Mărturiile care vizează teroarea regimului comunist sunt de-a dreptul tulburătoare. Rezistența anti-comunistă a fost învinsă cu mult sânge în perioada în care Alexandru Rafila era şeful Securităţii, scrie adevarul.ro.
Mulţi români-eroi au luptat împotriva bolşevismului cum s-au priceput mai bine: unii s-au refugiat în munţi şi au format acolo bande de rezistenţă, în timp ce alţii s-au opus pe faţă colectivizării forţate. Noua putere instaurată în România de cizma sovietică i-a vânat pe toţi: i-a bătut, i-a schingiuit, i-a aruncat în temniţe sau i-a împuşcat la drumul mare şi i-a aruncat în gropi comune.
De departe, liderul mişcării anticomuniste din zona bazinului Crişului Alb a fost Cantemir Gligor, refugiat în timpul regimului lui Ion Antonescu în Germania, dar care s-a întors în ţară fiind paraşutat în iarna anului 1945.
În Analele Sighet nr. 2, publicaţie a Fundaţiei Academiei Civice, volum apărut în anul 1995, a fost publicat un interviu acordat de Cantemir Gligor autoarei Steliana Breazu: „Securiştii au pus pe un ţăran, Ilie Ciuceu, să-l strige. Atunci Gligor Cantemir a ieşit afară din casă. Locotenentul Lazăr Maier i-a pus pistolul pe piept şi l-a declanşat. Dumnezeu însă l-a ocrotit şi pistolul s-a blocat. Speriat, securistul a făcut un pas înapoi şi a tras în aer. Glontele a luat foc. Profitând de incident, Gligor a intrat în casă şi a luat un pistol. Iată ce povesteşte el însuşi: «eram într-o situaţie foarte grea. În viaţa mea nu am ucis pe nimeni. Lângă el era şi Ilie Ciuceu. O singură grenadă i-ar fi aruncat pe toţi în aer. Dacă s-ar fi întâmplat una ca asta, Securitatea s-ar fi răzbunat cu cruzime. Întreaga familie ar fi fost executată”, arată Steliana Breazu.
Potrivit acesteia, când Gligor a ieşit afară, Maier a tras din nou asupra sa, la fel ca şi ceilalţi securişti.
„Totul a fost zadarnic, nici un glonte nu m-a atins. Pe peretele camerei au rămas urmele gloanţelor care au înconjurat conturul trupului meu. Am fost sub o protecţie divină. Cu toate că era un criminal notoriu, Lazăr Maier s-a cutremurat. În detenţie, ori de câte ori mă întâlnea, îmi povestea acest episod care l-a impresionat. Au fost arestate şi gazdele: Ilie Perba cu soţia şi fiicele sale, care nici măcar nu mă cunoşteau. Au fost târâţi până la marginea satului. În casă a rămas numai o bătrână de 80 de ani, care striga şi îi blestema pe securişti. Matei Rafila, şeful Securităţii din Arad, voia să ducă şi femeile la Sebiş, unde era centrul Securităţii din zonă. Când am ieşit la şoseaua principală, unde ne aştepta maşina, m-am oprit şi i-am spus: «Să nu uitaţi că suntem urmăriţi din toate părţile. Dacă nu le eliberaţi, eu voi da un semnal prin care voi anunţa camarazii că pot să intervină. Eu poate voi reuşi să scap cu viaţă, dar voi sigur că nu veţi mai avea nici o şansă de supravieţuire», a povestit Gligor în interviul acordat Stelianei Breazu. Aşa a obţinut Gligor Cantemir eliberarea soţiei şi a fiicelor lui Perba. Numai bărbatul a fost luat şi a făcut doi ani de închisoare pentru că l-a găzduit.
A doua ciocnire cu Securitatea, aflăm din aceeaşi sursă, a avut loc în comuna Iosăşel. „Înconjuraţi de trupele de Securitate, prinşi la marginea comunei, camarazii au rezistat cu curaj timp de patru ore. Atunci a căzut Jurcuţa. Ultima rezistenţă a avut loc la moara lui Motorca de la marginea comunei. Luptătorii s-au refugiat într-un grajd. Securiştii au stropit cu benzină şi au dat foc grajdului. Astfel a murit Iulian Hagea, ars de viu, iar un alt luptător, grav rănit, Ioan Jurcuţă-fiul, a decedat în drum spre Securitate. O parte din luptători au fost prinşi, iar restul s-au retras în munţi”.
Text preluat de pe Adevărul. Citește mai mult: adev.ro/qikbpo
