Într-un articol precedent Gazeta de Cluj a dezvăluit schemele piramidale prin care pădurile din România sunt defrişate cu ajutorul autorităţilor: vom intra mai adânc în problemă şi vom devoala cum exploatatorii fură împreună cu Garda Forestieră Cluj şi personalul ocoalelor silvice, cu complicitatea tuturor autorităţilor responsabile.

Hoţul strigă „Hoţii”

Proprietarii de păduri pot rămane fără masă lemnoasă de pe suprafeţele pe care le au în proprietate cu complicitatea personalului silvic din cadrul Directiei Silvice Maramures şi a reprezentanţilor Garzii forestiere Cluj,  instituţii care, conform legii, ar trebui sa fie în prima linie în ceea ce priveşte taierile ilegale de pădure. Mai mult, nu doar că rămân fără pădure, dar se trezesc şi cu o „notă de plată” din partea reprezentanţilor Garzii Forestiere Cluj, care prin semnatura şi ştampila aprobată Inspector sef Ing. Şteţco Istrate, legalizeaza toate fărădelegile comise de personalul silvic al ocoalelor din cadrul Direcţiei Silvice Maramures şi nu numai.

În 11 decembrie 2014, pădurarul Ioan Husar, titular al cantonul silvic 9 Vad, din cadrul Ocolului silvic  Sighet – Direcţia Silvică Maramureş depune un raport la conducerea ocolului  prin care anunţa că a identificat tăieri ilegale într-o suprafaţă de pădure aparţinând unor persoane fizice. Suprafaţa de 10,39 ha de padure era situată în UP IV Ronişoara u.a. 185A,B, fiind proprietatea lui Rondolean Victor, reprezentat prin imputernicitul său legal Gălăţean Crin Iosif. Având în vedere raportul pădurarului, conducerea ocolului Sighet sesizeza Garda Forestiera Cluj chiar în ultima zi a anului 2014, respectiv 31.12.2014. În 22.01.2015 reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj, ing. Timis Vasile şi ing. Tomoiaga Ioan Florin, constată existenţa unor tăieri ilegale, cioatele având  o vechime de 4-6 luni, dar care nu se pot amprenta din cauza stratului gros de zapada, iar controlul  de facto se va face doar  după topirea zăpezii. Surprinzator este faptul ca pădurarul tiular de canton nu a identificat mai repede prejudiciul din aceasta suprafaţă deoarece în toamna anului 2014 cantonul a fost parcurs obligatoriu cu inspectia periodică de toamnă, iar  dacă vechimea cioatelor era de aproximativ 6 luni, acest prejudiciu trebuia să fie identificat chiar de către şeful Ocolului silvic Sighet – Dr. Ing. Beres Stefan, în data de 24.07.2014, cand a reprimit cu stoc în rampă parchetul constituit în 16.06.2014  pe aceasta suprafata de padure, parchet predat spre exploatare catre SC SURFOREST SRL. Chiar dacă şeful OS Sighet- Dr. Ing. Beres Ştefan s-a grăbit să reprimească cu stoc în rampa partida 10662ACI, care avea, de fapt, termen de reprimire data de 18.10.2014, tot avea obligaţia, conform instructiunilor, să reprimească rampa parchetului în termen de 60 zile de la data reprimirii, lucru care  nu s-a mai intamplat.

Suspiciunea  rezonabilă este că lemnul din această proprietate s-a sustras  prin complicitatea dintre reprenzentanţii Ocolului Silvic Sighet şi agentul economic care a exploatat aceasta parcelă, deoarece există o singură cale de acces în parchet, respectiv drumul forestier care se află la baza proprietăţii. Sustragere celor 79 de arbori de gorun şi fag cu un volum de 139,88 mc de diametre considerabile, cuprinse intre 26 si 70 cm, nu se putea face decât cu utilaje specializate pentru exploatarea şi transportul materialului lemnos. Chiar dacă punerea în valoare a partizii 10662ACI nu se putea face decat dacă proprietarul avea asigurată paza, conform prevederilor legale, în adresa 3079/31.12.2014 către Garda Forestiera Cluj, şeful Ocolului Silvic Sighet – Dr. Ing. Bereş Ştefan, susţine că proprietatea nu are contract de pază cu OS Sighet.

În baza raportului 2918/11/12.2014 şi adresei 307931.12.2014, reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj se deplasează pe proprietatea lui Rondolean Victor pentru finalizarea controlului abia in luna octombrie 2015, fară să anunţe proprietarul sau reprezentantul legal al acestuia, unde identifică 79 de cioate care nu erau marcate (67 gorun si 12 fag) cu un volum de 139,88mc şi o valoare a prejudiciului de 37145,29 lei fara TVA (la peste 20 mc imputaţi la o inspecţie sau la 50 mc imputati pe an padurarului i se desface contractul de muncă). Acest prejudiciu trebuia imputat şi recuperat de la padurarul titular de canton Husar Ioan, deoarece nu exista la Ocolul silvic Sighet nici un proces verbal de predare-primire a suprafeţei în cauză catre un alt ocol silvic autorizat, predare obligatorie pentru a se scoate suprafaţa din paza şi gestiunea padurarului Husar Ioan.

Prin nota de constatare 11319/22.10.2015, aprobată de Inspectorul sef Ing. Şteţco Istrate, s-a şters cu buretele aceasta imputaţie prin care padurarul  trebuia dat afara din sistem si mai mult, reprezentantii Garzii Forestiere Cluj, ing. Timis Vasile si ing. Tomoiaga Ioan Florin, au imputat, în mod ilegal, suma de 18.572,6 lei, adică 50% din prejudiciu, proprietarului sau urmaşilor acestuia, fară să verifice în prealabil dacă această suprafaţă se afla sau nu în paza OS Sighet.

Persoanele vătămate – care nu au fost înştiinţate, în 2014, de existenţa furtului –, Maria și Maria Victoria Rondolean, prin mandatarul Crin Gălăţean, au înaintat o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Shigetul Marmaţiei. În această plângere penală Şteţco Istrate şi acoliţii săi –  mai mulți funcționari din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și Direcției Silvice Maramureș – sunt  acuzaţi de fapte grave legate de administrarea pădurii, printre care: Tăiere ilegală de arbori: Conform unui raportului 11319 din 22.10.2015, 79 de arbori au fost tăiați ilegal pe proprietatea lor, cauzând un prejudiciu de peste 46.000 lei. Acest lucru a fost raportat la Parchet, dar plângerea nu a fost urmată de deschiderea unui dosar penal. Omiterea sesizării și favorizarea făptuitorilor: Garda Forestieră Cluj nu a raportat corect situația către parchet, ceea ce poate constitui infracțiuni de omisiune și favorizare a făptuitorilor. Modificarea limitelor de proprietate: Mai exact, mutarea ilegală a bornelor de hotar, cu complicitatea funcționarilor responsabili, ceea ce a dus la sustragerea unei părți din pădurea reclamanților. Aceștia au descoperit că o porțiune de pădure  le-a fost luată cu japca.

Procesul verbal al Gărzii Forestiere a fost ţinut la sertar timp ce 10 ani

La zece ani distanţă, ca urmare a plângerii penale depuse Maria și Maria Victoria Rondolean, prin mandatarul Crin Gălăţean, Prim procurorul Marchiş Cristian Stefan, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu-Marmaţiei, a solicitat, în data de 13 martie 2024, Ocolului Silvic Sighet câte un exemplar conform cu originalul al celor două procese verbale, cel întocmit de pădurarul Husar Ioan în anul 2014, respectiv, cel emis de Garda Foriestieră Cluj.

În solicitare se specifică următoarele: „În cazul în care aţi înaintat aceste documente către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei vă solicităm dovada comunicării şi numărul de dosar care v-a fost comunicat în urma înregistrării la parchet, precum şi informaţii privind înaintarea aceastuia la organele competente”

Timp de zece ani cele două rapoarte nu au ajuns la Parchet, astfel că putem presupune că au fost ţinute la loc de taină atâta amar de vreme pentru ca pădurarul Husar Ioan (devenit inginer între timp) să nu fie tras la răspundere şi pentru a  ascunde modul de operare prin care s-a furat din pădure cu complicitatea tuturor autorităţilor responsabile.

Ce spune Garda Forestieră Naţională prin Inspector şef Gioancă Eugen

Contactat telefonic de catre Galatean Crin Iosif, reprezentant legal al prorietarului suprafetei de 10,39 ha de padure,  Domnul Inspector Sef Gioanca Eugen-sef al Garzii Forestiere Nationale (instituţie creată în mod express în anul 2023 pentru a coordona şi verifica activitatea tuturor Garzilor Forestiere la nivel national) se declara contrariat punând în balanţă documentele şi informaţiile pe care le-a primit pe mail privind această speţă.

De asemenea, acesta susţine că îl ştia pe Inspectorul Sef Ing. Stetco Istrate, din cadrul Garzii Forestiere Cluj ca fiind un bun profesionist şi un om de bună credinţă. Vazând documentele a afirmat că, deşi în perioada aceasta reprezentanţii Gărzii Forestiere Naţionale sunt foarte ocupaţi cu diverse controale şi verificări în teritoriu, o să solicite în prima fază Regiei Nationale a Padurilor clarificari privind această speţă şi, ulterior, reprezentantii Gărzii Forestiere Naţionale o să facă propriul control în ceea ce priveşte suprafaţa de 10,39 ha padure aflată în paza Ocolului Silvic Sighet.

În data de 17.10.2024, ca urmare a plângerii proprietarilor pădurii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Shigetu Marmaţiei a trimis dosarul penal către Poliţia Sighetu Marmaţiei pentru a începe cercetăriile asupra infracţiunilor comise de Garda Forestieră.

Preluare GAZETA DE CLUJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.