Polițiștii locali bistrițeni au pus ochii pe rablele parcate de vreme bună pe domeniul public din municipiu și îi atenționează pe localnici că riscă să rămână fără autovehicule. Doar anul acesta polițiștii locali au identificat peste 50 de autovehicule abandonate sau fără stăpân.

„Fiecare dintre noi cu siguranță am văzut, pe raza municipiului, vehicule parcate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare ( nefuncționale ) ce nu au fost mutate din aceeași locație de mult timp. Unele au plăcute de înmatriculare, altele nu.

Poliția Locală a municipiului Bistrița are în atribuții identificarea acestora și aplicarea procedurilor de eliberare a domeniului public, conform prevederilor legale.

De la începutul anului 2023 până în prezent, Poliția Locală a luat in evidenta un număr de 51 de autovehicule despre care există suspiciunea că ar fi abandonate pe domeniul public sau fără stăpân”, a transmis Poliția Locală.

Totodată, instituția îi atenționează pe cei care își abandonează mașinile că riscă să rămână fără ele după numai șase luni de la data identificării vehiculului și nu după un an, așa cum era până în 2020.

„Procedura poate fi demarată de îndată în cazul în care exista martori care declară că acel vehicul este abandonat pe domeniul public.

În anul 2023 au fost emise în conformitate cu prevederile legii 421/2002: 11 somații către proprietarii autoturismelor abandonate, ca în termen de 5 zile de la luarea la cunoștință să ridice vehiculul aflat pe domeniul public; 3 dispoziții de ridicare a autovehiculelor; 2 dispoziții de trecere în proprietatea municipiului a vehiculelor ridicate. Totodată se continuă procedurile legale pentru vehiculele luate în evidenta în anul anterior”, a mai precizat Poliția Locală Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.