Bugetul județului pe anul acesta este cu peste 20 de procente mai mic, față de anul 2019, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. 

„Din păcate, toate previziunile mele au devenit oficiale. Bugetul anului 2020 e în sumă netă mai mic cu 32 de milioane de lei, adică 320 de miliarde de lei vechi, în comparație cu anul 2019. În cifre procentuale, acesta este 79,78% din bugetul anului 2019”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Acesta a reiterat ideea că actualul Guvern „nu are nicio treabă cu dezvoltarea României”.

Avem un guvern care nu are nicio treabă cu dezvoltarea României, cu investiții, cu tot ceea ce au primit în toate dezbaterile pubile pe care le-au avut. Continuă să își satisfacă sponsorii. Cam asta face guvernul de dreapta PNL și am văzut că președintele nou ales este foarte interesat de bugetul României, foarte interesat de cum se vor cofinanța proiectele europene, de cum vor fi cofinanțate proiectele în domeniul social. Sigur, astea toate cu ghilimele de rigoare. Adică se întâlnește astăzi cu premierul pentru a se gândi cum ar putea valorifica simpatia politică pentru dreapta. Deci cam asta e singura preocupare a celor care guvernează astăzi România. Nu pensii, nu salarii, nu investiții, nu alocații pentru copii! „,a afirmat Radu Moldovan.

El a mai precizat că „după datele INS confirmate de Eurostat, avem o creștere economică a anului 2019 peste 4%„.

Dacă ‘ciuma roșie’ a avut de unde să dea bani cu 4% mai puțin încasări, adică nu a existat acea creștere economică, banii se duc unde v-am spus. Unde se duc banii din scoaterea supraaccizei la combustibil? Credeți că în buzunarele românilor? Vă anunț că nu. De ce s-au luat 2% din taxa pe activele bancare? Unde se duc? Vă spun eu, în întreaga Europă. Unde se duc 2% din activitatea celor din energie? O să vedeți dacă vă uitați. Unde se duce neplata pe bioxid de carbon? Uitați-vă pe ordonanța  din 23 decembrie. Acolo sunt 600 sau 700 de milioane de euro. La CEC se duc toți. Fac glume sinistre, ce să facem, asta e din păcate realitatea cruntă a acestor oameni care nu sunt interesați de dezvoltarea României„, a afirmat șeful administrației județene din Bistrița-Năsăud.

Aduceți-vă aminte cum țipau că în România nu se face nicio investiție, când toată România era un șantier. Acum, centura Bacău – afară, drumul expres Craiova – Pitești, din 2 miliarde necesari pentru execuție au pus 97 de milioane, ceva sub 5% din necesar, centura Satu Mare – afară, și altele. Vedeți unde găsiți în buget centura Bistriței, Becleanului, Năsăudului, renumita Austostradă a Nordului, că am văzut că s-au strâns și corturile. Nu o să regăsiți în bugetul anului 2020 niciun obiectiv de investiții adus de dreapta politică, cu toți apendicii ei care o susțin, în județul Bistrița-Năsăud. (…) Eu am toată disponibilitatea să acord tot sprijinul necesar, al meu și al aparatului de specialitate din Consiliul Județean, să-i sprijim pe cei care sunt la guvernare să promoveze obiective de investiții pentru județ. Aș vrea să citesc cu mare drag lista de investiții pe 2020, să aplaud dreapta și să spun: uite, am greșit„, a mai adăugat Moldovan.

Potrivit acestuia, după ce bugetele vor deveni publice se va face o analiză a acestora, pentru a vedea exact situația pe fiecare județ în parte.

Radu Moldovan a mai precizar că abia joi seara a primit previziunile oficiale de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bistrița-Năsăud, cu cifrele bugetului pe anul 2020.

Ei (n. r. – AJFP Bistrița-Năsăud) au primit abia ieri dimineață formula de calcul, care a fost făcută harcea-parcea de domnul Câțu și pe care a ținut-o ascunsă de mai bine de două săptămâni de când s-a asumat bugetul în Parlament. Abia ieri dimineață a fost comunicată formula către administrațiile județene financiare ți aseară am primit previziunile oficial de la Finanțe„, a subliniat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, acest lucru nu va afecta investițiile deja programate, dar le va afecta cu siguranță pe cele viitoare prevăzute în strategia de dezvoltare a județului.

Prevedeam astfel de lucruri și am avut grijă ca activitatea să nu fie afectată brutal. Vă dați seama că minus 320 de miliarde de lei sunt totuși minus 320 de miliarde. Dar eu mă bucur că am avut grijă să îmi asigur banii pentru cofinanțarea proiectelor europene și să se poată derula în continuare activitatea. În schimb, investițiile de viitor sunt o problemă. Pentru ce avem acum, pentru toate investițiile am avut grijă să asigurăm resursele, chivernisind și cheltuind foarte cumpătat, chiar dacă unii de pe-aici (n. r. – referinduse la consilierii județeni liberali) fac bla, bla, bla vizavi de execuții (n. r. – bugetare) și alte lucruri. problema este că perspectiva nu arată bine deloc„, a mai spus Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here