebui sa faca mari sacrificii. Aceasta din urma constatare determina câteva refletii:

– de la înfiintarea statului Israel, evreii si arabii s-au gasit într-o permanenta confruntare, care a adus atâta suferinta si a servit exclusiv interesele marilor puteri, care au avut o piata de desfacere pentru armele achizitionate de catre combatanti;

– orice pace presupune renuntari reciproce, oricât de dureroase ar fi acestea. Sa ne gândim cât de greu a acceptat Germania frontiera pe Oder, dar fara aceasta nu se putea realiza convietuirea cu Polonia, care nici în momentul de fata nu este prea buna;

– razboiul israeliano-arab marcheaza destinul a cel putin doua generatii si ar fi absurd ca si actuala generatie sa poarte povara acestui focar atât de apasator;

– fundamentalistii israelieni nu ar trebui sa uite ca perioada emigratiei a cam trecut, iar numarul populatiei musulmane creste exponential.

Problemele nu sunt simple (care va fi capitala statului Palestina, ce solutii se vor gasi pentru refugiatii palestinieni pe care nu i-a asimilat nici o tara araba, oprirea colonizarii teritoriilor palestiniene), dar recurgerea la trecut, deci la Marele Israel, este evident contraproductiva.

Agentiile de presa au mai anuntat ca au demarat tratative între Israel si Siria, prin efortul de mediere al Turciei, care are o populatie musulmana de aproape 100%. Este o stire foarte buna, deoarece contactele directe dintre cele doua parti au încetat de mult. Cred ca încheierea unei paci cu Siria presupune renuntarea la Înaltimile Golan, chiar daca reprezinta o zona strategica esentiala. Sa ne gândim ca premierul Begin a renuntat la întreaga Peninsula Sinai pentru a obtine pacea cu presedintele Sadat al Egiptului.

Toata lumea era îngrozita ca în Liban, cea mai occidentala tara din Orient va izbucni un nou razboi civil, între crestinii anti-sirieni si miscarea Hezbolah, care îi reprezinta pe musulmani. Din cauza conflictului dintre cele doua parti (guvernul pro-occidental si miscarea fundamentalista), de aproape un an Libanul nu are presedinte, si exista doua administratii, ce functioneaza în paralel, pe teritoriul aceluiasi stat. În noaptea de miercuri spre joi, pe marile canale internationale tv, i-am vazut pe Primul ministru si pe liderul Hezbolah îmbratisându-se calduros, anuntând ca s-a realizat un acord complet, inclusiv în ceea ce priveste desemnarea sefului armatei ca noul presedinte al tarii.

Din toate cele trei evenimente consemnate rezulta cu tarie ca numai tratativele între cei interesati pot duce la o pace durabila. Sa speram ca preopinentii au înteles aceasta realitate pentru ca locuitorii acestei zone, încetul cu încetul, sa intre în normalitate, iar oamenii sa traiasca în conditii mai bune, ceea ce presupune, în primul rând, PACE.

22 mai 2008     

Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here