Ţări din estul UE, inclusiv România, sunt criticate pentru cazuri de încălcare repetată a dreptului la libertate şi la un proces echitabil înregistrate la CEDO, într-o analiză comparativă independentă asupra justiţiei penale în UE în perioada 2007-2012, informează Mediafax.

Grecia, Bulgaria, Polonia şi România prezintă cele mai slabe performanţe în înfăptuirea justiţiei în cazurile penale, se arată în acest studiu asupra tribunalelor din Uniunea Europeană (UE), relatează The Guardian în ediţia electronică. Întârzierile în aducerea cazurilor pe rolul instanţelor sunt cele mai răspândite motive ale acestor critici. De asemenea, în unele state UE detenţia înaintea procesului poate dura până la patru ani, pe când altele nu prevăd o perioadă maximă în acest sens, denunţă raportul, citat de cotidianul britanic.

Grecia înregistrează cel mai mare număr de încălcări, 108, în privinţa ambelor articole în decursul ultimilor cinci ani.

Bulgaria a comis 92 de încălcări, înregistrate de CEDO, majoritatea tot din cauza amânărilor excesive, iar unii deţinuţi nu au primit un acces suficient la avocaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Polonia, cu 67 de încălcări, nu a respectat recomandări ale Curţii de la Strasbourg privind consilierea juridică a pârâţilor şi durata amânărilor. De asemenea, "prea multe" persoane sunt reţinute în custodie frecvent, fără să li de acorde acces la dosar în cursul investigaţiilor, adaugă studiul.

România, cu 46 de încălcări, este criticată pentru că nu a permis unor deţinuţi să conteste legalitatea detenţiei, pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi interogarea unor martori care depun mărturie împotriva lor înşile, potrivit cotidianului britanic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.