Al doilea termen de judecată în cazul apelului declarat împotriva sentinţei prin care omul de afaceri Arpad Paszkany a fost achitat de acuzaţia de iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional organizat a fost “soldat” cu o nouă  amânare. Stan Rândunel, avocatul omului de afaceri, a cerut un nou termen de judecată, pe motiv că prezenţa clientului său la proces nu a fost posibilă datorită unor motive întemeiate. Instanţa a decis amânarea şi a stabilit un nou termen pentru data de 8 noiembrie 2010.
 
Dosarul în care omul de afaceri Arpad Paszkany este acuzat de iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional organizat este departe de o soluţie definitivă. Chiar dacă iniţial Tribunalul Cluj a decis achitarea acestuia pe motiv că fapta nu există, procurorii au făcut apel, motivând,  printre altele, că, deşi în cauză a fost formulată o cerere de recuzare întemeiată a magistratului investit cu judecarea cauzei , acesta nu a procedat la abţinere. Un alt motiv de apel este acela că, în cursul judecăţii, în pofida opoziţiei reprezentanţilor DIICOT-ST Cluj, instanţa de judecată a încuviinţat şi administrat proba testimonială cu privire la Liviu Man şi Mureşan Aurel, deşi procurorul de şedinţă a subliniat faptul că aceste persoane nu puteau fi audiate decât în calitate de inculpaţi, prezenta cauză reprezentând disjungerea cauzei de bază privindu-l pe Liviu Man.
În  momentul în care procesul a ajuns la Curtea de Apel, ca instanţă de control judiciar, unul dintre judecători a depus o cerere de abţinere, pe motiv că ar fi avut de-a face cu celebrul caz “Gazeta”. Mai precis, este vorba de judecătoarea Adina Lupea, care a fost martor în cazul “Gazata”, caz din care dosarul  care îl priveşte pe Paskany a fost disjuns. Adina Lupea, judecător al secţiei penale a Curţii de Apel Cluj-Napoca, este soţia judecătorului Marius Lupea de la Tribunalul Cluj şi este membră a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.  Conform omului de presă Liviu Man, propunerea Adinei Lupea ca martor în dosarul “Gazeta” nu este una întâmplătoare. Astfel, unul dintre motivele pentru care aceasta a fost audiată ca martor este acela că în acest mod, ea nu ar mai putea vreodată îndeplini funcţia de judecător în cauză.” Considerând independenţa de care a dat mereu dovadă faţă de “factorii externi” şi de diverse presiuni , este evident faptul că Adina Lupea nu convenea procurorilor, mai precis lui Mircea Hrudei” susţine Liviu Man, directorul Gazeta de Cluj.
Modul suspect în care se înfăptuieşte actul de justiţie în Cluj Napoca ridică un semnal de alarmă.  Astfel, dacă la nivelul unei Curţi de Apel, judecătorii pot fi siliţi să se abţină de la judecarea unei cauze, este de neimaginat ce se întâmplă la celelalte instanţe de rang inferior. Şi totuşi, care este călcâiul lui Ahile al unui judecător a cărui reputaţie a fost mereu fără pată? Se pare că doar cineva din breaslă îl poate cunoaşte.

Discuţiile cu judecătorii dăunează grav drepturilor constituţionale

Într-un material publicat pe citynews.ro, Liviu Alexa, patronul site-ului, a descris un scenariu pe cât de realist, pe atât de sumbru. Conform surselor acestuia, Adina Lupea ar fi fost “presată” de către preşedinta secţiei penale a Curţii de Apel Cluj, judecătoarea Delia Purice, să se retragă din mai sus menţionatul dosar, sub ameninţarea dezvăluirii unor aspecte delicate legate de viaţa personală.  Din câte se pare, Delia Purice ar fi în posesia unor înformaţii care, dacă ar fi să fie dezvăluite publicului, ar fi de natură să îi compromită iremediabil imaginea profesională a Adinei Lupea, imagine de altfel impecabilă. Încercând să verifice informaţiile dezvăluite de propria sursă, Liviu Alexa a încercat să obţină declaraţii oficiale din partea ambelor judecătoare.  Mai uşor de zis decât de făcut. În vreme ce Adina Lupea a lăsat să se înţeleagă că ar fi fost ţinta unor presiuni pentru a se abţine de la judecarea cazului care i-ar fi revenit, judecătoarea Delia Purice a trecut la ofensivă, negând totul şi formulând ameninţări mai mult sau mai puţin voalate. Astfel, în timp ce lui Liviu Alexa i-a amintit că ar fi bine să fie atent cu ceea ce scrie pentru că s-ar putea să îl acţioneze în instanţă, despre judecătoarea Adina Lupea, preşedinta secţiei penale a ţinut să precizeze că îi va face o reclamaţie la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). “Domnule ziarist, asta e pozitia mea: nu am influenţat-o în niciun fel” a concis aceasta.  Firul acţiunii nu se opreşte însă odată cu încheierea discuţiei telefonice.  În doar două ore, Liviu Alexa avea “prieteni noi”, mai precis pe Mircea Hrudei, şeful DIICOT ST Cluj şi mandat de ascultare a telefonului.  Autorizarea mandatului de ascultare a telefonului a fost autorizată, se pare, în urma unei discuţii telefonice dintre procurorul Mircea Hrudei şi judecătoarea Delia Purice. Autorizarea respectivă a făcut obiectul unei emisiuni pe postul TVR, dar, contactat telefonic de către citynews.ro, procurorul Mircea Hrudei a infirmat că aceasta ar avea loc. “ Nu mă pot pronunţa dintr-un singur motiv ( asupra interceptării-n.r): toate aceste aspecte sunt confidenţiale. Nu am afirmat că e interceptat. Din punctul meu de vedere, ideea şi invocarea unor presupuse surse credibile care să ofere astfel de informaţii despre existenţa unui mandat de interceptare ar putea arăta că e o problemă la Curtea de Apel", a declarat Hrudei.
Oricum, demersul jurnalistic prin care s-a încercat demascarea unui posibil şantaj la nivelul unei Curţi de Apel nu a rămas fără roade. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a autosesizat cu privire la cazul preşedintei secţiei penale, Delia Purice.  “Inspecţia judiciară s-a autosesizat şi va face verificări cu privire la toate aspectele menţionate în articol, dar în raport şi de competenţele care îi revin”, a declarat pentru citynews.ro  Cecilia Morariu, purtătoarea de cuvânt a CSM.

Sabin Ripan

Conversaţie Liviu Alexa – Adina Lupea
“- Bună ziua, doamna judecător Adina Lupea.
– Da.
– Avem o informaţie că dumneavoastră v-aţi retras recent dintr-un dosar care îl privea pe domnul Paszkany Arpad.
– Da.
– Şi mai avem o informaţie că dumneavoastră aţi fost oarecum presată să faceţi acest lucru. Puteţi să ne confirmaţi această presiune?
– Va confirm că am fost martor în dosarul Gazeta şi că m-am retras pentru a nu influenţa bunul mers al Justiţiei.
– Doamnă, revin cu întrebarea. V-aţi simţit presată? Răspundeţi-mi cu «Da» sau «Nu», doar le cereţi şi altora să o facă. V-aţi simţit presată, doamna judecător?
– Da.”

Conversaţie Liviu Alexa – Delia Purice
“- Aveţi grijă ce scrieţi, fiindcă o să vă dau în judecată. Nu o să mă las calcată în picioare de nişte simple zvonuri.
– Doamnă, deja mă amenintaţi cu procesul, dar nici nu aţi citit articolul.
– O să îl citesc, staţi liniştit, de 26 de ani de când am această profesie nu a scris nimeni niciun articol despre mine.
– L-aţi influenţat în vreun fel pe judecătorul Adina Lupea?
– Domnule, discuţia pe tema retragerii a avut loc doar între mine şi ea. Dacă aţi aflat de ea, înseamna că Adina Lupea a încalcat secretul deliberării.
– Doamna, degeaba o sa încerc să vă conving, dar v-am mai spus-o: nu Adina Lupea este sursa mea.
– Oricum, dacă avea o problemă, trebuia să mă reclame la CSM, dacă s-a simtit presată. Eu i-am spus în cadrul unei discuţii profesionale, şi i-am spus fiindcă mi-a cerut părerea – Cum aş proceda eu dacă aş fi în locul ei? – i-am spus că, având în vedere motivarea Parchetului , eu m-aş abţine, ca să evit o recuzare.
– Poate ca i-a fost teamă, poate că…
– Nu ştiu, dar cred că o să aibă probleme… dacă face afirmaţii gratuite, o să o reclam la CSM. Ei, dacă aţi şti contextul în care a luat această decizie, ea are şi nişte probleme mai personale…
– La ce faceţi referire?
– Ei, domnule ziarist, nu ştiu, spun şi eu asa… Nici dumneavoastră nu vreţi să divulgaţi sursele juridice de care vă folosiţi.
– Doamnă, vă întreb cât se poate de oficial, la ce fel de probleme personale va referiti?
– Domnule ziarist, asta e poziţia mea: nu am influenţat-o în niciun fel.”

2 COMENTARII

  1. CITEM CA D-NA JUDECATOR PURICE, ESTE SUPARATA PE PRESA SI EU SUNT.
    AM CONSTATAT CA SURSA INFOR-
    MATIILOR IERAU ANCHETATORII,
    PROCURORII.
    MI-AM ZIS ESTE DE NEPERMIS CA
    OAMENI CU TINUTA MORALA CA SI
    A LOR SA GRESEASCA SAU MAI CORECT
    SA MINTA,ESTE DE NEPERMIS.
    ESTE FF GREU CAND DIN MATERIALUL
    PREZENTAT O MARE PARTE SA FIE
    EXAGERARE SI MINCIUNA.O ARMATA
    DE AVOCATI NE ESTE NECESAR SA
    DEMNONSTRAM ADEVARUL ALA CARE ESTE
    SI NU CEL DIN IMAGINATIA BOGATA
    A CELOR CE AU LUCRAT LA DOSAR.
    CE NE FACEM D-NA JUDECATOR DELIA
    PURICE SA NE FEREASCA D-ZEU DE
    JUSTITIA DIN ROMANIA.
    DE CE COPII NOSTRII CARE AU
    GRESIT SI CARE AU GHINIONUL SA
    PICE*PE NISTE RAUTATI SA PRIMESCA
    ANI GREI DE INCHISOARE.
    OARE DE CE ATATA SUFERINTA NE
    ESTE DATA SA INDURAM NUMAI PT.CA
    AM AVUT GHINIONUL SA INTALNIM
    RAUL*IN TOATA SPLENDOAREA LUI.
    NU DORESC SA AJUNGETI VREO
    DATA SA FITI TINTA SMECHERILOR
    DE LA DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.