România urmăreşte să obţină în perioada 2014-2020 alocări de fonduri europene de cel puţin 35 de miliarde de euro, la cât se ridică banii comunitari disponibili ţării în perioada 2007-2013, în condiţiile în care statele net contributoare fac presiuni pentru reducerea fondurilor la nivelul întregii Uniuni Europene, mai ales pe politica de coeziune, a declarat luni ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
"Este foarte important ca negocierile să fie bine pregătite, atât în ceea ce priveşte sumele pe care le-ar putea absorbi România pe perioada respectivă, cât şi din punct de vedere emoţional. (…) Deocamdată, mandatul pe care îl urmărim este să obţinem o situaţie bugetară mai avantajoasă decât cea din prezent. Pentru actuala perioadă de programare 2007-2013, suma pe care, pe hârtie, o are la dispoziţie România este de 35 de miliarde de euro, deci undeva ar trebui să primim ceva mai mult decât aceste 35 de miliarde de euro", a declarat, pentru AGERPRES, Leonard Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.