În judeţul Bistriţa-Năsăud parcă au revenit vremurile de dinainte de 1989. Suntem din nou în epoca partidului unic. Niciodată un partid şi un lider al acestuia nu au avut atâta putere la dispoziţie ca în aceste zile mizerabile pe care le trăim. Dacă ar cunoaşte situaţia, foştii prim-secretari PCR din judeţul nostru, Marina, Buşui şi Letiţia Ionaş, s-ar îmbolnăvi de invidie. Judeţul Bistriţa-Năsăud, este controlat sută la sută de un singur partid şi de un singur om. Şi acest fapt poate crea prejudicii pe care nici nu le putem bănui. Puterea, acest drog atât de plăcut, unora li s-a suit la cap, iar acest fapt poate deveni extrem de toxic şi periculos.
Faptul că la nivel central sunt două partide la guvernare, cu un număr egal de miniştri, în Bistriţa, aproape nu se vede şi nu se simte de loc. Portocaliii deţin puterea, total. Au Consiliul Judeţean, unde Liviu Rusu face ce "vrea muşchii lui", taie şi spânzură după cum îl duce capul şi după indicaţiile pe care le primeşte de la "El Lidero Maximo", Ioan Oltean. Modul în care s-a făcut împărţirea bugetului pentru primării este mai mult decât evidentă. Ar fi interesant de ştiut după ce criterii sau alocat banii de la bugetul de stat. La nivel public nu poţi fi pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă. Cu ce sunt de vină alegătorii din primăriile pe care răzbunarea lui Ioan Oltean a venit ca tăvălugul?
Radu Moldovan ar trebui să înţeleagă odată, că degeaba este la guvernare PSD la nivel central, la Bistriţa, la putere este numai un partid – PD-L. La Bucureşti, liderul PSD se bagă singur în seamă, apărând pe sticlă, pe lângă Geoană şi uneori îl mai vedem înghesuindu-se pe lângă Boc. Dar cu ce folos pentru bistriţeni? Un vechi membru PSD îmi spunea deunăzi, că tot ceea ce se întâmplă la Bistriţa este numai din vina lor, a pesediştilor locali. Ei practic nu mai există, cel puţin ca activitate politică. I-a încălecat Oltean şi le-a pus zăbala în gură. Nu mai vorbim de Prefectură, unde Oltean şi-a pus prefect un ins, pe care îl manevrează mai uşor decât o telecomandă de televizor. În Consiliul Judeţean, după ce a atras o parte a liberalilor de partea lui, jocurile se pare că sunt făcute. PSD-ul se îmbată cu apă rece că are trei oraşe, capitala judeţului Bistriţa, Becleanul şi Sângeorz-Băi. Fix zero! Pâinea şi cuţitul sunt la Oltean, care taie tortul cum vrea el. Dă la cine vrea şi cât vrea. A făcut ceva PSD-ul local, după împărţirea bugetului judeţean, când anumite primării au luat, cât ia salariu un funcţionar public oarecare? Nimic, aţi văzut vreo declaraţie a lui Radu Moldovan? Aiurea! El se dă mare doar la Bucureşti. La Bistriţa, PSD-ul, este zero lei, zero bani. În judeţul Bistriţa-Năsăud, am revenit la partidul unic.
Zaharia Cotoc
Situatie reala .Bravo COTOC.
Nu stiu sa negocieze si pierd pe mana lor psd-ista.
SUNT LA CONDUCEREA TARII SI TREBUIE CONSENS INTR-UN SINGUR SENS PROBABIL DA PROBABIL NU ? CE SA FACEM DACA EI NU VOR NOI SUNTEM SPECTATORI ALEGERILE SUNT ODATA LA 4 ANI SI ATUNCI SUNTEM LEGATI LA OCHI
eu ma tot gandesc la ceea ce se mai poate face. La nimic! deci numai gandesc! deci sunt Bistritean! deci sunt falit! deci sunt pierdut! Traiasca Partidul Comunist cu nume democrat-liberal! Votati cu ei ! Ei va vor subjuga!
macar avem in cine da , de-ar fi mai multi ce greu ar fi sa alegi nu ?