Un bistriţean a fost prins de poliţişti, duminică, în timp ce transporta ilegal câteva sute de litri de alcool. 

Întreaga cantitate de alcool a fost confiscată, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării peste limita legală, prejudiciul adus statului fiind de circa 50.000 lei.

 

„La data de 9 august a.c., la intersecţia DN 17 cu DJ 151, în localitatea Blăjenii de Jos, poliţiştii au oprit un autoturism, condus de către un bărbat, de 33 de ani, din Bistriţa, iar în urma controlului efectuat asupra autovehiculului au fost depistaţi în interiorul acestuia 600 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără documente legale de provenienţă şi fără ca acesta să fie marcat cu timbre, etichete sau banderole.

În cauză a fost dispusă confiscarea cantităţii de alcool etilic depistat şi a autoturismului utilizat la comiterea infracţiunii, faţă de bistriţean întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării peste limita legală”, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

Prejudiciul estimativ adus bugetului de stat este de 48.000 de lei.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.