Regele Mihai, 100 de ani de la naștere! 1921-2021!

Provenind din linia dinastică instaurată la 10 mai 1866, prin înființarea monarhiei constituționale și avându-l pe Carol I, fost prinț de Hohenzollern- Sigmaringen, prim monarh, Mihai I de România a venit pe lume la 25 octombrie 1921, tatăl său fiind principele Carol, fiul celui de-al doilea rege german din linia prinților de Hohenzollern, Ferdinand, supranumit Întregitorul, iar mama sa provenea din familia regală a Greciei și era principesă. O chema Elena. După moartea bruscă a bunicului său Ferdinand, în 1927, Mihai este proclamat rege, având calitatea de moștenitor al tronului pe linie dinastică, după renunțările repetate la tron ale tatălui său, Carol, devenit cetățeanul Carol Caraiman.

Mihai, în vârstă de doar șase ani, supranumit regele copil, este susținut de o regență din care făceau parte alături de unchiul său prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și șeful Înaltei Curți de Casație, Ghe. Buzdugan. Această situație, prima domnie a lui Mihai, a durat doar trei ani. Tatăl său s-a întors în 6 iunie 1930 în țară și, în urma unui scenariu pe care l-a fost pus la cale încă din exil, pe 8 iunie 1930 a fost proclamat de parlament rege, cu numele de Carol al II-lea, detronându-și astfel propriul fiu, pentru care a înființat ca o compensare titlul de Voievod de Alba Iulia.

Cel mai inteligent dintre cei patru regi ai României, Carol al II-lea era un bun orator, charismatic, practic avea cele mai mari calități și cele mai mari defecte, potrivit istoricului L. Boia, din volumul ”Suveranii României. Monarhia o soluție?”, Editura Humanitas, București, 2014.

A doua domnie, 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947

Cea de-a doua domnie a lui Mihai I pe tronul României a fost zbuciumată ca și perioada grea prin care trecea țara, Europa și lumea, din cauza celui de-al doilea Război Mondial. Faptul că, încă era foarte tânăr în momentul 6 septembrie 1940, când a preluat frâiele țării – avea 19 ani neîmpliniți- și după abdicarea lui Carol al II-lea, făcută la presiunile generalului Ion Antonescu, pe care abia îl numise prim ministru (4 septembrie), nu era pregătit aproape deloc să fie rege. Dar acest lucru nu a fost prea vizibil. Pentru că, până în 1943, rolul său a fost considerat decorativ, de rege fără tron, Ion Antonescu fiind de fapt șeful statului. În cei 10 ani în care Carol al II lea, tatăl său, a ocupat tronul României a fost ținut departe de problemele tronului și, nu l-a inițiat deloc în rolul pe care acesta era chemat să îl joace, considerând, probabil că domnia sa va fi una de lungă durată. Lipsa de experiență, pentru Mihai I a fost doar la început un impediment, el informându-se și pregătindu-se alături de Regina Mamă, chemată de Antonescu din exil pentru a-l susține pe tânărul rege. Conjunctura internațională era una total defavorabilă intereselor României, în momentul în care regele Mihai a început a doua domnie, iar țara era din nou dezmembrată și anexată unor puternici ai zilei: Cadrilaterul luat de bulgari, Basarabia și nordul Bucovinei erau anexate de ruși prin tratatul Ribbentropp-Molotov, iar în ultimele zile de domnie ale lui Carol, Ardealul de Nord a fost luat de Ungaria prin Diktatul de la Viena. Acest ultim rapt a fost, de altfel, motivul pentru care generalul Antonescu – prim ministru de nici 48 de ore- i-a impus lui Carol al II –lea să abdice în favoarea fiului său Mihai I.

Această a doua domnie a fost cea în care Regele Mihai a dovedit prin strategia actului de la 23 august că poate lua decizii rapide, surprinzătoare, care pot schimba destinul unui popor și că trecuse cu brio examenul de Rege!

Actul de la 23 august și rolul regelui Mihai în ieșirea din alianța cu Germania lui Hitler

Având în vedere faptul că părerile istoricilor și juriștilor referitoare la actul de la 23 august sunt încă neclarificate total, oscilând între lovitură de stat și înlăturarea legală și necesară a mareșalului Antonescu din funcția de premier, date fiind pierderile imense aduse armatei, economiei și viitorului țării și suspendarea constituției de către fostul rege Carol, cităm punctul de vedere al lui Corneliu Coposu, menționat în jurnalul acestuia, referitoare la 23 august 1944, unde trimiterile sunt raportate la Iuliu Maniu al cărui secretar, seniorul Coposu era, în acel moment.

”Se regăsesc detaliile privind rolul central jucat de către Iuliu Maniu în organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944, prin care România ieșea din alianța cu Germania lui Hitler și intra în alianță cu puterile occidentale și URSS, care a implicat partidele politice, grupuri din diplomație, armată, casa regală; Iuliu Maniu l-a convins pe tânărul rege Mihai I să participe la înlăturarea de la putere a mareșalului Antonescu, ceea ce a conferit legitimitate politică actului de la 23 august 1944. Coposu povestește motivele pentru care Iuliu Maniu a refuzat să prezideze guvernul instalat după 23 august 1944; acel guvern ar fi fost sabotat de către sovietici și complicii lor comuniști” scria Corneliu Coposu.

Sfătuit de Iuliu Maniu, Dinu Brătianu și regina Mamă, Regele Mihai hotărăște ieșirea României din alianța cu Germania și susținerea Națiunilor Unite și a URSS-ului. Programată pe 26 august, arestarea lui Ion Antonescu și ieșirea din zona de influență a Germaniei a fost decalată ca urmare a programului de plecare pe front a mareșalului. Iată cum povestea Regele Mihai, într-un interviu pentru Elveția Radio Free Europe/Radio Liberty, în 13 august 2009, la Aubonne, momentul în care, dintr-o întâmplare, doctorul familiei regale a auzit la telefon, că mareșalul se pregătea să plece pe front: “Doctorul a venit în fugă la noi și ne-a spus: «am auzit că Antonescu pleacă pe front poimâine!», iar noi am înțeles imediat că trebuie să facem ceva de urgență. M-am întors imediat la București și i-am adunat pe toți cei cu care vorbisem și i-am informat. Așa am ajuns să acționăm pe 23 august”.

Abdicarea, o lovitură de stat?

Abdicarea, pusă în scenă de uneltele rușilor pentru ca regele să poată fi obligat să părăsească țara în care s-a născut și în absența sa elitele să poată fi distruse,  memoria ștearsă, iar identitatea românilor pusă sub semnul întrebării, a fost ultima scenă în care Regele Mihai a avut de jucat un rol, în acea perioadă. Șantajat cu uciderea a peste 1000 de studenți, potrivit lui Corneliu Coposu, Mihai I de România a avut de ales între a renunța la tron și a pleca în exil și între a se crampona de coroana regală prin rămânerea în țară, devenind complicele uciderii elitelor studențești, care aveau în el un reper și un model de inspirație. A ales să cruțe viețile tinerilor abdicând și plecând, plănuind să denunțe cele întâmplate puterilor occidentale, după ce ajungea în Occident. Dar, înțelegerile Angliei, SUA cu URSS au fost ca România să rămână în sfera de influență a rușilor, astfel că, Regele fără tron a devenit un Rege fără țară!

Ce spuneau Corneliu Coposu și Neagu Djuvara despre abdicare

Mărturia lui Corneliu Coposu, făcută în 1994 – “La ordinul Moscovei, guvernul comunist al lui Petru Groza s-a prezentat la Palat şi, înarmaţi cu pistoale, l-au forţat pe Rege, prin şantaj şi ameninţare, să semneze actul de abdicare. I-au pus în vedere că dacă refuză să semneze sub presiune acest act, peste o mie de studenţi arestaţi pentru manifestările lor anticomuniste şi promonarhiste, care erau ţinuţi ostatici, vor fi imediat împuşcaţi şi se va declanşa un război civil, pentru care răspunderea morală îi va reveni Regelui Mihai. În faţa acestei situaţii, pentru a evita vărsări de sînge şi sacrificarea ostaticilor selecţionaţi din vârfurile elitei româneşti a studenţimii, Regele a semnat actul de abdicare. Odată cu abdicarea Regelui, adică la începutul anului 1948, drumul spre comunizarea României a fost deschis”,  spunea Corneliu Coposu, pe 20 august 1994, într-un interviu acordat istoricului Marius Oprea.

La rândul său, Neagu Djuvara susţinea, într-un interviu acordat pentru filmul “Dinastia. Ultimul rege. Abdicarea”, difuzat pe 30 decembrie 2014 de TVR2: „Dacă Regele Mihai murea la 30 decembrie 1947, România nu mai avea viitor!”. 

Cu alt prilej, Djuvara explica: „A afirma că abdicarea Regelui Mihai în decembrie 1947 a fost un act de trădare e curată aberaţie. Tancurile sovietice înconjurau reşedinţa regelui, şi Petru Groza devenit instrumentul imbecil al poruncilor lui Stalin, ameninţa pe suveran că vor fi împuşcaţi tinerii susţinători ai lui care erau arestaţi. În asemenea postură, nu există altă ieşire, reprezentanţii Statelor Unite şi Marii Britanii fiind total neputincioşi în a-l susţine. Altă soluţie nu era, şi regele îşi rezerva dreptul să denunţe public, odată ajuns în Occident, violenţa ce i se făcuse, recuzând astfel abdicarea ce i se smulsese”.

Fragment din discursul din 2011, susținut de Regele Mihai în Parlamentul României:”Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”

Despre Regele Mihai I, de România s-a spus și s-a scris mult, dar încă mai rămân foarte multe de spus și de scris, având în vedere că noi românii abia am început să descoperim cine a fost Regele Mihai și cum a condus țara în perioada în care Casa Regală era reperul de legalitate, moralitate, principii și, asigura echilibrul în stat. Faptul că, legătura românilor cu Mihai de România a fost interzisă atâta amar de vreme de comuniști, dar și modalitatea abuzivă prin care regimul iliescian a blocat revenirea regelui și a manipulat opinia publică prin campanii defăimătoare și mincinoase la adresa Majestății sale, ne dă măsura exactă a fricii neocomuniștilor instalați prin crimă și rapt la conducerea României, imediat după Revoluția din decembrie 1989. Revenirea la monarhie, despre care unii strâmbă din nas, ar fi putut fi un factor de echilibru împotriva corupției și duplicității unei clase politice perverse, lacome și fără scrupule, care se instalase deja la conducerea țării și, ajutată de serviciile secrete, dorea să aprofundeze jaful organizat al resurselor, lucru care s-a și întâmplat în aceste trei decenii postdecembriste, așa că frica celor care începuseră jaful organizat creștea pe măsură ce românii aveau acces la informații legate de Rege și privitoare la monarhie.

Iar dacă, la cele de mai sus adăugăm reacțiile pozitive, de respect și admirație, manifestate la adresa Regelui Mihai I, atât în 1992, când peste un milion de români s-au adunat să-l vadă și să-l audă de Sfintele Paști, pe cel care, în calitate de șef al statului român a scurtat cu cel puțin șase luni cel de-l doilea război mondial și a abdicat forțat, șantajat și amenințat de către uneltele rușilor, apoi a răbdat cu stoicism și demnitate exilul greu, purtându-se în fiecare zi conform rangului său, emoția și bucuria celor care l-au întâmpinat în vizitele sale particulare de după 1997, când i-a fost permisă revenirea în țară și, peste toate acestea, ca o catapeteasmă, așezăm emoția poporului român manifestată în zilele de doliu, dar mai ales în ziua funeraliilor Majestății sale (2017), când țara întreagă a fost cuprinsă de compasiune și respect, obținem tabloul complet al impactului vieții exemplare a regelui în sufletele românilor!

Regele Mihai și bistrițenii

Aducem aminte bistrițenilor că Regele Mihai I ne-a făcut onoarea de a vizita orașul Bistrița imediat ce i-a fost înapoiată cetățenia română. Însoțit de Regina Anna a vizitat orașul Bistrița în august 1997, la un an după ce profesorul Emil Constantinescu, devenit prin alegeri președintele României, i-a reconfirmat cetățenia română. Apoi, după 10 ani, majestățile lor au făcut o a doua vizită în zona Bistriței, în decembrie 2007, în preajma sărbătorilor de Crăciun, când au vizitat mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud, în special de pe Valea Bârgăului, și au primit colindători într-o pensiune turistică din localitatea Piatra Fântânele din Pasul Tihuța. De fiecare dată, Regele Mihai s-a aflat la volanul mașinii sale, mașină care a deschis coloana oficială, starea sa de sănătate fiind una foarte bună, asemănătoare, spun cei care l-au întâlnit, bucuriei întâlnirii cu oamenii din locurile de popas..

”La 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a sosit pe aeroportul Otopeni și a intrat în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi au fost opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara. În 1992, la trei ani după revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Sfintelor Paști. Regele a fost întâmpinat de români cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul președintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. Un episod al acestei interziceri s-a derulat în data de 7 octombrie 1994, când după aterizare pe aeroport a fost repoftit să urce în avion pe motiv, în fond un abuz, că nu se acordă viză „în acest moment” și pe urmă că nu se acordă viză ” informează enciclopedia online Wikipedia.

Cu siguranță Regele Mihai I, ca șef al statului, secondat de un prim ministru, care ar fi putut fi liderul țărănist Corneliu Coposu – cei doi cunoscându-se bine, fiind contemporani și iubind la fel de mult poporul român – ar fi putut înscrie România pe o orbită europeană, încă de la începutul anilor 90. Dar, n-a fost să fie așa… Și, pe măsură ce românii au devenit conștienți – tot mai mult și tot mai mulți – de rolul Regelui Mihai în istoria țării de până în 1947, trădătorii de neam și de țară, grupați sub pulpana tătucului crescut în respect față de criminalul Stalin, au făcut demersuri pentru ca acest deziderat să nu fie posibil. Prin manevre oculte și manipulare, slugile Moscovei instalate la butoanele de comandă a statului român au zădărnicit planul revenirii monarhiei, atunci când regele mai avea forța și luciditatea de a înscrie România pe o orbită pro occidentală. În demersul lor, aceștia s-au bazat pe faptul că, din memoria colectivă a românilor lipseau multe informații autentice cu privire la rege și la adevărul privind detaliile actului de la 23 august, a abdicării, dar și al plecării sale din țară.

În loc de concluzie…

Viziunea pe care au avut-o mai mulți politicieni români, la momentul 1866, prin aducerea la cârma Țărilor Române, distruse de corupție, dinastia Hohenzollern-Sigmaringen – devenită dinastie română – a fost una providențială și de mare succes. Fragmentată la începutul perioadei dinastice în Țările Române – Transilvania aflată sub ocupația austro-ungară, Basarabia și Bucovina de Nord la ruși, județele dobrogene la bulgari – și mâncată de corupție ca de o cangrenă profundă, România se naște ca urmare a monarhiei constituționale ca o țară în care provinciile istorice au fost unite sub aceeași limbă română și același steag! Economic, țara reușește sub domnia regilor de sorginte germană să ajungă țările europene din urmă și să se poată lăuda cu o economie redutabilă! Finalul dinastiei Hohenzollern, prin regele Mihai I, pare mai mult o promisiune de viitor și o ”experiență” ce ar putea fi repetată, având deja atâtea și atâtea elemente viabile, ce s-ar putea prelungi prin mesajul spiritual al monarhului către poporul său.

Nu vom ști niciodată cum ar fi evoluat România dacă Regele Mihai ar fi fost lăsat să se întoarcă în țară și România ar fi reluat forma de guvernământ existentă în momentul în care regele a fost silit să abdice. Faptul că forțe ostile poporului român s-au opus din răsputeri ca românii să poată continua povestea începută de Carol I, continuată de Ferdinand și al cărei final a fost într-un fel miraculos salvat de Mihai I, prin faptul că a dat speranță românilor, a fost cu siguranță încă o încercare pentru români și pentru România. Poate că, rolul Regelui Mihai în zbuciumatul destin al nației române a fost unul de natură spirituală, a cărui simbolistică încă nu am înțeles-o! Dumnezeu știe!

Florica Dura