PSD si PNL par sa dorească relansarea USL de la Bistrița. Surse din mediul politic ne-au declarat că PNL a întins o mână foștilor săi colegi de alianță(USL) de la PSD ca să nu se mai atace pe chestiuni personale în perioada următoare. PNL își dorește să înceapă blatul cu cei de la PSD pe chestiuni primare, ca apoi să fie culoarul reîntoarcerii la putere prin USL sau prin alte metode mai puțin ortodoxe. Astfel, blatul făcut de PNL-PSD stabilește că atacurile vor viza doar chestiuni la nivel național gen ”PSD nu mărește suficient pensiile” sau ”PNL nu vine cu soluții” și nu insuficiențele administrației social-democrate. Adică vor rămâne doar declarații legate de eternele nimicuri  pe care le auzim zilnic și care nu ne încălzesc deloc. Dorim însă să tragem un semnal de alarmă că ce se va mai întâmpla în politica bistrițeană dacă nu va exista un partid de opoziție care să vorbească despre abuzurile puterii? Ce se va întâmpla dacă nu va mai fi nimeni care să se uite peste cheltuirea banului public? Va rămâne presa, desigur cea care nu se vinde pe bani publici(vezi aici), doar cea care rămâne verticală și își dorește o democrație autentică. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.