Noua administrație continuă să aibă bătăi de cap cu pârtia de schi, investiția de pe vremea lui Crețu cerând încă fonduri pentru reparații. În bugetul de anul acesta, Primăria Bistrița a prevăzut din nou fonduri pentru a rezolva alunecările de teren de anii trecuți. Mai mult, Ioan Turc continuă investițiile în zonă și alocă anul acesta fonduri pentru o sanie de vară.

Primăria Bistrița a rămas cu un excedent bugetar de anul trecut de 33,7 milioane de lei, sumă ce va merge pe alte proiecte anul acesta. Printre ele se numără și pârtia de schi de pe Dealul Cocoș și mai exact intervenții pentru a rezolva alunecările de teren de anii trecuți.

Astfel, anul acesta se alocă 78.000 de lei pentru intervenții de urgență în urma alunecării de teren pe amplasamentul pârtiei de schi. Culmea e că problemele datează din 2018, de la inaugurare, iar de atunci, an de an se alocă bani pentru a ține sub control alunecările de teren.

În primăvara anului 2018, la doar 3 luni de la inaugurare, pârtia de schi este afectată de o alunecare de teren în zona bazinului de alimentare cu apă. În vara aceluiași an, consilierii locali aprobă prima sumă destinată ținerii sub control a acestor alunecări de teren: 400.000 de euro, din bugetul local.

În luna iulie a anului 2019, municipalitatea condusă de Ovidiu Crețu mai alocă, în regim de urgență, 180.000 lei pentru intervenții la pârtia de schi din Wonderland, mai sus de lacul de acumulare, unde pământul a luat-o la vale. În plus, 5.000 de lei au fost alocați pentru realizarea unei expertize tehnice înainte de lucrările de consolidare (punerea în siguranță a zonei, stoparea degradărilor).

Intervenția de stabilizare a terenului – 1,8 milioane de lei

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre supus votului în Consiliul Local Bistrița în luna iulie, se menționa că, pe 23 aprilie, „s-a constatat existența unei alunecări de teren în amontele lacului artificial de acumulare a apei pentru producerea zăpezii”.

„S-a făcut constatare la fața locului, s-a văzut o alunecare la 30-40 de metri mai sus de lacul de acumulare. Nu s-a făcut nicio defrișare în zona respectivă. Cauză naturală! Vom face un studiu de fezabilitate care să ne spună ce avem de făcut acolo, urmând ca proiectarea și execuția să fie apoi într-o singură tranșă. Nu este o problemă stabilitatea dealului, Dealul Ghinzii este stabil, este pășune acolo de când lumea, s-a împădurit în ultimii 50 de ani. Am făcut studiu geo, ne-a dat stabilitate. A apărut această curgere aici, este un fenomen natural la care trebuie să găsim rezolvare. Pârtia e în garanție, dar nu și la fenomenul acesta. Dacă făceam studiu geo pe metru pătrat pe 270 de hectare ne-ar fi costat 2-3 milioane, jumătate din investiție. N-am făcut, ne-a costat. Poate o să se mai întâmple în viitor”, s-a justificat primarul în fața consilierilor locali în urmă cu trei luni.

Totalul pentru lucrările de intervenției se ridică așadar la aproximativ 1,8 milioane lei. Conform documentelor emise de municipalitate, 7.000 lei au costat expertiza tehnică și studiul geotehnic, 17.000 lei fazele de proiectare și asistența tehnică proiectant, 1.000 lei – avizele și acordurile, 1.746.000 lei – lucrările de execuție, 9.000 lei – cote legale, iar 8.000 lei – dirigenția de șantier.

N-au calculat bine nici măcar tunurile de zăpadă

Problema este că alunecările de teren n-au fost singurele cheltuieli neprevăzute aduse de pârtia de schi. Tot în 2019, municipalitatea condusă atunci de Ovidiu Crețu a ajuns la concluzia că nu ajung tunurile de zăpadă și nici generatoarele și stațiile de pompare nu fac față.

Astfel, municipalitatea a mai investit aproape un milion de lei în 3 generatoare de zăpadă și două stații de pompare, una de joasă presiune și alta de înaltă presiune. A mai cumpărat tunuri de zăpadă, doar unul ajungând să coste 131.000 de lei. Înainte să părăsească primăria, Ovidiu Crețu a mai cheltuit 15.000 de lei pentru servicii de revizie a telescaunului și teleschiului, 131.000 de lei pentru un nou tun de zăpadă și 36.000 de lei pentru un turn necesar fixării tunului. Costurile de întreținere ale pârtiei sunt și ele consistente, trecând de 200.000 de lei, asta deși pârtia e deschisă doar câteva zile pe an.

Primarul Ioan Turc pare să continue investițiile de la pârtia de schi. Practic, pune în practică o idee avută de Ovidiu Crețu. Anul acesta, Primăria Bistrița mai alocă din excedentul bugetar 20.000 de lei pentru instalația de vară de tip „alpine coaster”. Anul trecut, Primăria Bistrița a amenajat mai multe trasee pentru biciclete, inaugurate cu un concurs național.

Primăria Bistrița, în proces cu constructorul pârtiei de schi

Pârtia de schi a costat 4,4 milioane de euro, aproape jumătate din această sumă reprezentând telescaunul și teleschiul. Lucrările au fost realizate de Kranz Eurocenter din Pitești. Firma în cauză s-a ocupat inclusiv de alunecările de teren care afectează pârtia încă din 2018.

Primăria Bistrița a ajuns în judecată cu această firmă, după ce municipalitatea a refuzat să plătească firmei 787.028 de lei, reprezentând parte din suma datorată pentru lucrările la alunecările de teren.

Municipalitatea a considerată că această sumă reprezintă un prejudiciu din contractul pentru amenajarea efectivă a pârtiei de schi. Prejudiciul a fost constatat de Curtea de Conturi, care a cerut Primăriei Bistrița să recupereze suma.

Curtea de Conturi, în urma unui control desfășurat în 2017, a constatat că municipalitatea a achitat niște organizări de șantier pentru pârtia de schi care nu există. Prejudiciul stabilit de instituție ajungea la 532.495 de lei, la care se adaugă și majorări de întârziere în valoare de 254.532 de lei.

Kranz Eurocenter spune că nu știa despre cele constatate de Curtea de Conturi, aflând de ele abia când i s-a reținut o parte importantă din factura pentru lucrările la alunecările de teren. Constructorul din Pitești nu s-a lăsat și a acționat în judecată Primăria Bistrița.

Primăria Bistrița trebuia să deschidă un alt proces pentru recuperarea prejudiciului, în cazul în care constructorul nu voia să îl plătească de bună voie. Cum n-a făcut acest lucru, judecătorii au dat dreptate constructorului.

„Admite ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta Societatea Kranz Eurocenter SRL împotriva pârâtului Primăria Bistrița reprezentat de primar și: -obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: 787.028,41 lei, cu titlu de debit neachitat, din contractul de lucrări nr.144/17.09.2018; 10.641,06 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate la debitul restant, precum și suma ce reprezintă penalități de întârziere calculate la același debit, potrivit art.12.3 din contractul de lucrări nr.144/17.09.2018, începând cu data de 10.12.2019 și până la plata efectivă”, a hotărât Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vara anului trecut.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.