Producătorul bistriţean de acumulatori auto Rombat a sărbătorit 30 de ani de existenţă prin mai multe anunţuri surprinzătoare pentru perioada economică actuală. Unul dintre anunţuri este că firma a reuşit în fiecare an de la înfiinţare creşterea cifrei de afaceri până la 50 de milioane de euro în 2009. Oficialii Rombat estimează chiar şi în 2010 o creştere a veniturilor până la valoarea de 60 de milioane de euro.  Un alt anunţ este demararea unei investiţii de 4,9 milioane de euro pentru mai multe hidrocentrale. Cel de-al treilea anunţ este că Rombat va furniza baterii pentru producţia românească de automobile Ford.
"Practic deţinem 10 % din piaţa pieselor de schimb din Franţa”, a explicat managerul general Ioan Repede.  
„În Germania suntem încă la început, este o piaţă în cucerire. Putem estima că avem deja cam 3% din piaţa din Germania. Loganul , care are succes acolo, s-a vândut cu bateriile noastre. A existat multă reticenţă iniţial pe această piaţă, dar calitatea ne-a recomandat.", este convins directorul de dezvoltare de la Rombat, Marcel Pârvu.
„După 1990, Rombat a început un program de investiţii masiv şi a recurs la tehnologii moderne, unele în premieră pentru România. Progresul tehnic din ultimii 20 de ani este evident în înalta calitate a produselor pe care le oferim astăzi, despre care putem spune că se bazează pe cea mai modernă tehnologie disponibilă. Rombat a devenit, dintr-o secţie a unei întreprinderi de stat, o companie modernă şi liderul pieţei de profil din România”, a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat S.A.
Oficialii companiei motivează creşterea cifrei de afaceri din ultimii ani prin continuarea programului de investiţii. Astfel, Rombat a deschis două noi centre regionale, la Brăila şi Bucureşti, pentru a-şi consolida poziţia în teritoriul şi a fi cât mai aproape de clienţi.
„Estimăm că în 2010 va fi un an cu vânzări puternice, care vor creşte peste nivelul din 2009, deşi anul trecut a fost la rândul lui unul bun pentru Rombat. Menţinerea creşterii an de an nu este un obiectiv uşor de atins, într-un moment în care industria auto trece prin clipe dificile, dar investiţiile din această perioadă şi răspunsul clienţilor noştri ne dau încrederea în faptul că vom continua să ne dezvoltăm”, a declarat Elena Sava, director de marketing Rombat.
Producătorul de acumulatori auto din România împlineşte anul acesta 30 de ani de activitate. Compania a fost înfiinţată în 1980, ca o secţie de acumulatoare în cadrul unei întreprinderi de stat. În 2009, Rombat deţinea în România o cotă de piaţă de 51% pe segmentul After Market şi 65% pe total (inclusiv Dacia). Nivelul estimat al vânzărilor pentru acest an este de peste 2,1 milioane de unităţi.

T.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.