Școlile nu mai pot organiza concursuri cu taxă între elevi, conform ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„A fost o solicitare generală de interzicere a colectării de fonduri în școli. În acest regim al colectării de fonduri în școli se încadrează și taxa de participare pentru concursuri private. Există organizate de Ministerul Educației o serie completa de concursuri fără taxă. Pe de altă parte nu neg nici importanța pregătirii elevilor în vederea participării la astfel de concursuri (…). Astfel de concursuri, cu taxă, conform unui ordin de ministru de la începutul lunii decembrie, înainte să preiau acest mandat, nu mai pot fi organizate în instituțiile de învaățământ preuniversitar de stat”, a declarat Cîmpeanu.

Acesta are în vedere implementarea unui sistem de evaluare și acreditare a unităților after school.

„Sunt importante, dar părinții trebuie să știe unde își lasă copiii, în ce condiții – deci un sistem de evaluare și acreditare a unui after school, indiferent că este vorba de acest sistem în domeniul public sau privat, cu atât mai mult în domeniul public, unde pentru after school se folosește infrastructura școlii de stat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.