Coaliția PSD-PNL a a ocupat locul fruntaș în presa românească de când au apărut primele zvonuri că s-ar uni pentru a face front comun la alegerile din acest an.

După mai multe certuri și șifonări la rang înalt în fața cetățenilor din Bistrița, aceștia au făcut un efort de imagine și au apărut împreună la Praznicul Bunei Vestiri cu prilejul hramului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru a atrage simpatia votanților bistrițeni pentru a uita lipsurile și greutățile prin care administrația îi conduce de atâta amar de vreme. Cum altcumva dacă nu religios? Bine spune vorba din popor: Cu o lingură de miere prinzi mai multe muşte decât cu 20 de butoaie de oţet.

Înaltpreasfințitul părinte Andrei i-a unit și potolit în fața lui Dumnezeu pe cei trei crai de la răsărit Alin Tișe, Radu Moldovan și Ioan Turc. Cu mâna sa de fier și har dumnezeiesc, le-a dat cu sceptrul în cap ca să scoată dracii din ei și să facă treabă bună pentru a mulțumi nevoile bistrițenilor.

Radu Moldovan are socoteli cu Nelu Turc mai vechi, iar țevile de 50 de ani din Bistrița au stat la baza unui nou scandal politic, Nelu afirmând că ”Aquabis-ul a spart noul asfalt turnat pe Bulevardul Decebal: „Este cel puțin supărător faptul că Aquabis nu le oferă respectul cuvenit bistrițenilor, în condițiile în care are printre cele mai mari tarife din România pentru serviciile prestate”.

Mai multe comentarii anonime de pe rețelele de socializare, la adresa lui Emil Radu Moldovan, spun că fratele lui, s-a apucat să spargă străzile din Bistrița și să remediere avariile apărute la conductele vechi de 50 de ani. Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a încercat să-și spele obrazul, a lui și a fratelui său de la Aquabis, de privirile cetățenilor revoltați de lucrările de mântuiala care au loc în municipiu, că doar vorba vorba țăranului român: ,,O mână spală pe alta şi amândouă obrazul”.

Moldovan a reacționat la acea vreme spunând: „Nu este vinovat nici Aquabis, nici altcineva, degeaba tot încearcă Ioan Turc să pună pe Radu Moldovan, Consiliul Județean, acestea sunt informaţii doar pentru proşti şi pentru cei care nu vor să se informeze și să vadă lucrurile. Toți oamenii de bună credință văd lucrurile acestea. Nu te poţi apuca să tonsi asfalt în 2024 peste conducte de 50 de ani, să le mai și tasezi cu cilindrele. Toate lucrările erau eligibile, minciunile sfruntate că rețelele erau neeligibile pe fonduri europene sunt minciuni ordinare”.

Având pe buze miere și în inimă fiere, Balaurul Roșu din fruntea consiliului amenința, în urmă cu doar 2 ani, cu surle și trâmbițe că va da în judecată autoritățile din Cluj pentru că au stricat drumul de la Braniștea, făcut cu atâta meticulozitate și atenție, ca și cum ar fi fost drumul zeilor. Drumul zeilor, și pentru care Moldovan s-a chinuit să-l construiască, arată ca după bombardamentele din Ucraina și poate fi vizionat AICI.

Drumul zeilor a fost mărul discordiei dintre Tișe și Moldovan care s-au judecat și și-au aruncat mai multe săgeți unul altuia, sângerând care mai de care mai tare, iar pe urmă au apărut unul la brațul celuilalt alături de Înaltpreasfințitul părinte Andrei. Tișe a încercat să ia Balaurul Roșu de coarne și să se ia la trântă pentru cine preia vina pentru distrugerea drumului.

La acea vreme, contactat de reporterii Bistriteanul, Moldovan a declarat: ”Eu am cerut direcției juridice din cadrul Consiliului Județean să-mi identifice posibilitățile juridice ca CJ BN, proprietar și administrator al drumului la care faceți referire, pe motiv că NU a fost consultat ca și proprietar, așa cum prevede legea, de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj care și-a depășit atribuțiile și a deviat tot traficul greu de pe un drum european pe un drum județean. Acest drum nu are portanța la tonajul pe care îl are un drum european și efectiv ne-a distrus tot drumul județean.

Aștept informarea de la departamentul juridic și  dacă avem argumentele necesare, nu voi ezita să chem în instanță CJSU Cluj și prefectul județului CLuj care și-au permis să-și depășească atribuțiile și să facă un asemenea lucru fără a ne informa sau a ne cere acordul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.