Zilele acestea au fost nu călduroase, ci de-a dreptul caniculare, cel puţin la Bistriţa. Mergeam pe stradă cu sticluţa după mine şi nu apucam să beau prea multă apă că jap cu ea în coşul de gunoi, nu de alta dar zici că era apă pregătită pentru ceai. Dacă nu de mult auzeam diverse discuţii cum că vine ditamai seceta cu călduri insuportabile, cu fântâni goale şi grădini fără nimic, tind să cred că e adevărat. E bine în general să fie cald… mai o băiţă, o plajiţă, (dacă nu pârjeală curată), pentru cei care au deja concedii şi se bucură de ele din plin, stând cu „popoul” la soare.
Pentru restul însă, care sunt încă pe baricadele muncii, căldura îi trosneşte de-i îndoaie, mai ales dacă lucrezi în faţa unei ferestre unde soarele arzător te trosneşte direct în creştet şi tot mori de cald cu ferestrele larg deschise şi cu uşa de parcă nu ar exista. 35 de grade C. Atât îmi aduc aminte că arăta termometrul instalat la un sens giratoriu din oraş, săptămâna trecută, când mercurul din el părea să îşi facă de cap, mai să trosnească. Şi cred că nu a-şi fi scris despre asta dacă nu ar părea să fie adevărata faza cu…să mori de cald (la propriu), nu alta. Ieşiţi la o plimbărică prin oraş, fie ea de serviciu sau de odihnă, numai iaca doi bistriţeni au leşinat recent pe stradă, fiind duşi cu ambulanţa la spital. Asta nu-i de glumă, să ştiţi. Bine, nu că ar fi prima dată, căci astfel de „faze” se întâmplă mai în fiecare an, cu tot cu măsurile luate de „hau(s)torităţi”. Bineînţeles că cei vizaţi de căldura puternică de afară, pardon, şi de înăuntru, rămân tot cardiacii sau hipertensivii, dar nici nouă în general nu ne strică un pic de… „fereală”. Aşa că nu ne rămâne decât să ascultăm de binecunoscutul sfat al medicului: mai un evitat soarele între orele amiezii, mai o îmbrăcăminte lejeră de vară (dar tot crăpi de cald în ea), mai o mâncare dar mai mult nemâncare şi ingredientul principal, fireşte: apăăăăăăă….aici dacă se poate cu butoiul, (şi cu grijă să nu se termine că na, a da seceta).
Îmi amintesc zilele acestea cum trecusem pe la diverse instituţii, că am putut observa obiceiul de vară al oamenilor de a transforma actele, ziarele, hârtiile, tot ce prindeau la mână, în evantaie şi tot atunci am văzut acea nerăbdare care îi macină în momentul când ceva îi deranjează: în cazul de faţă,… căldura. E peste tot, vine după noi oriunde ne-am ascunde. Aşa că tare bine ar prinde un concediu pentru toată lumea din întreaga lume…la stat în casă cu aerul condiţionat lângă, şi apa rece proaspăt scoasă de la frigider. Mai în glumă, mai în serios, căldura asta chiar îşi face de cap şi noi încercăm „să o facem” pe ea…aşa cum putem.
Iulia Stupinean