Săptămâna trecută, consilierii judeţeni ai PSD şi PNL au boicotat şedinţa ordinară. Lupta pentru putere în această instituţie şi jocurile politicianiste blochează funcţionarea la parametri normali a acestei instituţii.
Pe ordinea de zi, boicotul
Săptămâna trecută, nimic nu lăsa să se întrevadă boicotul, cu atât mai mult cu cât, pe ordinea zi nu erau puncte sensibile din punct de vedere politic. Aceasta doar la o primă vedere. Potrivit declaraţiilor făcute a două zi după şedinţa de consiliu judeţean de liderii PSD şi PNL cu privire la absenţa reprezentanţilor celor două formaţiuni politice la întrunire, cuiul lui Pepelea a fost, în primul rând, proiectul care făcea referire la împărţirea fondului de rulment. Din suma totală de 14 milioane de lei, opt ar fi trebuit să fie folosite pentru drumuri, dar care în opinia liberalilor şi a social-democraţilor nu sunt cele de foarte mare importanţă. Mai mult, majoritatea sumei era îndreptată, potrivit proiectului de hotărâre, spre primării care aparţin democrat-liberalilor. La neprezentare a contat şi faptul că documentaţia a fost înmânată doar cu o oră înainte de şedinţă.
„Neprezentarea consilierilor PNL o consider ca fiind oportună, în condiţiile în care preşedinte CJ BN, Liviu Rusu, tratează instituţia Consiliului Judeţean ca şi cum ar fi aparat propriu. Atribuţiile consiliului judeţean, ca for deliberativ-legislativ sunt clar stipulate de lege. Nu poţi să faci abstracţie de instituţia consiliului judeţean şi să o tratezi ca pe un fel de anexă. Dacă e să ne raportăm clar la ceea ce s-a întâmplat ieri (n.r. – 26 februarie 2009), documentele de şedinţă, şi în primul rând documentele importante, care se refereau la alocări de fonduri, au fost puse pe masa consilierilor judeţeni foarte, foarte târziu, cu o oră înainte. Aşa ceva este inadmisibil. (…) Noi nu ne putem transforma într-o pârghie prin care domnul preşedinte Liviu Rusu să îşi atingă obiectivele personale şi de grup”, a declarat preşedintele PNL BN, Ioan Turc.
PD-L trage de mânecă PSD
De cealaltă parte a baricadei, deputatul Ioan Oltean, preşedintele PD-L BN, şi-a exprimat regretele că şedinţa de consiliu judeţean nu s-a putut desfăşura din cauza „boicotului consilierilor alianţei judeţene PSD şi PNL”. Liderul democrat-liberal a ajuns la convingerea preşedintelui PD-L, Emil Boc, care la un moment dat afirma că nu poate exista doar la nivel naţional o căsătorie, iar la nivel judeţean o alta dintre PSD şi altă „femeie”, adică un alt partid politic, ci e nevoie de o armonie deplină de sus şi până jos. „Ori suntem la guvernare şi la Bucureşti şi în plan teritorial, ori suntem în opoziţie şi la Bucureşti şi în plan judeţean, şi atunci fiecare partid ştie ce are de făcut şi ştie cum să-şi facă socotelile. Nu pot fi de acord ca în plan naţional să colaborăm, iar în plan judeţean noi să fim în opoziţie unii cu ceilalţi. Cred că PSD trebuie să privească cu foarte multă atenţie această chestiune. PSD trebuie să realizez că este un partid aflat la guvernare, iar guvernarea se realizează de la Bucureşti şi până la Vama Veche, de la Bistriţa şi până la Oradea, şi aşa mai departe, şi nu poate să fie la Bucureşti să fie în pat cu PD-L, iar în alte judeţe cu PNL. Trebuie să se hotărască cu cine rămân”, a declarat tăios Oltean. Acesta a mai precizat, legat de modul în care s-au împărţit banii în proiectul de hotărâre cu privire la fondul de rulment, că PD-L BN e hotărât să nu mai cârpească ici acolo drumurile judeţene, ci să facă investiţii serioase în infrastructură acolo unde trebuie pentru o bună administrare a judeţului.
Marc şi Negruşeri, încă în CJ BN
Un alt aspect care deranjează pe social-democraţi şi pe liberali este prezenţa la şedinţele consiliului judeţean a celor doi foşti social-democraţi – Vasile Marc, actualmente membru PD-L, şi Vasile Negruşeri, pe care social-democraţii bistriţeni l-au exclus din PSD.
Liana Mureşan