În preajma Sărbătoririi Naşterii Domnului, mass-media se referă, mai mult ca oricând, la ceea ce s-a întâmplat în ultima lună a anului 1989. Unii, acreditează teza „loviturii de stat” şi teorii fanteziste, cum că la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti s-au incinerat cadavrele unor spioni. Mă refer la emisiunea „Naşu” de la B1-TV şi invitaţii ei. Alţii, au o viziune mai echilibrată, cum este cea consemnată în serialul din „Adevărul”.
Consider că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o revoluţie; structurile economice, sociale şi politice ale ţării s-au schimbat fundamental. Societatea românească este una capitalistă, nu de cea mai bună calitate, dar şi în perioada interbelică erau jenante atât discrepanţele sociale, cât şi masivul analfabetism. Acum avem libertate, deci dreptul real de a ne decide soarta. (Degeaba două televiziuni private l-au înjurat pe Băsescu luni de-a rândul, până la urmă tot electoratul a stabilit cine va fi preşedintele statului pentru următorii cinci ani). Deschiderea frontierelor, accesul la ştiinţă şi cultură sunt de asemenea realităţi incontestabile. Revenind la acele vremuri, nu se poate nega în totalitate implicarea „agenturilor străine”, cum spunea răposatul, dar mişcarea populară a fost factorul decisiv al reuşitei, după cum şi contextul exterior a fost unul favorabil: au căzut toate regimurile comuniste din Răsărit. Revolta, chiar la început, a avut un caracter prioritar anticeauşist, dar tineretul a înţeles repede că perestroika era depăşită, chiar dacă aceasta se dorea cu prioritate de către cei care s-au instalat în fruntea statului.
Ca orice mişcare socială, aceasta a comportat fluxuri şi refluxuri. Ne-am confruntat cu mineriade, fenomenul Piaţa Universităţii, entuziasmul real pro-Iliescu din 20 mai 1990, conflicte naţionale si religioase, dar, la două decenii de atunci, putem considera perioada de tranziţie încheiată şi că România este un stat democratic.
Societatea capitalistă ( „economia socială de piaţă”, cum i se mai spune eufemistic) nu este una ideală, dar este incomparabil mai suportabilă decât cea anterioară! Nimeni nu-ţi dictează ce să spui şi să scrii, ori cât ulei, carne, zahăr, orez, unt sau pâine trebuie să consumi într-o lună ca să te încadrezi în sintagma „alimentaţiei ştiinţifice”, cum îi spunea, penibil, un diabetolog din Capitală. Să nu uite aceste lucruri nostalgicii comunismului! Desigur, este îngrozitor că devii şomer, dar ai o şansă reală să depăşeşti această condiţie socială, aici sau în străinătate. Apoi este rău, chiar foarte rău, că multe terenuri agricole nu sunt cultivate, dar treptat, legile economice se vor impune şi în acest sector, astfel încât să nu mai importăm circa 70% din produsele alimentare pe care le consumăm.
Câteva detalii despre felul în care am trăit zilele lui Decembrie 1989, în numărul următor al Gazetei. Sărbători fericite, din care să nu lipsească speranţa. Pace şi sănătate cititorilor mei !
Adrian Man
Baia Mare, 17 decembrie 2009
Consider că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o revoluţie; structurile economice, sociale şi politice ale ţării s-au schimbat fundamental. Societatea românească este una capitalistă, nu de cea mai bună calitate, dar şi în perioada interbelică erau jenante atât discrepanţele sociale, cât şi masivul analfabetism. Acum avem libertate, deci dreptul real de a ne decide soarta. (Degeaba două televiziuni private l-au înjurat pe Băsescu luni de-a rândul, până la urmă tot electoratul a stabilit cine va fi preşedintele statului pentru următorii cinci ani). Deschiderea frontierelor, accesul la ştiinţă şi cultură sunt de asemenea realităţi incontestabile. Revenind la acele vremuri, nu se poate nega în totalitate implicarea „agenturilor străine”, cum spunea răposatul, dar mişcarea populară a fost factorul decisiv al reuşitei, după cum şi contextul exterior a fost unul favorabil: au căzut toate regimurile comuniste din Răsărit. Revolta, chiar la început, a avut un caracter prioritar anticeauşist, dar tineretul a înţeles repede că perestroika era depăşită, chiar dacă aceasta se dorea cu prioritate de către cei care s-au instalat în fruntea statului.
Ca orice mişcare socială, aceasta a comportat fluxuri şi refluxuri. Ne-am confruntat cu mineriade, fenomenul Piaţa Universităţii, entuziasmul real pro-Iliescu din 20 mai 1990, conflicte naţionale si religioase, dar, la două decenii de atunci, putem considera perioada de tranziţie încheiată şi că România este un stat democratic.
Societatea capitalistă ( „economia socială de piaţă”, cum i se mai spune eufemistic) nu este una ideală, dar este incomparabil mai suportabilă decât cea anterioară! Nimeni nu-ţi dictează ce să spui şi să scrii, ori cât ulei, carne, zahăr, orez, unt sau pâine trebuie să consumi într-o lună ca să te încadrezi în sintagma „alimentaţiei ştiinţifice”, cum îi spunea, penibil, un diabetolog din Capitală. Să nu uite aceste lucruri nostalgicii comunismului! Desigur, este îngrozitor că devii şomer, dar ai o şansă reală să depăşeşti această condiţie socială, aici sau în străinătate. Apoi este rău, chiar foarte rău, că multe terenuri agricole nu sunt cultivate, dar treptat, legile economice se vor impune şi în acest sector, astfel încât să nu mai importăm circa 70% din produsele alimentare pe care le consumăm.
Câteva detalii despre felul în care am trăit zilele lui Decembrie 1989, în numărul următor al Gazetei. Sărbători fericite, din care să nu lipsească speranţa. Pace şi sănătate cititorilor mei !
Adrian Man
Baia Mare, 17 decembrie 2009
