Ministrul Muncii Marius Budăi a transmis, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Muncii Decente, că Guvernul analizează variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic. Printre acestea ar fi şi majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor şi modernizarea sistemului de protecţie socială.
„În fiecare an, pe 7 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Muncii Decente. Acest concept a apărut din anul 1999, în urma unei campanii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar din anul 2008 apărarea muncii decente a fost transformată într-o zi globală de acţiune în care se militează pentru locuri de muncă demne, remunerate corespunzător, exercitate în deplină siguranţă şi care să asigure un minim de protecţie socială lucrătorului şi familiei acestuia”, a scris Marius Budăi, vineri pe Facebook.
Ministrul Muncii a mai spus că Executivul analizează soluţii care să vină în sprijinul lucrătorilor şi angajatorilor, cum ar fi creşterea salariului minim la 3.000 de lei, din luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială.
„În acord cu principiile care stau la baza marcării acestei zile şi ţinând cont şi de contextul economic şi social dificil pe care îl traversăm cu toţii, Guvernul analizează intens variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic. Majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială, de îmbunătăţire a capacităţii de coordonare a măsurilor luate, dar şi a intervenţiei directe asupra cauzelor de transmitere a sărăciei sunt lucruri care ne preocupă şi care trebuie analizate cu partenerii sociali”, a conchis Budăi, scrie stiripesurse.ro.