Timp de o oră, reprezentanţii membrilor de sindicat CNS „Cartel Alfa” din instituţiile bugetare bistriţene au pichetat Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud în semn de protest faţă de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care Guvernul intenţionează să diminueze salariile lucrătorilor din domeniul bugetar. Aproximativ 4.000 de sindicalişti afiliaţi la „Cartel Alfa” au pichetat, la începutul săptămânii trecute, sediile prefecturilor din toată ţara, reprezentanţii confederaţiei urmând să decidă, apoi, asupra programului de proteste, în cazul în care discuţiile de la Ministerul Muncii eşuează.

„Cartel Alfa” şi federaţiile afiliate din sectorul bugetar – care, potrivit liderilor sindicali, reprezintă peste 375.000 de lucrători din educaţie, cercetare, administraţie publică şi centrală, sănătate şi poliţie – au cerut Guvernului să nu adopte ordonanţa de urgenţă care prevede diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor.
Sindicaliştii au solicitat acordarea în continuare a salariului de merit, a fondului de premiere, a indemnizaţiilor de conducere, plata orelor suplimentare şi eliminarea articolul 20 din proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la măsurile pe care fiecare ordonator de credit este obligat să le ia pentru reducerea cheltuielilor.
CNS „Cartel Alfa” şi federaţiile din sectorul bugetar afiliate la confederaţie solicitau Guvernului, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei, să nu adopte această ordonanţă pentru că ea nu respectă convenţiile anterioare privind salarizarea, realizate cu sindicatele şi transpuse în legi, încalcă principiile dialogului social şi al concertării sociale în vederea păcii sociale, încalcă principiile şi regulile negocierii , afectează un drept câştigat şi este profund discriminatorie faţă de diferitele categorii de bugetari.

Trei sporuri din 12, nemodificate

Dumitru Costin, preşedintele BNS, a declarat, în urma discuţiilor cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, că trei sporuri din 12 vor rămâne nemodificate: cel de vechime, cel de ore suplimentare şi cel de ore lucrate pe timpul nopţii. “Va exista un transfer al sporurilor către salarii pentru a uniformiza grila de salarizare” a spus Costin.

Reprezentanţii sindicatelor din educaţie nu sunt însă mulţumiţi de renunţarea la celelalte sporuri. Ei vor propune sindicaliştilor din învăţământ declanşarea acţiunilor de protest, boicotarea examenelor naţionale şi redeclanşarea conflictului de muncă.

Scrisoare deschisă către M.M.F.P.S

Liderii de sindicat protestatari au înaintat o scrisoare deschisă către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv ministrului Marian Sârbu, în care se spune că: “CNS „Cartel ALFA” respinge ordonanţa de urgenţă care diminuează salariile bugetarilor şi cere măsuri urgente pentru conservarea locurilor de muncă şi păstrarea puterii de cumpărare a lucrătorilor din întreaga economie, prin creşterea adecvată a salariilor”.
CNS „Cartel ALFA” cere următoarele măsuri :
·    neadoptarea acestui proiect de ordonanţă,
·    demararea, de urgenţă, a negocierilor pentru legea de salarizare unitară în sectorul bugetar, realmente necesară şi prioritară,
·    stabilirea clară a unui calendar al negocierilor privind măsuri concrete de conservare a locurilor de muncă, în toate sectoarele de activitate,
·    stabilirea clară a unui calendar al negocierilor privind creşterea salariului minim pe economie, pentru a compensa scăderea puterii de cumpărare din ultimele trei luni, în condiţiile în care noile scumpiri ce vor fi aplicate de la 1 aprilie anunţă o creştere cu 20% a coşului zilnic.

Ultimatum dat Guvernului

Astfel, prin intermediul acestei scrisori deschise, Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele CNS „Cartel ALFA” a dat un ultimatum Guvernului ca, până la data de 31 martie, să facă paşi concreţi pentru rezolvarea tuturor acestor probleme, conform angajamentelor luate faţă de actorii sociali, încât până la 15 aprilie să poată fi transpuşi în practică. Altfel, CNS „Cartel ALFA” cheamă lucrătorii din toate domeniile de activitate, într-o mobilizare generală, pentru un miting de amploare, la Bucureşti, se mai menţionează în scrisoarea deschisă.

Totodată, sindicaliştii "Cartel Alfa" consideră că, prin această ordonanţă de urgenţă, Guvernul manifestă o atitudine dispreţuitoare faţă de principiile dialogului social.

Estimări sumbre – 800.000 de şomeri

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a anunţat la începutul săptămânii trecute, că estimările iniţiale privind numărul şomerilor în 2009, de 525.000 de persoane, ar putea fi depăşite cu 200.000-300.000 de persoane, şi că bugetul ministerului va fi suplimentat cu 500 milioane lei pentru plata şomajului şi alte măsuri de formare profesională.

De cealaltă parte, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a declarat că dacă nu se vor lua măsuri de stimulare a locurilor de muncă, numărul şomerilor de anul acesta va depăşi cu mult ultima estimare a ministrului Muncii.

Sindicatele văd în FMI colacul de salvare

Şi vicepreşedintele „Cartel Alfa”, Romulus Niţă, a precizat că, în cazul în care Guvernul nu va aplica, în perioada imediat următoare, programul de relansare a economiei, este posibil să se ajungă la 800.000 de şomeri.

Potrivit lui Niţă, o parte din banii proveniţi de la instituţiile europene în urma acordului cu FMI vor folosi la relansarea economică, astfel că întreprinderile care au anunţat şomaj îşi vor putea relua activitatea.
„Dacă Guvernul nu va pune în practică măsurile anticriză înseamnă că dă dovadă de o mare lipsă de capacitate, nefiind în stare să relanseze economia nici atunci când are bani”, a mai subliniat Niţă.
Dacă nu se vor lua măsuri de stimulare a locurilor de muncă, numărul şomerilor, va creşte alarmant.  
Una dintre măsurile pe care autorităţile ar trebui să le ia pentru diminuarea numărului şomerilor ar fi stimularea contractelor de angajare fără o perioadă limitată.
Acest exemplu  funcţionează deja în Franţa, unde autorităţile au stimulat firmele care angajează persoane cu contracte de la trei luni în sus.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la sfârşitul lunii februarie 2009, în evidenţele agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă figurau 477.860 de şomeri, 347.707 dintre aceştia provenind din sectorul privat.

Pensionarii au protestat şi ei

Nemulţumiţi de ideea Guvernului de a bloca pensiile, la sfârşitul săptămânii trecute au ieşit în stradă şi pensionarii. În Capitală, circa 200 de pensionari au pichetat sediul Guvernului, alături de alte câteva sute din întreaga ţară.

La Bistriţa, numărul protestatarilor a fost unul mic, sub aşteptări, fiind mai mare numărul celor care asigurau paza şi buna desfăşurare a mitingului.

Paul Bucur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.