Ioan Purcsa, odată renumit pe scena oamenilor de afaceri din Bistrița-Năsăud, a fost trimis în judecată în 2017, pentru constituire de grup infracțional organizat, instigare la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură private, după ce a obținut, în 2007, bani proveniți din credite de la BCR Beclean folosind numele altor persoane, respective ale unor angajați. Oamenii habar nu aveau că figurau cu împrumuturi la bancă. După trei ani de procese, Tribunalul Bistrița a dispus încetarea procesului penal față de Purcsa, fiindcă a intervenit prescripția faptelor. Asta după ce procurorii bistrițeni au ținut danga-langa dosarul afaceristului nu mai puțin de 8 ani, până să-l trimită la instanță spre judecare.

În același dosar au fost inculpate fosta directoare a BCR Beclean – Mihaela Moldovan, acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la înșelăciune și abuz în serviciu, fosta contabilă a lui Purcsa – Gabriela Hrișman, acuzată constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune (21 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale), și Lucia Ligia Coptil – fost ofițer de credite la BCR – acuzată de săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune (18 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (18 acte materiale) și abuz în serviciu. Evident, și acestea au scăpat de brațul legii, care acum s-a dovedit unul scurt. Și asta din cauză că procurorii s-au mocăit cu ancheta, care a durat nu mai puțin de 8 ani. 

Gazeta de Bistrița a scris despre acest caz în 2008, după ce a aflat de pățania uneia dintre victimele celor mai sus menționați, și care a depus plângere în același an la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean. Atât dosarul lui, cât și cele constituite în urma plângerilor celorlalte victime au ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, unde a fost constituit, în 2009 un dosar comun. În același an, parchetul bistrițean a declinat competența de soluționare DIICOT-ului, fiindcă era vorba de un grup infracțional organizat. Procurorilor de acolo le-a luat un an să își dea seama că prejudiciul este mai mic de suma de 500.000 de euro și  drept urmare cauza nu intra în “raza” lor de competență, astfel că l-au retrimis la Parchetul de unde a venit. 

Ce fel de cercetări și cum au fost derulate de procurori în acest dosar, Dumnezeu știe, fiindcă cel care a ajuns cu rechizitoriul în instanță, în iunie 2017, poartă numărul 407/P/2015. 

A urmat verificarea legalității actului de sesizare a instanței, iar judecata pe fond a început efectiv în martie 2018. Deși majoritatea inculpaților, mai puțin Mihaela Moldovan, fost directoare a BCR Beclean, și-au recunoscut faptele în timpul anchetei, instanța a decis să nu judece cauza prin procedura simplificată, astfel că procesul a durat la Tribunalul Bistrița-Năsăud mai bine de doi ani, sentința pe fond fiind pronunțată la finele lunii octombrie 2020, când toți inculpații au putut răsufla ușurați datorită faptului că faptele s-au prescris. Concret au scăpat de pușcărie.

S-a trezit dator, peste noapte

Așa cum arătam mai sus, Gazeta de Bistrița a dezvăluit în 2008 povestea incredibilă a unui tânăr din Uriu, care a aflat pur și simplu întâmplător că pe numele său a fost acordat un credit în valoare de 30.000 lei, de la Agenția BCR din Beclean, fără ca el să știe. A descoperit acest lucru în momentul în care a solicitat unei agenții BCR din Dej emiterea unui card de salarii, cu ocazia angajării la o firmă din același municipiu clujean.

Situația tânărului s-a dovedit a nu fi una singulară, fiindcă după aceeași rețetă au fost întocmite și alte contracte de credit, 12 la număr.

Andrei Fustos, originar din Uriu, a lucrat la S.C „Purcsa Prod” SRL din Șintereag, firmă ce îi aparținea lui Ioan Purcsa, începând cu luna septembrie 2006 și până la sfârșitul lunii iunie 2008. Și-a desfășurat activitatea la o benzinărie a firmei, fără să aibă niciun fel de probleme, alături de alți 14 angajați. La un moment dat, din motive personale a demisionat, optând în scurt timp pentru un loc de muncă în același domeniu, dar la o firmă din Dej. După ce a fost acceptat, i s-a cerut să-și deschidă un card pentru salariu la o agenție a BCR. Nu mică i-a fost surpriza să afle după efectuarea unor verificări specifice de către una dintre angajatele agenției bancare dejene, că avea un contractat un împrumut. Aceasta s-a întâmplat în momentul în care funcționara BCR l-a întrebat dacă este de acord ca plata ratei lunare aferente creditului, poate fi efectuata direct de pe card. A rămas consternat și în acel moment a aflat că, în 2007, cineva, folosindu-se de numele său și de datele sale personale, a contractat pe numele său un credit în valoare de 30.000 lei. În perioada respectivă era încă angajat la SC Purcsa Prod SRL Beclean.

Anchetă pe cont propriu

Speriat, tânărul s-a dus rapid în aceeași zi la Agenția BCR Beclean, condusă de directoarea Mihaela Moldovan. Aici, altă surpriză! Deși s-a prezentat cu cartea de identitate la ghișeul băncii, a fost refuzat și nu i s-a oferit nici un detaliu despre împrumutul al cărui titular figura în acte. Faptul în sine i s-a părut extrem de suspect.

După multe insistențe și amânări, a primit în cele din urmă un extras de cont cu situația plăților, în perioada 29.07.2007-23.06.2008, din care a constatat ca avea o rată lunară de circa 600 lei. Extrasul de cont respectiv a fost prima dovada concretă că cineva s-a folosit de identitatea lui și a împrumutat bani pe numele său. Andrei Fustos nu s-a oprit aici și a decis să obțină cât mai multe dovezi, Drept urmare a solicitat băncii contractul de împrumut, pe care l-a obținut foarte greu, funcționarii bancari inventând tot felul de tertipuri și motive. După ce a obținut o copie a documentului, tânărul s-a dus ață la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, unde a depus o plângere penală.

Anchetând situația în care a ajuns, Andrei Fustos și-a adus aminte că înainte cu un an, deci prin 2007, a avut intenția să contracteze un împrumut de la bancă, dar nu de la BCR, ci de la Banca Transilvania. În acest sens, tânărul a început demersurile, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să solicite de la conducerea SC Purcsa Prod SRL completarea adeverinței tip, obținută de la Banca Transilvania. Numai că, în momentul în care a rugat-o pe contabila firmei, Gabriela Hrișman, fostă Șofrone, să îi completeze adeverința cu pricina, aceasta, i-ar fi sugerat să facă împrumutul la BCR Beclean, deoarece acolo ar fi putut rezolva mai ușor. Întrucât tânărul a refuzat “oferta”, contabila s-a făcut “că plouă” și nu i-a mai remis acestuia nicio adeverință. Mai mult, încercând să ia niște produse electrocasnice de la un magazin din Beclean, în rate, lui Andrei, fără nicio explicație, nu i-a fost aprobată cererea de către firma respectivă. Toate acestea nu i-au dat de gândit la acea vreme, însă adevărul a ieșit la iveală un an mai târziu. Ceea ce nu reușise pe atunci să afle Andrei, a fost numele exact al persoanei care a împrumutat bani folosind identitatea sa. În timpul anchetei sale personale, tânărul a aflat de la o fostă colegă de serviciu că aceasta contractase un împrumut pentru o persoană sus-pusă din Purcsa Prod SRL. La acel moment însă, nu a și cine era acea persoană sus-pusă.

După multe insistențe și amânări, a primit în cele din urmă un extras de cont cu situația plăților, în perioada 29.07.2007-23.06.2008, din care a constatat ca avea o rată lunară de circa 600 lei. Extrasul de cont respectiv a fost prima dovada concretă că cineva s-a folosit de identitatea lui și a împrumutat bani pe numele său. Andrei Fustos nu s-a oprit aici și a decis să obțină cât mai multe dovezi, Drept urmare a solicitat băncii contractul de împrumut, pe care l-a obținut foarte greu, funcționarii bancari inventând tot felul de tertipuri și motive. După ce a obținut o copie a documentului, tânărul s-a dus ață la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, unde a depus o plângere penală.

Purcsa, beneficiarul banilor

În final, procurorii au scos la iveală și cine a fost beneficiarul sumelor împrumutate pe numele angajaților lui Purcsa: chiar Purcsa. Prin anii 2000, firma acestuia a devenit principalul client al BCR Beclean, astfel că avea intrare la conducerea băncii. În 2006, acesta a decis să realizeze o investiție majoră, respectiv să construiască o fabrică de BCA pe un teren situat în Șintereag, astfel că a contractat un credit semnificativ de la BCR Beclean, credit care a fost garantat cu terenuri ale societății. Anterior acestui împrumut, firma lui Purcsa a beneficiat și de o linie de credit de la aceeași bancă. 

Banii din împrumut nu i-au fost suficienți lui Purcsa, astfel că acesta a mers la bancă și a vorbit cu directoarea Moldovan despre posibilitatea de a primi împrumuturi pe numele unor angajați. Apoi Purcsa i-a cerut angajatei sale, Gabriela Hrișman, să întocmească documentația necesară pentru respectivele împrumuturi, sens în care aceasta s-a întâlnit cu directoarea BCR care i-a spus ce sume trebuie să se regăsească în adeverințele de salariu.

“Pe măsură ce documentațiile erau întocmite, erau aduse la bancă de inculpata Hrișman Gabriela și predate inculpatei Coptil Ligia (n. r. – ofițerul de credite), care primise dispoziție de la inculpata Moldovan Mihaela să întocmească dosarele de creditare.

Astfel, adeverințele de salarizare falsificate sub aspectul salariului net câștigat de fiecare angajat, de câteva ori mai mare decât în realitate pentru a putea fi angajate sume cât mai mari, semnate la rubrica «director general» de inculpatul Purcsa Ioan, și «director economic» de inculpata Hrișman Gabriela, împreună cu copii ale cărților de muncă, alte documente ale angajaților care la aveau acces inculpații și cererea de creditare semnată, de regulă, de inculpata Hrișman Gabriela, erau predate spre procesare inculpatei Coptil Ligia.

Aceasta din urmă, fără să poarte o discuție cu vreun titular al contractului de credit, a întocmit dosarele de creditare ale căror documente (cereri, contracte de credit, anexe, grafice de rambursare, certificate de asigurare, ordine de plată/viramente) au fost semnate de inculpata Hrișman Gabriela, fără să existe vreun mandat în acest sens. Mai apoi, creditele au fost aprobate de inculpata Moldovan Mihaela, iar sumele de bani transferate de inculpata Hrișman Gabriela (împuternicită pe contul fiecărui angajat-titular de contract de creditare) în contul SC Purcsa Prod SRL Șintereag.

După ce au fost astfel obținute, o parte dintre credite au fost rambursate, în întregime sau parțial. Cele care nu au fost rambursate au fost cesionate de bancă, cu excepția acelora cu privire la care banca s-a constituit parte civilă în cauză”, se arată în motivarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

În urma articolului Gazeta de Bistrița, alți angajați ai lui Purcsa au descoperit că sunt pe post de împrumutați

Tot ceea ce Andrei Fustos a relatat în 2008 redactorului Gazeta de Bistrița, este cuprins și în documentul instanței care a reținut constatările procurorilor. 

Din același document reiese și cine a semnat în numele tânărului – o colegă de-a sa care s-a supus solicitării contabilei Gabriela Hrișman. Când i-a cerut femeii să semneze în locul lui Andrei, Gabriela Hrișman i-a motivat că tânărul nu se află în unitate și respectivele documente trebuie semnate urgent. 

Angajata s-a supus, deși s-a gândit la acel moment că ceva s-ar putea să fie în regulă. De altfel, femeia a semnat, mai multe documente, inclusiv propriul contract de credit, tot așa vârâte sub nas de Hrișman, în viteză.

Un alt coleg de-al lui Andrei Fustos a aflat în urma publicării articolului nostru despre pățania acestuia cu BCR, că are și el contractat un credit la aceeași bancă. Inițial a cerut verbal date băncii, ca să vadă dacă nu este și el în aceeași situație, însă a fost refuzat. După ce a discutat cu directoarea băncii, a aflat adevărul: și el figura ca împrumutat de BCR.

“Aflând din presă că pe numele unui fost coleg de serviciu, Fustos Andrei, a fost contractat un credit la BCR, fără ca el să aibă cunoștință despre acest aspect, s-a deplasat la sediul Agenției Beclean a BCR, unde de la data de 22.09.2008 a formulat adresa înregistrată sub nr. 7875/22.09.2008, prin care a solicitat informații referitoare la persoana sa. Martorul a menționat că i s-a părut «suspect» faptul că înainte de a înainta adresa către BCR s-a deplasat la sediul băncii și a încercat să afle toate aceste date de la ghișeul băncii, dar a fost refuzat pe motiv că nu funcționează programul informatic, De asemenea, la momentul la care a solicitat de la ghișeu informații, în spatele său inculpata Coptil Ligia Lucia îi făcea semne casierei cu o mapă, cel mai probabil cu semnificația de a nu preda nici un document. Aspectele sunt confirmate de persoana vătămată M.I. A., care l-a însoțit la sediul băncii.

Neprimind nici un răspuns, în aceeași lună s-a deplasat din nou la sediul BCR Beclean și a discutat cu directoarea acestei unități, inculpata Moldovan Mihaela, care i-a spus că figurează în baza de date a băncii cu un credit bancar de nevoi personale de aproape 10.000 euro (în echivalent), și că banii respectivi au fost transferați prin ordin de plată în contul (…).

La data de 17.11.2008 martorul a primit la domiciliu o notificare de la BCR SA prin care era informat despre situația creditului contractat pe numele său. K. C. D. a arătat că nu a contractat niciodată un credit bancar de la BCR SA sau altă unitate bancară”, se arată în documentul instanței.

Aceeași situație și în cazul unui alt angajat, care și el s-a autosesizat citind articolul publicat în Gazeta de Bistrița. Și el s-a dus la sediul BCR Beclean și a aflat că figura cu un credit de 15.000 de euro.

Prescripția i-a salvat

Așa cum am precizat mai sus, din cauză că a intervenit prescripția, inculpații din acest dosar au scăpat de condamnare. În schimb, instanța a decis să plătească BCR peste 26.000 de euro, de pe urma a două credite rămase nereturnate integral. Din această cauză s-a ajuns la Curtea de Apel Cluj, care a respins acțiunea, pe data de 11 ianuarie anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.