Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud organizează, în perioada 11-15.03.2024, o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să își desfășoare activitatea în calitate de voluntar, în cadrul instituției.

„Aflată la cea de-a XI-a etapă, Campania ,,Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în diseminarea, respectiv aplicarea informațiilor acumulate, la nivelul comunităților. Activitatea voluntarilor este cât se poate de importantă, iar pregătirea acestora se realizează în mod etapizat, prin parcurgerea unor ședințe de pregătire teoretice și practice cu specialiști din cadrul inspectoratului”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.

Pentru a se putea înscrie în Programul de voluntariat “Salvator din pasiune”, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical şi psihologic;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situații de urgență.

Calendarul de recrutare:

  • 11-15.03.2024depunerea cererilor de înscriere, de luni până vineri, în intervalul orar 0900-1500, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud (Bistrița, str. Sigmirului, nr. 16).

Pregătirea voluntarilor în cadrul programului se va realiza în următoarea etapă, în funcție de numărul candidaților înscriși.

Candidații selecționați vor fi informați telefonic în legătură cu întocmirea și depunerea dosarele aferente înscrierii și despre desfășurarea următoarelor activități.

Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0758226174 (Lt.col. Pȋrlea Aurel – responsabil de proiect), de luni până vineri, în intervalul orar 0900 – 1500.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.