Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat marţi că partidul său ia în considerare şi intenţionează să propună altor formaţiuni politice să boicoteze alegerile locale, în cazul în care proiectul AUR privind revenirea la două tururi de scrutin la alegerile locale nu este adoptat de Parlament. Simion a subliniat că sunt pregătiţi să facă gesturi radicale, dar în acelaşi timp democratice, pentru a-şi exprima dezaprobarea.

„Statul este capturat având în vedere că proiectul de lege depus de AUR şi anunţat de doamna secretar al Camerei, Geanina Şerban, nu are şanse de a fi adoptat în această legislatură în care Consilii Judeţene, primării, justiţie, servicii de informaţii, CCR, Avocatul Poporului, toate sunt sub controlul partidului comasat, luăm în calcul şi vom propune şi altor forţe politice, să boicotăm alegerile locale, într-o formă sau alta. Pentru că, fără alegeri în două tururi, de fapt, nu există speranţe la a câştiga democratic o primărie, având în vedere felul în care, de la Alfred Simonis, la toţi ceilalţi baroni PSD, primarii sunt cumpăraţi la bucată”, a spus George Simion într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, scrie Digi 24.

Preşedintelui AUR a declarat în cadrul conferinței de presă că noi, românii, „nu trăim într-o democraţie în momentul acesta”.

„Suntem dispuşi să facem gesturi extreme, dar democratice, pentru a ne manifesta dezaprobarea. Chiar aşa, să avem o legislaţie electorală şi să nu se ţină cont nici de Comisia de la Veneţia nici de orice altă normă de bun simţ? S-ar putea să ajungem să boicotăm alegerile ilegale şi neconstituţionale din 9 iunie”, a mai spus George Simion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.