Salvat de prescripție! Primarul Anchidim Pavelea a scăpat de condamnarea pentru purtarea abuzivă

Anchidim Pavelea, primarul comunei Runcu Salvei, a scăpat de dosarul penal în care era acuzat de purtare abuzivă, în urma unui conflict pe care l-a avut, în 2016, cu directorul școlii din localitate, Ioan Man, după ce a intervenit prescripția faptei. Nu a fost iertat însă de plata daunelor morale în cuantum de 5.000 lei.

Inițial, Anchidim Pavelea a fost condamnat de Judecătoria Năsăud, în decembrie 2021, la 4 luni cu amânare, însă sentința a fost atacată cu apel de primar, la Curtea de Apel Cluj, unde judecătorii au decis, în martie anul trecut, să trimită dosarul înapoi la Năsăud, spre rejudecare.

Acuzat că l-a înjurat și lovit pe directorul școlii

În 2016, Ioan Man a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud o plângere penală împotriva primarului Anchidim Pavelea, deoarece, față de colegii de consiliu local și alți angajați din primărie, l-ar fi înjurat și lovit, astfel că s-a simțit umilit.

“În timpul desfășurării ședinței Consiliului Local, după dezbaterea primului punct, la capitolul «diverse» între inculpatul Anchidim Pavelea și persoana vătămată Man Ioan a avut loc o discuție contradictorie, în timpul căreia inculpatul i-a adresat persoanei vătămate, cuvinte și expresii jignitoare. În continuare inculpatul Anchidim Pavelea a făcut referiri la disfuncționalitățile școlii de pe raza localității, având în vedere faptul că persoana vătămată Man Ioan ocupase anterior funcția de director al școlii din localitate, reproșându-i totodată persoanei vătămate că nu a fost invitat la timp cu ocazia ședinței Consiliului de Administrație al Scolii din data de 26.01.2016. Apoi inculpatul Anchidim Pavelea a continuat cu jigniri la adresa persoanei vătămate Man Ioan, replicând «măi p…ă, să-mi be..ști p..a», «ești un nemernic și un incapabil», fapt ce reiese din declarațiile martorilor oculari D. D, E. E., F. F. și G. G.

La scurt timp, după ce acea ședința s-a încheiat, cei prezenți au părăsit sala de ședințe, printre aceștia aflându-se și persoana vătămată Man Ioan și inculpatul Anchidim Pavelea. După ce persoana vătămată Man Ioan a părăsit sala de ședințe, în holul instituției primăriei situat la etajul 1 al clădirii, s-a întâlnit cu numitul J. J., care se afla lângă xeroxul din hol împreună cu numitul K. K., casier în cadrul Primăriei comunei Runcu Salvei. Cu această ocazie persoana vătămată l-a salutat pe numitul J. J., moment în care inculpatul Anchidim Pavelea a ieșit din biroul acestuia și în momentul când a trecut pe lângă persoana vătămată Man Ioan, l-a călcat pe piciorul stâng, provocându-i astfel suferințe fizice, astfel cum rezultă din declarația persoanei vătămate și cea a martorului D. D.”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

În fața procurorilor, Anchidim Pavelea a arătat că întreg demersul întreprins de Ioan Man “are drept cauză conflicte mai vechi generate de calitatea de competitor electoral la alegerile locale în anul 2012, acesta fiind din partea PDL, iar persoana vătămată din partea PSD, suspectul precizând că implicarea sa în gestionarea și administrarea corectă a treburilor școlii (al cărui director a fost până nu demult persoana vătămată, urmare a faptului că în urma evaluării efectuată de către forurile competente din învățământ a obținut calificativul «nesatisfăcător», ceea ce nu i-a mai permis ocuparea funcției de director, în schimb director al școlii este soția acestuia), constă în menținerea legăturii cu Consiliul de Administrație, informare cu privire la problemele administrative ale școlii, în exercitarea acestor atribuții, sens în care a constatat că există nereguli, fapt pentru care a sesizat inclusiv Ministerul Educației Naționale și Cercetării, precum și organele de urmărire penală”.

Inițial, procurorii au mers în instanță cu soluție de renunțare la urmărirea penală, însă instanța a respins acțiunea, astfel că nu au avut de ales și au continuat urmărirea penală împotriva lui Anchidim Pavelea, iar în iulie 2018 l-au trimis în judecată, cauza fiind judecată la Judecătoria Năsăud.

Condamnat cu amânare

La finalul judecății pe fond, în decembrie 2021, instanța a decis să îl condamne pe edil la 4 luni de închisoare cu amânare, pentru înjurăturile proferate la adresa lui Ioan Man, infracțiunea de lovire nefiind dovedită.

Magistratul care judecat cauza a considerat că fapta lui Pavelea are un grad de pericol social destul de ridicat, “ținând cont de rezonanța socială a acesteia, consecințele directe asupra persoanei vătămate, precum și modul concret de săvârșire”. Drept urmare, „instanța s-a orientat înspre aplicarea unei pedepse medii, considerând justă pedeapsa de 4 luni pentru infracțiunea săvârșită”. Asta în condițiile în care legea prevede că “Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă”. Dacă Man ar fi dovedit că într-adevăr a fost călcat pe picior de către primar, atunci Pavelea ar fi primit o pedeapsă ceva mai mare, întrucât legea spune că în asemenea cazuri limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

În plus, edilul a fost obligat de instnță să îi plătească 2.500 lei despăgubiri morale lui Ioan Man, deși fostul director a cerut în instanță să i se acorde suma de 20.000 lei.

Sentință incompletă, dosar trimis spre rejudecare

Atât Anchidim Pavelea, cât și procurorii de la Năsăud, dar și Ioan Man nu au fost de acord cu această sentință și au atacat-o cu apel, la Curtea de Apel Cluj.

Aici, în martie anul trecut, magistrații au ajuns la concluzia că instanța de la Năsăud s-a pronunțat doar pe jumătate, adică doar pentru infracțiunea de purtare abuzivă, fără să mai ia în discuție și partea a doua, aceea de lovire în cadrul purtării abuzive, chit că procurorii nu au avut probe legat de faptul că Pavelea l-a și lovit pe directorul Man, așa cum acesta din urmă a susținut în plângerea depusă. Judecătorii trebuiau însă să ia în discuție toate aspectele scoase în evidență de procurori.

Rejudecare tărăgănată, prescripție sigură

Astfel, dosarul a ajuns înapoi la Judecătoria Năsăud, termenele din dosar având loc la intervale foarte mari de timp, respectiv în mai, august, octombrie și decembrie, la ultimul termen fiind pronunțată și sentința, însă din perspectiva termenului de prescripție a răspunderii penale, care atrage o soluție de încetare a procesului penal.

Astfel, judecătorii au ajuns la concluzia că Anchidim Pavelea nu mai poate răspunde penal, întrucât faptele s-au prescris, însă trebuie să plătească daune morale, întrucât vinovăția sa a fost dovedită din perspectiva acuzației de purtare abuzivă.

“În fapt, se reține că în 27.01.2016, ora 10:00 la sediul Primăriei comunei Runcu Salvei a avut loc o ședință ordinară a Consiliului Local al comunei Runcu Salvei, şedinţă la care au participat un număr de 7 consilieri locali, din totalul de 9, respectiv persoana vătămată Man Ioan şi numiţii (….), precum şi primarul comunei, inculpatul Pavelea Anchidim.

În conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. (1) C.pen., «prescripția înlătură răspunderea penală», atunci când termenele prevăzute la art. 154 C.pen. sunt îndeplinite.

Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea, la data de 27.01.2016, a infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal.

Prin decizia nr. ###/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat, cu caracter general obligatoriu, că «soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui ‘act de procedură în cauză’, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională».

Ulterior, prin decizia nr. ###/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a constatat, cu caracter general obligatoriu, că «dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale».

În considerentele acestei decizii se arată: «73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. ### din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale».

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că «atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiecţilor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii» (Decizia nr. ### din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013).

Prin Ordonanța de Urgenţă nr. 71/2022 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost modificat, având următorul cuprins: «(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului».

Având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. ###/2022, în special paragrafele 72-73, instanţa reţine că între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. ###/2018 (data de 25.06.2018) și data publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. 1 din Codul penal (data de 30.05.2022), Codul penal a prezentat o formă care nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 alin. 1 din Codul penal. Prin urmare, se impune a se analiza natura juridică a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, respectiv dacă face parte din dreptul substanţial sau din cel procedural.

La analiza naturii juridice a prescripţiei răspunderii penale, instanţa are în vedere considerentele deciziei nr. #### din 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală: «Cât priveşte criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, Curtea constată că aşezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală este o normă care priveşte cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracţiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial, şi nu în categoria celor de procedură penală. La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava. În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile. Aşadar, faptul că textul în discuţie figurează în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă».

Mai mult, prin decizia nr. #### din 18 decembrie 2012, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din Codul penal, Curtea Constituţională a arătat următoarele: «Astfel, Curtea constată că prin efectele sale prescripţia, aşa cum s-a arătat mai sus, înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că există o asemenea răspundere, dar care, prin efectul prescripţiei, este înlăturată. În unele legislaţii, efectul juridic al prescripţiei este arătat prin aceea că ‚înlătură acţiunea penală’. Acest punct de vedere este parţial exact, deoarece prescripţia aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal. Aşa fiind, prescripţia este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, prescripţia răspunderii penale apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală şi a obligaţiei corespunzătoare. Prescripţia are aşadar caracterul unei renunţări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârşită, cu condiţia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârşirii faptei. Prin urmare, este de observat că, dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziţii tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 13 din Codul penal, legislaţia prevede soluţia de urmat în cazul conflictului de legi».

Nu în ultimul rând, în raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale au caracter obligatoriu, iar, potrivit jurisprudenței Curţii Constituţionale, puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.

În privinţa faptei de purtare abuzivă reţinută în sarcina inculpatului, referitor la incidenţei prescripţiei răspunderii penale, se reţine că dispoziţiile procesual penale prevăd această cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale la art. 16 lit. f Cod procedură penală. Infracţiunea de purtare abuzivă se prescrie într-un termen de 5 ani, prevăzut de154 alin. (1) lit. d) C.pen., având în vedere limitele de pedeapsă (limite prevăzute la art. 193 alin. 1 raportat la art. 296 alin. 2 Cod penal). Raportat la momentul judecării prezentei cauze, termenul de prescripție de 5 ani care a început să curgă la data de 27.01.2016 s-a împlinit la data de 27.01.2021.

În consecință, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, va dispune încetarea procesului penal demarat împotriva inculpatului Pavelea Anchidim ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, luând act de faptul că acesta, prezent în şedinţa de judecată din data de 20 octombrie 2022, asistat de apărătorul său ales, nu a solicitat continuarea procesului penal în temeiul art. 18 Cod procedură penală”, se arată în motivarea sentinței pronunțată de Judecătoria Năsăud.

Obligat să plătească daune morale

totuși, instanța a decis că primarul Pavelea trebuie să plătească daune morale în valoare de 5.000 lei lui Ioan Man.

“Luând act de faptul că în conformitate cu art. 20 Cod procedură penală persoana vătămată Ioan Man s-a constituit parte civilă în cauză în ședința publică din data de 18 septembrie 2019, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, observând dispoziţiile art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, va soluționa acțiunea civilă exercitată în procesul penal.

Așadar, se reţine că potrivit prevederilor art. 19 alin (1), (2) şi (4) Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, repararea acestui prejudiciu urmând reglementările legii civile în materie de răspundere delictuală.

Art. 1357 Cod Civil, coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod Civil consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

În speţă, din ansamblul materialului probator administrat în cauză s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite, inculpatul a săvârşit fapta ilicită ce a avut ca urmare directă vătămarea părţii civile Man Ioan.

Raportat la condiţia vinovăţiei, s-a făcut dovada faptului că inculpatul a acţionat cu intenţie, iar din perspectiva raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, se reţine că fapta reţinută în sarcina inculpatului a avut ca şi consecinţă prejudicierea părţii civile.

Cu toate acestea, pentru a se admite acest capăt de cerere este necesar ca prejudiciul să fie cert, adică să fie sigur atât sub aspectul existenţei cât şi al întinderii sale.

În acest context, concluzionând că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale în persoana inculpatului, instanţa va analiza în continuare pretenţiile deduse judecăţii pe latură civilă şi anume în ce măsură prejudiciul pretins de către parte civilă are sau nu un caracter cert, atât din perspectiva daunelor morale cât şi materiale.

Cu privire la prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanţa consideră că este fără îndoială că persoanei vătămate i-a fost produs un prejudiciu moral. Prin noţiunea de prejudiciu moral, instanţa înţelege rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite si culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.

Din perspectiva întinderii prejudiciului moral, instanţa reţine că nu există criterii absolute pentru cuantificarea acestuia ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, prejudiciu ce constă într-o atingere adusă intereselor personale şi care se manifestă prin suferinţele fizice sau morale resimţite de victimă. Aprecierea prejudiciului moral presupune cuantificarea tuturor consecinţelor negative ale faptei ilicite asupra persoanei prejudiciate şi este necesar să fie făcută în concret, în funcţie de circumstanţele şi împrejurările cauzei supuse judecăţii.

În lipsa unor criterii legale de determinare a prejudiciului moral, demersul trebuie să aibă în vedere criterii larg îmbrățișate de literatura de specialitate şi practica judiciară, precum consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Prin raportare la aceste criterii, indemnizaţia trebuie să fie justă, raţională şi echitabilă, astfel încât să se asigure efectiv o compensaţie suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului moral suferit. Trebuie precizat însă, că despăgubirile civile pe care instanţa le acordă pentru prejudiciile morale nu reprezintă o modalitate de repunere în situaţia anterioară săvârşirii faptelor ilicite, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil suferinţele ocazionate de săvârşirea unor asemenea fapte ce au afectat viaţa persoanei şi normala desfăşurare a relaţiilor sociale ale acesteia.

Important de punctat este în egală măsură şi faptul că despăgubirile băneşti au rolul de a compensa prejudiciul moral, suferinţa resimţită de victimă, fără însă a tinde să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire apt să îndepărteze această instituţie de la finalitatea sa.

Aşadar, despăgubirile morale fac în bună măsură obiectul evaluării instanţei de judecată, care însă nu are la îndemână concluzii certe deduse din probele administrate, cuantumul acestora fiind o chestiune de apreciere. În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le guvernează, practica judiciară şi literatura de specialitate au statuat, astfel cum anterior s-a precizat, că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa de judecată are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să dispună repararea prejudiciului moral produs. În acest context se reţine că ÎCCJ a statuat, în ceea ce priveşte daunele morale, că, fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 CEDO, dar şi de valori apărate de art. 22 Constituţie, respectiv art. 58 C.civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane – dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică la care face referire art. 58 C.civ., ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de CEDO şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Se apreciază că adresarea expresiilor jignitoare părţii civile, în şedinţa ordinară a Consiliului Local al comunei Runcu Salvei, şedinţă la care au participat un număr de 7 consilieri locali, din totalul de 9 (adică într-un cadru formal), urmată de insulte şi o agresiune fizică exercitată asupra acesteia, i-au cauzat suferinţe psihice persoanei vătămate dar şi un prejudiciu de imagine urmare a acţiunii inculpatului, persoana vătămată fiind profesor în localitate. Aşadar, deşi apreciem suma de 20.000 lei solicitată ca fiind excesivă, se consideră că suma de 5.000 lei reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă, urmând să admită în parte pretenţiile pe latură civilă. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia”, se mai arată în documentul instanței.

Sentința nu este definitivă și a fost atacată de Anchidim Pavelea cu apel.