Respect pentru România, Respect pentru Femei a fost deviza sub care s-a desfăşurat Şcoala de training pentru femeile democrat liberale, la Costineşti, în perioada 13-16 septembrie 2012.

La deschiderea oficială a Şcolii ,, Respect pentru România, Respect pentru Femei” au fost  prezenţi lideri de la nivel naţional, alături de preşedintele Vasile Blaga.

“Femeile şi bărbaţii au multe în comun, dar feminitatea nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă vreţi să fiţi bărbaţi, veţi fi tot atâtea femei primar câte sunteţi acum, adică deloc. Pe lângă toate calităţile pe care le aveţi, trebuie să vă păstraţi pe cea mai importantă: rămâneţi femei şi veţi câştiga!", le-a îndemnat Vasile Blaga pe femeile democrat-liberale.
Din partea Organizaţiei de Femei a PDL Bistriţa-Năsăud a participat o delegaţie formată din şase reprezentante. Reprezentantele democrat liberale din toată ţara au participat la sesiuni de training pe teme privind educaţia, economia, sănătatea, asistenţa socială şi comunicarea politică. Maria Stavrositu vicepreşedinte a OFPDL cu o activitate intensă în calitatea sa de membru al delegaţiei României din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a prezentat femeilor democrat liberale  raportul ,,Bune practici în promovarea femeii de către partidele politice’’. Deputatul Maria Stravrositu a finalizat raportul ,,Bune practici în promovarea femeii de către partidele politice”, pe care l-a prezentat în cadrul Comisiei pentru Egalitate şi Non-discriminare,  raport care tratează un subiect foarte actual şi de o importanţă majoră pentru toate statele membre ale Consiliului Europei, reprezentarea politică a femeilor, atât la nivelul parlamentelor naţionale, cât şi în cadrul partidelor politice, sau ale delegaţiilor acestora din cadrul unor instituţii internaţionale fiind o temă de interes pentru toţi actorii politici, fie ei locali, naţionali, sau supranaţionali.
Organizarea Şcolii de training a fost realizată în colaborare cu Institutul de Studii Populare – Fundaţia PDL, Hanns Seidel Stiftung – Fundaţia Uniunii Creştin-Sociale din Germania şi Centre for European Studies – Fundaţia Partidului Popular European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.