Îi vedem zilnic, ne întâlnim cu ei pe stradă, în parcuri, în magazine, uitându-se cu resemnare la mărfurile expuse, mai ales la cele alimentare, pe care ştiu că nu au cum să le cumpere, niciodată. Sunt săracii, oameni care uneori din vina lor, alteori din vina sorţii, au ajuns la limita supraveţuirii. Îţi stârnesc milă şi compasiune. Nu pot fi confundaţi cu cerşetorii obişnuiţi intraţi în imaginea cotidiană a oraşului, care din contră îţi stârnesc repulsia şi încerci să-i ocoleşti sau să te faci că nu-i vezi. Sunt îmbrăcaţi curat, dar hainele lor spun totul despre situaţia disperată în care trăiesc. Au în întreaga lor atitudine o numită demnitate care îţi trezeşte respect.

 
Mai zilele trecute, am întâlnit o cunoştinţă mai veche, un om onorabil ajuns din cauza acestui capitalism sălbatic la limita existenţei umane. Cu un glas resemnat, dar totuşi demn, omul mi-a povestit că Sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou, pe el l-au costat 20 de lei. Din banii respectivi a reuşit să-şi cumpere numai pâine, pe care a drămuit-o zilnic până la ultima firimitură. Noroc că a avut cartofi şi fasole, iar apa nu este aşa de scumpă, dacă o foloseşti cu măsură. I-am replicat, poate mai mult în glumă, nevenidu-mi să cred ceea ce îmi auzeau urechile, că poate mâncarea respectivă a mai dres-o cu puţin ulei. S-a uitat la mine, de parcă i-aş fi vorbit de nu ştiu ce bunătăţi şi mi-a spus că şi uleiul a ajuns pentru el doar o amintire. Mi-am amintit atunci de spusele unui gâditor care afirma că "s-a plâns că nu are încălţări, până a văzut un om fără picioare". În general, avem tendinţa să ne plângem de tot felul de lucruri – că o ducem greu, că nu avem una, că nu avem alta, că au crescut preţurile, că s-a scumpit gazul, curentul sau telefonul mobil din cauza creşterii cursului euro faţă de leu etc.
Problemele mele personale mi s-au părut că pălesc şi nu există în faţa situaţiei acestui om necăjit şi sărac şi am realizat că unii oamenii duc o luptă disperată să nu moară, să supraveţuiască. Ce înseamnă problemele mele pe lângă ale lui, când acesta reuşeşte să supraveţuiască, împreună cu o mamă bolnavă în vârstă de 94 de ani, cu 20 de lei în toată perioada sărbătorilor de iarnă? A mai adăugat că de câteva zile bune nu are bani nici să-şi cumpere o pâine. A încercat să cumpere pe cont, o practică des întâlnită în rândul acestei categorii de oameni, dar a fost refuzat, deoarece nu şi-a plătit datoria veche. Ce puteam să fac? I-am dat toţi banii care i-am avut la mine în acel moment. Dar aceasta este rezolvarea? Oricât am încerca, nu putem noi oamenii obişnuiţi să-i ajutăm pe toţi săracii, în condiţiile în care cei de la guvernare i-au uitat. Însuşi şeful statului, discutând despre criza care va veni peste noi şi care, evident, va lovi în primul rând şi mai mult pe aceşti năpăstuiţi ai soartei, dădea indicaţii celor de la Putere că nu mai este obligatoriu să respecte ceea ce au promis în campania electorală. Şi atunci cine trebuie să-i ajute pe aceşti oameni cu care soarta a fost atât de vitregă? Nimeni. Sunt condamnaţi să moară.
OUG nr.230 din 2008, prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat, este neconstituţională, potrivit deciziei Curţii Constituţionale. Curat murdar, am vrut să spun legal. Dar nu moral.

Zaharia Cotoc

4 COMENTARII

  1. domnilor ce se intampla cu situl Gazetei ??? ca de mai multe ori am observat ca nu poate fi accesat si cand …se intampla merge foarte greu ??? va rugam luati masuri ca altfel o sa …migreze admiratorii si cititorii dvs. MULTUMIM ! speram sa se auda !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.