Afirmaţia  vine din partea europarlamentarilor  Ramona Mănescu (PNL) şi Victor Boştinaru (PSD) şi a fost făcută în cadrul unui seminar dedicat acestei probleme.
Cei doi europarlamentari au prezentat unele statistici potrivit cărora România înregistrează medii sub 15% la absorbţia fondurilor europene, atât la capitolul dezvoltare regională şi coeziune, cât şi la capitolul social.
Conform acestora, din totalul celor 3,68 miliarde euro alocate României pentru fonduri sociale, autorităţile au atras, până la 1 martie 2011, 14,16%, fiind pe penultimul loc la acest capitol. Bulgaria a atras 14,96% din totalul fondurilor ce i-au fost alocate, Spania – 17,67%, Olanda – 16,08%. Doar Malta a înregistrat o rată a absorbţiei fondurilor europene mai mică decât România: 13,76%.
Din cele 15,53 miliarde de euro alocate României ca fonduri pentru dezvoltare regională şi fonduri de coeziune, autorităţile au atras, până la 1 martie 2011, 13,43%, fiind pe ultimul loc între ţările europene.
Media pe UE la atragerea fondurilor europene de dezvoltare regională şi coeziune este de 23,53%, printre ţările cu cea mai mică rată de absorbţie fiind Italia, cu 14,07%, Bulgaria – 16.08% şi Olanda – 19,67%, conform sursei citate.
România poate atrage fonduri europene din totalul sumelor alocate până în 2013.
Atât cei doi europarlamentari români, cât şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, au atras atenţia asupra faptului că, în exerciţiul financiar al Uniunii Europene pentru 2014-2020, România va primi mai puţine fonduri, proporţional cu procentul fondurilor rămase neabsorbite.
Geoană a apreciat că rata mică a absorbţiei fondurilor europene este un semnal de alarmă, el afirmând că România îşi poate compromite şansele pentru a primi de la UE, în perioada 2014-2020, sume măcar comparabile cu cele alocate în 2007-2013.
Absenţa reprezentanţilor Guvernului de la seminarul pe problematica atragerii fondurilor europene a fost criticată atât de cei doi organizatori, Ramona Mănescu şi Victor Boştinaru, cât şi de preşedintele Senatului.
"Declarativ, guvernanţii spun mereu că absorbţia fondurilor europene este o prioritate, dar la nivelul faptelor nu se întâmplă absolut nimic, miniştrii responsabili nici măcar nu fac act de prezenţă la un seminar pe o problemă care ar putea aduce României multe avantaje", a afirmat europarlamentarul PNL.
Mănescu a precizat că a invitat la seminar şi pe ministrul Dezvoltării regionale, Elena Udrea, şi pe cei doi europarlamentari PDL membri ai comisiei REGI, Petru Luhan şi Iosif Matula, care nu au participat însă la dezbateri. Geoană a acuzat "maniera sfidătoare şi cinică" în care Guvernul se ocupă "exclusiv" de campania electorală internă din PDL. Delegaţia PDL din PE a susţinut, într-un comunicat, că în ultima perioadă opoziţia profită de o slabă informare a cetăţenilor privind absorbţia fondurilor europene şi prezintă statistici eronate, pe care le interpretează fără a explica cum stau lucrurile în realitate.
Democrat-liberalii acuzau că, în urmă cu câteva zile, Ramona Mănescu, europarlamentar PNL, "dezinforma" cetăţenii români printr-o conferinţă de presă la care participa împreună cu Crin Antonescu. "Aceasta afirma că România a folosit numai 3% din totalul fondurilor aflate la dispoziţia sa şi acuza autorităţile statului că au inventat intenţionat proceduri greoaie de accesare şi ghiduri ale solicitantului foarte complicate astfel încât fondurile comunitare să nu fie accesate. În realitate, la sfârşitul lunii martie 2011, conform Guvernului, România a efectuat plăţi din cadrul Fondurilor Structurale şi de Coeziune în valoare de 9,4 miliarde de lei (2,25 miliarde euro), adică aproximativ 11% din totalul fondurilor alocate pentru întreaga perioadă 2007-2013, nicidecum 3% cum susţine deputatul liberal. Dacă ne gândim la ciclul de viaţă al unui proiect, care este de aproximativ 3 ani şi jumătate, şi scădem alocările financiare pentru anii 2011, 2012 şi 2013, în valoare de 10,5 miliarde de euro vom constata că din fondurile disponibile pentru primii patru ani ai perioadei de programare, de 8,7 miliarde de euro, ţara noastră a absorbit aproximativ 25%", se arată în comunicat.
Delegaţia PDL susţinea că măsurile luate în ultima perioadă au condus la creşterea ratei de absorbţie şi în viitorul apropiat, pe măsură ce vor fi depuse şi acceptate cererile de rambursare, se va vedea acest lucru şi în statistici. "Programele pentru perioada 2007-2013 s-au lansat cu succes, dar se află încă în stadii timpurii de finanţare. Această situaţie se va schimba în runda de raportare strategică 2012, când se aşteaptă progrese semnificative din partea tuturor statelor membre", spun reprezentanţii PDL în PE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.