Pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud de miercuri s-a aflat şi un proiect iniţiat de vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna privind eliberarea din funcţia de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a consilierului judeţean PNL Samuel Coman, care va fi înlocuit prin vot cu un alt consilier judeţean. Vicepreşedintele CJ a motivat că, Samuel Coman a lipsit de la şedinţele convocate, de mai multe ori.

Samuel Coman şi-a dat demisia din ATOP în ziua şedinţei şi a declarat că preşedintele CJ Radu Moldovan a avut o atitudine „de desfiinţare a ATOP” şi a propus ca şi preşedintele ATOP, Alexandru Pugna, să-şi dea demisia din această funcţie, deoarece este nemulţumit de activitatea acestuia şi a ATOP, însă propunerea sa nu a avut niciun efect.

„Dânsul este responsabil de activitatea ATOP, de care eu, dar şi cetăţenii, suntem nemulţumiţi. Domnule Pugna, sunteţi mulţumit de activitatea ATOP?” a declarat Coman.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, constituit pe lângă fiecare consiliu judeţean, care îşi desfăşoară activitatea în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc. ATOP asigură reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică.
S-au făcut propuneri pentru înlocuirea lui Coman, iar acestea au fost Ioan Gaftone (PSD) şi Florin Rogozan (PNL), prima variantă strângând cele mai multe voturi pentru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.