Scandalul este unul cât se poate de politic şi are un puternic iz electoral. Dincolo de politică stau însă numeroasele ilegalităţi de care Olimpiu Neamţ este acuzat de numeroşii săi adversari politici că le-ar fi făcut pe Legea Administraţiei Publice Locale.
Scandalul din PNL Livezile nu i-a căzut bine liderului PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean. Acesta este decis să taie în carne vie şi a promis că va dizolva întreaga organizaţie PNL de la Livezile.

Sindromul politic Alianţa DA: PD-PNL revenine în forţă în comuna bistriţeană Livezile. După ce în perioada 2004-2006, activitatea consiliului local al comunei Livezile a fost blocată de scandalurile interminabile dintre consilierii PD şi PNL, lupta pentru putere şi accesul nelimitat la banul public fiind adevăratele motive ale acestui circ politic, acum dracul şi-a băgat coada în organizaţia locală a PNL: primarul liberal Olimpiu Neamţ l-a dat pur şi simplu afară pe cel care i-a fost vieprimar timp de şapte ani, un alt liberal, Traian Simionca. Scandalul scoate la iveală problemele serioase cu care se confruntă organizaţia PNL din această comună, dar şi alte nereguli monitorizate de-a lungul timpului în primăria Livezile.

Un Consiliu Local controlat de PNL

Comuna Livezile este una din localităţiile din Bistriţa-Năsăud în care PNL deţine puterea, atît la propriu, cât şi la figurat. Din cei 13 consilieri locali, nouă sunt liberali, trei aparţin Partidului Democrat-Liberal, iar unul e pesedist. Din 2004, primarul liberal Olimpiu Neamţ şi, mai pe urmă, după finalizarea scandalului, viceprimarul Traian Simionca au condus comuna împreună şi, nimic nu părea că va umbri această “relaţie de durată”.
Se pare că totul a început anul trecut. Potrivit unor surse din interiorul PNL Bistriţa-Năsăud, primele certuri ar fi apărut din cauza unei balastiere situate în apropierea comunei respective şi deschisă de Asroich, cît mai ales asupra modului de “exploatare financiară” a acestei oportunităţi. De asemenea, Simionca mai îi reproşa lui Olimpiu Neamţ că aruncă banii pe fereastra fotbalului, în loc să-i folosească în alte părţi, unde aceştia ar putea fi mult mai folositori. În aceeaşi ordine de idei, Traian Simionca nu ar fi uitat să-i mai aducă aminte primarului Neamţ de nefericita şi costisitoarea experienţă a echipei Unirea Livezile în liga a III-a.
Scandalurile dintre cei doi au culminat în ultima şedinţă de Consiliu Local din 2010, atunci când Olimpiu Neamţ a declarat public că nu mai poate lucra cu Traian Simionca. De aici şi până la demiterea ultimului nu a mai fost decât un singur pas.

O şedinţă cu cântec de despărţire

Iritat de faptul că Traian Simionca este preferatul liderilor liberali bistriţeni în vederea candidaturii pentru localele din 2012, Neamţ a trecut la represalii.
În acest sens, el a convocat o şedinţă de consiliu local, fără însă a respecta prevederile Legii Administraţiei Publice Locale.

PDL “nu a pus botul”

Cel puţin asta ne-au spus atât Traian Simionca, dar şi democrat-liberalul Emil Gâţă. Potrivit lui Gâţă, convocarea şedinţei de consiliu local a fost făcută de… femeia de serviciu a primăriei: “ Este inadmisibil ceea ce se întâmplă în acest consiliu local. Îl apucă pe primar, trimite pe femeia de serviciu să ne cheme la şedinţă. Eu am auzit că vrea să-l elimine, să-i facă felul, dar nu mi-am închipuit că va fi dat afară de proprii săi oameni. Noi, democrat-liberalii am preferat să nu mergem la şedinţă, având în vedere modul în care aceasta a fost convocată, mai ales că pe ordinea de zi exista un singur proiect de hotărâre: cel cu privire la înlocuirea lui Traian Simionca cu Leon Deac”, spune Emil Gâţă.
Consilierul democrat-liberal nu a uitat să-i reproşeze lui Olimpiu Neamţ modul dictatorial în care a condus primăria Livezile în timpul celor două mandate: “ Nici nu vreau să mă gândesc la câte plângeri penale am făcut pe tema încălcării legii în primăria Livezile”, şi-a amintit Emil Gâţă.

Demis de propriul frate

Scandalul din interiorul organizaţiei PNL Livezile, atinge şi familia fostului viceprimar Simionca: fratele acestuia Ioan Simionca a votat în şedinţa convocată special de Olimpiu Neamţ pentru demiterea din funcţie a propriului frate.
Mai mult, viceprimarul demis spune că a fost informat de şedinţa cu pricina cu două ore înainte de producerea acestui eveniment:” Am fost pus în faţa faptului împlinit. Ce puteam să mai fac? Nimic, absolut nimic. Primarul ăsta încalcă legea şi când doarme. Ce e de făcut? Multe sunt de făcut, dar, în primul rând să vedem cum scăpăm de Neamţ. Mă gândesc să iniţiez un referendum pentru suspendarea acestui om (…) E greu să vezi cum Olimpiu Neamţ îţi face scandal şi în familie, e greu, e foarte greu”, povesteşte Traian Simionca.

Ce urmează?

Este clar că răzmeriţa celor opt consilieri PNL este, de facto, o răzmeriţă pusă la cale de Olimpiu Neamţ. Sigur că putem presupune şi acest lucru. Cert, votul dat de respectivii liberali a iritat la culme liderii de la judeţ. De altfel, relaţia dintre deputatul Ioan Ţintean şi Olimpiu Neamţ este ca inexistentă. În aceste condiţii şi luând în calcul zvonurile ce susţin că Olimpiu Neamţ va candida la alegerile locale din 2012 pentru PDL, Biroul Politic Teritorial va lua decizii cât se poate de dure, posibil, chiar să se ajungă la excluderea din partid a “sandiniştilor” din Consiliul Local dar şi a lui Olimpiu Neamţ.

Neamţu: “ Nu am încălcat nicio lege”.

Primarul comunei Livezile, încă liberalul Olimpiu Neamţ nu pare deloc stresat de scandalul izbucnit pentru a treia oară în primăria Livezile: “ A fost doar o şedinţă simplă de consiliu local. Atât şi nimic mai mult. Fostul viceprimar Traian Simionca se opunea dezvoltării comunei. Ce trebuia să fac, am făcut”, susţine Neamţ.
Nu e pentru prima dată când Olimpiu Neamţ susţine că nu încalcă legea, deşi, de-a lungul vremii, numele său a fost alăturat cel puţin încă unui scandal politic, dar şi al unui scandal adminstrativ.
Pentru asta, ne vom întoarce în timp….

Penal, cât se poate de penal???

Primul scandal politic, pentru că este unul şi administrative s-a produs cu trei ani în urmă. Protagoniştii acestui circ politic au fost reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, cei ai democrat-liberalilor, dar şi conservatorii. Mărul discordiei era reprezentat de refuzul primarului Olimpiu Neamţ şi al unor consilieri locali de-a aplica prevederile Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali în cazul unor foşti membri ai PDL şi PC. Debutul scandalului s-a produs la începutul lunii octombrie a anului 2007, mai precis pe data de 5.10, dată la care Biroul Permanent Judeţean al PD a decis excluderea din partid a consilierilor locali Ioan Dedean, Vasile Haşnaş şi Ioan Giorza, secretar executiv. Decizia a fost luată în baza art. 25 a Statutului Partidului Democrat, actual PDL.
Potrivit liderului organizaţiei PDL Livezile, Emil Gâţa, îşi aminteşte ceea ce s-a întâmplat în urmă cu peste trei ani în urmă: “Era vorba de nişte consilieri care nu mai activau în PDL de ceva vreme. Mai mult, în cadrul şedinţelor de consiliu local votau împotriva punctelor de vedere pe care le susţineam noi, sprijinindu-l pe primar. În aceste condiţii, după ce le-am dat mai multe avertismente, am prezentat liderilor judeţeni cazul celor doi consilieri şi atunci a fost convocată o şedinţă de Birou Permanent Judeţean, care a hotărât excluderea din partid a lui Ioan Dedean şi Vasile Hăşnaş, dar şi a lui Ioan Giorza, acesta din urmă pierzându-şi calitatea de secretar al organizaţiei de la noi din comună”, ne-a explicat Emil Gâţa.
Aşa cum era de aşteptat, cei trei au depus o contestaţie faţă de măsura dură luată de conducerea judeţeană, însă răspunsul acesteia a fost cât se poate de tranşant: “Vă aducem la cunoştinţă, prin prezenta, faptul că în urma dezbaterii contestaţiei privind excluderea din Partidul Democrat a domnilor Vasile Haşnaş şi Ioan Dedean, consilieri aleşi pe listele PD, măsura stabilită în baza hotărârii BPJ, cea de excludere a sus-numiţilor, a fost menţinută. Drept urmare, vă solicităm să procedaţi la numirea în funcţia de consilier local a supleanţilor de pe lista PD, Elisabeta Panţi şi Mihai Popa”. Nu mai trebuie spus faptul că decizia este semnată de vice-preşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean.

Cu lege pe lege călcând

Articolul 9 (2) din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali prevede că mandatul de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Asta spune legea! Cu toate acestea, executivul Primăriei Livezile, adică primarul Olimpiu Neamţ, nu s-a prea obosit să pună în aplicare cerinţele legii cu pricina, fapt confirmat şi de Emil Gâţă. Mai mult, acesta, pentru a rezolva situaţia, a iniţiat două proiecte de hotărâri care vizau intrarea în legalitate a Consiliului Local din Livezile, avându-se în vedere excluderea lui Dedean şi Haşnaş din PDL. Încăpăţânat, liberalul primar al comunei Livezile refuză cu obstinaţie să pună pe ordinea de zi a CL respectivele proiecte de hotărâri.
Mai mult, acelaşi Emil Gâţa a trimis un memoriu pe adresa Instituţiei Prefectului, care îi răspunde cu adresa numărul 2814/547 din 15 ianuarie 2008. Conform adresei respective, semnată şi parafată de prefectul de atunci, udemeristul Szilágyi Ioan, se spunea clar: “În condiţiile în care primarul nu a propus consiliului local să ia act de încetarea mandatului unui consilier local, propunerea poate fi formulată şi de către consilierii locali. Hotărârea consiliului local are un caracter constatator, calitatea de consilier local încetând de la data la care a intervenit unul din cazurile de încetare a mandatului”.
Tot atunci, la o şedinţă de Consiliu Local, convocată de Olimpiu Neamţ pe data de 15 februarie, pe ordinea de zi a şedinţei, proiectele de hotărâre iniţiate de Emil Gâţa nu existau trecute nicăieri. Mai mult, executivul primăriei, eludând legea, a permis prezenţa în sala de şedinţe a celor doi consilieri excluşi, la care se mai adaugă un al treilea, Leon Deac, eliminat din Partidul Conservator, conform celor declarate de liderul acestei formaţiuni politice, Ionel Tompa.

Plângeri penale

Având în vedere toată această situaţie, democrat-liberalul Emil Gâţă ne-a confirmat faptul că PDL s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, acuzându-l pe Olimpiu Neamţ de abuz în serviciu. De altfel, acelaşi lucru l-a făcut şi Partidul Conservator, preşedintele bistriţean din acea vreme, Ionel Tompa, fiind şi el extrem de nemulţumit de modul cum primarul Neamţ înţelege să aplice legile.

Reacţia primarului 2008

Pentru Olimpiu Neamţ “viitorul sună bine”, din moment ce susţinea, atunci,  că este vorba de “bucătăria internă” a Consiliului Local. Întrebat care este motivul care stă la baza refuzului său de-a aplica Legea 393/2004, edilul comunei Livezile ne-a declarat senin şi liniştit: “Eu sunt de acord! Nu am nicio problemă cu ei. Nu au vrut consilierii, deşi eu am propus introducerea respectivelor proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, fiind amânate, pentru o altă şedinţă de consiliu”, susţinea primarul.

Alin Cordoş

4 COMENTARII

  1. dl cordos ,mare gazetar bistritean,culca urechea in partea din care vin banii,nu zice nimic de faptul ca fostul vice de livezile are,pe numele apropiatilor binenteles,zeci de hectare luate prin inselarea mai multor persoane in varsta ;dupa ce s-a terminat canalizarea si scoala din livezile si-a tras ditamai vila(manopera…firma care a construit scoala) pe un teren cumparat cu cantec chiar in buricul satului si multe alte detalii pe care,din nou,marele gazetar bistritea alin cordos,nu le poate afla sau cerceta,pentru ca ….vanii „vorbeste”…

  2. vai de viata voastra livezeni prosti gramanda ca va invartiti in jurul celor doi nica nimeni i-ati ales si de 7 ani isi bat joc de voi iar acum s-au gandit sa ae joace putin pentru ca cei care au bani si putere sunt plictisiti si se joaca iar fraierii pun botul… e trist ca nu prea aveti la Livezile minti intelepte si alegeti numai scursuri analfabete macar alegeti oameni cinstiti si destepti nu vedeti ca mai exista de exemplu persoana care a scris comentariul de mai sus are mare dreptate dar ar trebui sa mai investigheze ca sunt multe si de partea primarului si a vicelui acestia au facut la bani de ii enerveaza grija mare si desteapta-te livezeanule ca altfel mai sta8 ani in mocirla ca asa prevede tica si balbaile hahahhaha

  3. Ai fost liberal domnu vice si ai ramas LIBER.Ai avut gura mai mare ca faptele si mandria te-a doborat.
    Au jucat sah baietii de la PNL si au mutat nebunul unde trebuia.
    Zecile de hectare luate de la batrani prin inselare o sa te apese si n-o sa poti dormi!Vine vremea razbunarii!O SIMTI PE PROPRIA PIELE!JIGODIE CE ESTI!!

  4. Mai nesatulule!Ai agonisit destule de cand esti liberal(vice).Ai scapat ciolanul din mana si acum latrii,,HAM- N-AM”.Amaneteaza-ti palatul ca tot l-ai facut pe banii livezenilor ciorditorule.HUOOO!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.