Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat că învățătorii și profesorii merită noi măriri de salarii și de la 1 ianuarie 2024, vorbind de investițiile din acest domeniu, prin intermediul PNRR, dar și despre impactul noilor legi ale Educației.


„Vreau să menționez, mai întâi, că, după îndelungi și temeinice dezbateri, avem, în sfârșit, legi ale educației moderne, care transpun în practică viziunea proiectului „România Educată”. Este o etapă esențială pentru a începe să rezolvăm problemele cu care se confruntă învățământul din țara noastră. Cu toții ne dorim o Românie competitivă, iar asta se poate realiza numai printr-o educație de calitate, accesibilă tuturor elevilor și studenților. Sunteți primele generații care vor beneficia de reformele aplicate odată cu noul cadru legislativ, care urmărește obiective îndrăznețe. Și îndrăzneți vă îndemn să fiți și voi în a vă urmări visurile, în a învăța cât mai mult despre domeniile care vă pasionează și în care, mai târziu, puteți să aveți contribuții de succes”, a afirmat Klaus Iohannis.

„Pasiunea pentru cunoaştere şi talentul pentru a o împărtăşi reprezintă trăsăturile celei mai nobile vocații, care mi-aș dori să fie tot mai des o alegere de carieră. Știu că treceți deseori prin provocări care vă pun răbdarea și încrederea la încercare. Vi se cer multe în această perioadă și societatea nu v-a arătat mereu aprecierea și recunoștința care vi se cuvin.Mesajul meu pentru dumneavoastră, dascălii, rămâne același: sunteți indispensabili viitorului țării noastre”, mai arată șeful statului, în discursul de la începutul noului an școlar.

Salarii crescute, dar doar după grevă
„Măririle salariale din acest an sunt un pas în direcția corectă, dar cu siguranță că meritați mai mult. Creșterea medie de 25% a salariilor din învățământ a devenit realitate după ce ați atras atenția societății asupra importanței meseriei de dascăl. Continui să susțin și creșterea salariilor începând cu 1 ianuarie 2024 și vă asigur că rămân ferm în a sprijini toate demersurile prin care angajamentele luate de Guvern în această vară să devină realitate”, a mai subliniat Klaus Iohannis.

Președintele României a vorbit și de investițiile din educație. „Asistăm, de asemenea, din acest an, la investiții serioase în infrastructura sistemului de învățământ, finanțate atât din Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și din bugetul de stat. Vorbim de peste 1 miliard de euro pentru dotări cu mobilier nou, modern, echipamente IT de ultimă generație și laboratoare noi, precum și cu materiale didactice. Astfel, peste 5.600 de școli vor beneficia de un mediu educațional modern. Noua legislație revalorizează cariera didactică. Încurajăm, de exemplu, titularizarea în unitățile de învățământ din zone defavorizate, fiind introduse și o serie de elemente care vor genera predictibilitate în ceea ce privește norma didactică. Toate aceste modificări au fost făcute pentru că avem nevoie de cadre didactice cu vocație”, a mai declarat Iohannis.

Șeful statului a subliniat că problema consumului de droguri, inclusiv de elevi, va fi dusă în CSAT: „Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale.

Sursa: Adevărul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.