Duminica este ziua cea mare, când ne vom pecetlui din nou soarta pentru alti patru ani la nivel local. Am constatat ca cei mai agitati au fost, ca de obicei, politicienii, mai ales concurentii directi din aceasta cursa. Restul lumii a privit în general cu detasare circul electoral. Unii s-au mai prostit pe ici pe colo si s-au paruit reciproc ori au mâzgalit precum copii de gradinita afisele rivalilor. Despre acestia nu putem sa spunem decât mai au mult pâna sa se coaca la minte. Majoritatea oamenilor simpli, însa, au dat dovada de bun simt si maturitate. I-au primit cu bratele deschise si cu zâmbetul pe buze pe toti cei care le-au calcat pragul casei, desi timp de patru ani i-au uitat. Oamenii nu au dat înapoi sa le asculte, înca o data, promisiunile ori marile realizari, dar nici nu au dat înapoi în a-si spune pasurile si durerile. Poate, poate cineva le-o rezolva. E drept ca la tara dorul de un spectacol a înclinat mult balanta prezentei la întrunirile electorale. Politicienii ar trebui din acest punct de vedere sa fie realisti ca nu dragostea de ei si de politica a adus cetatenii în caminele culturale. Eu una le-as sugera sa organizeze astfel de spectacole si între campanii, si tot gratuite. Macar aceasta satisfactie sa aiba bietii români mult prea asupriti de vremurile în care traim.
Duminica vom vedea, însa, cât de convingatori au fost toti acesti concurenti. În primul rând prin numarul celor care se vor prezenta la urne sa-si exprime optiunea si mai apoi prin ceea ce au ales.
Din pacate, în ultimii ani, multi au fost cei care si-au exprimat starea de lehamite vizavi de tot ceea ce tine de politica. Nu conteaza ca a fost vorba de alegeri locale sau de cele generale, de europarlamentare ori referendum.
Nu pot uita raspunsul unui om simplu, primit cu ocazia referendumului organizat pentru demiterea presedintelui Basescu în mai anul trecut. Întrebat fiind daca voteaza pro sau contra demiterii lui Basescu, omul mi-a raspuns cu amaraciune – „Si pe cine sa punem în loc acum? Ca tati îs o apa s-un pamânt. Când a trebui sa alegem iar presedintele, atunci om vede pe cine om vota. Da’ pâna atunci sa ramâna tot Basescu”. Raspunsul omului m-a facut sa ma gândesc la modul în care românul, în general, îsi accepta soarta, chiar daca stie ca a gresit. Cei mai multi continua, în virtutea inertiei, sa greseasca, gândind ca nu au altceva mai bun de pus în loc. Dar ei nu sunt atât de mult de condamnat. Cei care merita asta sunt aceia care nu fac absolut nimic în sensul asta, dar stau cu mâinile în sân si cârcotesc de pe margine din cauza a ceea ce au ales altii. Nu vor sa se prezinte la vot, un drept pe care ni l-am câstigat si care ne este garantat prin Constitutie. Cel mai des invocat motiv al neprezentarii la urne este acela ca politicienii nu le merita votul si îi sanctioneaza prin absenta. Nu domnilor, total gresit! Votul tuturor conteaza! Prin neprezenta la urne nu faceti altceva decât a da, pâna la urma, girul celor care mint mai frumos. Prin neprezenta voastra la vot este posibil ca cineva care vrea si poate totusi sa faca ceva bun sa rateze cursa, iar voi sa nu va bucurati de un viitor mai bun. Sa nu uitam ca prima conditie de a câstiga este aceea de a participa, iar învingatorii trebuie sa fim noi, cei multi. Noi toti trebuie sa fim în stare sa ne decidem soarta pentru urmatorii patru ani si sa fim responsabili pentru aceasta.
Liana Muresan
