Având în vedere contextul epidemiologic actual, marcat de incidența crescută a infecțiilor respiratorii, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a decis ca începând de joi, 11 ianuarie, să sisteze vizitele aparținătorilor la pacienții internați în secțiile Boli Infecțioase, Pneumologie și Pediatrie.
În celelalte secții, programul de vizită se desfășoară de luni până duminică și în sărbătorile legale între orele 13.00-17.00. La Secția ATI, programul de vizită este de luni până duminică, între orele 11.30-12.30 şi 13.00-14.00.
„Pentru pacienții critici, vizitele sunt posibile și în afara intervalului orar menționat, cu cerere aprobată de medicul șef de secție și medicul curant sau medicul de gardă (după caz).
Este obligatorie purtarea măștii de protecție facială pe tot parcursul vizitei în spital. Suplimentar, în funcție de patologia pacientului vizitat, la îndrumarea personalului medical, echipamentul de protecție poate fi mai mult decât masca facială.
Reamintim că, potrivit prevederilor legale, este interzisă vizitarea pacienților de către aparținătorii care prezintă semne clinice de infecții acute, motiv pentru care aceștia sunt rugați să evite vizitele la patul bolnavului, pentru a preveni transmiterea infecţiilor”, a transmis Gabriela Deak, directorul medical al SCJU Bistrița.