Un echipaj de prim ajutor SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un elicopter SMURD au intervenit marți la un accident petrecut într-o pădure din comuna Rebrișoara, unde un bărbat a suferit o fractură deschisă la un picior, după ce a fost lovit de un copac. Bărbatul s-a ales și cu dosar penal, după ce polițiștii care au intervenit și ei la fața locului, au descoperit că acesta a tăiat arbori fără drept.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, accidentul s-a petrecut într-o zonă greu accesibilă care a îngreunat intervenția, iar accesul salvatorilor a fost făcut cu un autoturism de teren.
„Paramedicii au găsit o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 29 de ani, cu o fractură deschisă la membrul inferior.
Victima a fost stabilizata și predată echipajului care încadrează elicopterul SMURD pentru a fi transportată pe calea aerului la UPU SMURD Bistrița”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul s-a petrecut în extravilanul localității Poderei din comuna Rebrișoara.
„La locul intervenției polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 29 de ani, din Poderei în timp ce ar fi efectuat tăieri de arbori fără drept, din afara fondului forestier național, împreună cu alți doi tineri, a fost accidentat de un arbore. La locul evenimentului au intervenit și echipajele medicale în vederea acordării de îngrijiri de specialitate și transport la spital.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând totodată să fie luate măsuri legale potrivit Legii 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.