Doi tineri din Sângeorz Băi s-au luat la harță, sâmbătă, unul rănindu-l la un moment dat pe celălalt cu un briceag. Agresorul s-a ales cu dosar penal, însă nu a fost reținut de polițiști.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 2 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au fost sesizați de către un tânăr de 21 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de o altă persoană.

Din cercetări a reieșit faptul că între doi tineri de 21 și 19 ani, din Sângeorz Băi, ar fi izbucnit un conflict verbal. În urma conflictului, cel de 19 ani, folosindu-se de un briceag de mici dimensiuni, i-ar fi provocat leziuni superficiale la nivelul brațelor tânărului de 21 de ani.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.