Primăria municipiului Bistriţa a aprobat în sesiunea 2 – 16 martie 2015, finanțarea a 31 de proiecte din cele 62 depuse pentru solictarea finanțării nerambursabile.
„În sesiunea 2 – 16 martie 2015 au fost depuse 62 de proiecte ale persoanelor fizice, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor religioase care solicită finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa. Proiectele au fost evaluate de către comisii numite prin Hotărârea nr. 21/26.02.2015 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, în baza Regulamentului de organizare si funcţionare a Comisiilor de evaluare, prin Hotărârea nr. 48/26.03.2015 fiind aprobată finanţarea a 31 de proiecte”, informează municipalitatea.
Proiectele aprobate spre finanţare în domeniul „Tineret” sunt următoarele:
1. Proiect: „Lumea tinerilor în secolul XXI”
Beneficiar: Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari din Bistriţa
Punctaj: 84
Suma aprobată: 15.000 lei
Proiectul are ca public ţintă circa 200 de tineri şi constă în organizarea unei campanii de informare privind stilul de viaţă sănătos, promovarea traseelor de biciclete din oraş, întreceri sportive în Parcul municipal, work-shop de vopsit ouă, dezbateri, mese rotunde destinate tinerilor de clasa a XII-a în vederea orientării profesionale, serată culturală. Activităţile se desfăşoară la Casa Maghiară şi în diverse locaţii din oraş.
2. Proiect: „Cupa Bistriţa 2015”
Beneficiar: Nagy Andrei
Punctaj: 79,77
Suma aprobată: 8.000 lei
Proiectul are ca public ţintă 200 de elevi şi tineri din municipiu care vor participa la trei campionate sportive: fotbal, baschet şi volei, care se vor desfăşura pe terenurile de sport din Pădurea Schullerwald în perioada 18-23 august 2015. Proiectul conţine şi activitatea „Sportul te face mare” – masă rotundă destinată tinerilor liceeni, profesorilor de sport, antrenorilor sportivi etc.
3. Proiect: „Mişcare pentru sănătate”
Beneficiar: Asociaţia Startin Bistriţa
Punctaj: 75,11
Suma aprobată: 12.198 lei
Proiectul are ca public ţintă 150 de tineri bistriţeni şi propune derularea de activităţi sportiv recreative în aer liber – Pădurea Schullerwald şi Parcul Municipal – atât de Ziua Tineretului, cât şi pe perioada vacanţei de vară, precum şi campanii de informare şi promovare a rolului mişcării şi a alimentaţiei în adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Activităţile cuprinse în proiect vizează întreceri sportive de echipă şi individuale, demonstraţii ale unor sporturi moderne, tururi pe bicicletă, ştafete etc.
De asemenea, proiectele aprobate spre finanţare în domeniul „Sporturi individuale şi sportul pentru toţi” sunt următoarele:
Domeniul „Sporturi individuale şi sportul pentru toţi”:
1. Proiect: „Fii activ! Fii în Parcul Municipal!”
Beneficiar: Asociaţia Club Sportiv Casa Ema
Punctaj: 86,22
Suma aprobată: 13.500 lei
Prin proiect se urmăreşte organizarea unui atelier mobil de fitness urban în Parcul municipal în perioada 1 mai – 1 octombrie 2015 şi desfăşurarea a 3 şedinţe săptămânale de fitness în aer liber, sub coordonarea unor instructori atestaţi, cu participarea liberă a cetăţenilor municipiului Bistriţa: copii, tineri, adulţi şi vârstnici.
2. Proiect: „Sportul ca alternativă”
Beneficiar: Asociaţia C.S. Karate Bistriţa
Punctaj: 85,66
Suma aprobată: 13.730 lei
Proiectul vizează participarea la stagii de pregătire şi competiţii sportive astfel: Campionatul Naţional de copii Arad, Campionatul Naţional de tineret Sibiu, Campionatul European Sibiu, Stagiul judeţean Colibiţa. Obiectivul principal este obţinerea a 36 de medalii la campionatele naţionale.
3. Proiect: „Dunlop Romanian Superbike – Campionat Motociclism Viteză pe Circuit 2015”
Beneficiar: Iosif Ureche
Punctaj: 84,77
Suma aprobată: 9.999,90 lei
Proiectul vizează participarea la cele 6 etape ale campionatul RO Superbike 2015 pe circuite din România şi Ungaria, Slovacia, Cehia, Grecia şi Italia. Obiectivul sportivului este clasarea în primii 5 la finalul campionatului (ţinta – locul III).
4. Proiect: „Participare la Concursul Internaţional de dans sportiv Stuttgart Germania 2015”
Beneficiar: Asociaţia Club Sportiv Top Dance Life
Punctaj: 73,44
Suma aprobată: 12.290 lei
Proiectul vizează participarea a doi sportivi şi a unui delegat din partea clubului la Concursul Internaţional de dans sportiv de la Stuttgart, obiectivul acestora fiind calificarea în primele 12 perechi, intrarea în Semifinală la Raising Star Standard şi calificarea în primele 100 de perechi la WDSF Grand Slam Standard.
Totodată, municipalitatea a aprobat următoarele proiecte spre finanţare în domeniul „Educaţie”:
1. Proiect: „Cultură şi civilizaţie locală la Bistriţa – material didactic pentru ciclul gimnazial”
Beneficiar: Asociaţia Părinţilor „Prietenii elevilor nr. 1”
Punctaj: 88,33
Suma aprobată: 13.455 lei
Manualul este continuarea unui proiect mai amplu început în anul 2010, care a urmărit realizarea unor materiale didactice care se pot aplica la nivelul opţionalelor în cadrul şcolilor din municipiul Bistriţa. Anul acesta, materialul didactic se adresează nivelului gimnazial. Costurile proiectului acoperă cheltuielile de editare, iar materialele realizate (300 de exemplare) se distribuie gratuit la toate şcolile generale din municipiu.
2. Proiect: „Învăţăm şi ne jucăm!”
Beneficiar: Asociaţia Educativă Comenius
Punctaj: 78,22
Suma aprobată: 12.750 lei
Proiectul îşi propune şase activităţi mari: „Oraşul meu, o oază a diversităţii”, „Învăţ împreună cu familia mea!”, „Am imaginaţie şi pot să fac!”, „Turism la mine acasă”, crearea unui pliant de promovare a proiectului, invitarea unei personalităţi – emblemă a comunităţii locale, ateliere de pictură şi desen, workshopuri, vizionări de filme, turul oraşului. Grup ţintă – elevi din clasele I-IV care provin din familii cu părinţi şomeri / plecaţi la muncă în străinătate / orfani de unul de unul sau ambii părinţi, împreună cu familiile lor.
3. Proiect: „Nedeile Bistriţei”
Beneficiar: Asociaţia Clubul Sportiv Schreiner
Punctaj: 76,88
Suma aprobată: 12.465 lei
Proiectul are ca public ţintă 200 de tineri de toate vârstele care vor participa la întreceri de volei, orientare turistică, tir cu arcul, tenis de masă, escaladă, role pe o perioadă de două luni, în fiecare sâmbătă şi / sau duminică (26 iunie-22 august) în Pădurea Schullerwald.
Pe domeniul „Cultură”, au fost aprobate următoarele proiecte conform municipalității:
1. Proiect: „Continuarea şi afirmarea muzicii de fanfară în Municipiul Bistriţa”
Beneficiar: Fundaţia Forte Fortissimo
Punctaj: 85,5
Suma aprobată: 15.000 lei
Prin proiect se urmăreşte continuarea concertelor duminicale ale Fanfarei Municipiului Bistriţa (Fundaţia Forte Fortissimo Bistriţa) în locaţia de tradiţie a oraşului – foişorul din Parcul municipal Bistriţa, într-o ambianţă specifică. Fanfara Municipiului Bistriţa va participa la Festivalul Naţional al Fanfarelor desfăşurat la Arad şi la Festivalul Internaţional al Fanfarelor „Mihail Warga” care se va desfăşura în Heidenfeld.
2. Proiect: „Festivalul Copiilor”
Beneficiar: Asociaţia Grupul pentru Dezvoltare personală şi Comunitară
Punctaj: 83,8
Suma aprobată: 13.385 lei
Proiectul aduce publicului bistriţean o serie de evenimente culturale dedicate copilului şi familiei în vederea diversificării activităţilor culturale ale oraşului: un atelier pentru copii şi părinţi – Poveştile copilăriei care va avea loc la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” în data de 13 iunie 2015, urmat de spectacolul de teatru „Apolodor” al Teatrului Naţional Cluj-Napoca, regizat de Ada Milea, care ce va avea loc la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”. A doua zi a festivalului (14 iunie 2015) va debuta cu vernisajul expoziţiei de desen şi pictură „(Se) poarta culoarea” (ediţia a IV-a) a copiilor membri ai Asociaţiei Grupul pentru Dezvoltare Personală şi Comunitară, expoziţie ce va avea loc la Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, fiind urmată de atelierul de pictură în aer liber, pentru copii şi părinţi, ce se va desfăşura în aceeaşi locaţie. Spectacolul „Puzzle” prezentat de copiii membri ai Asociaţiei Grupul pentru Dezvoltare Personală şi Comunitară (14 iunie 2015 – Teatrul de Vară) încheie seria de activităţi culturale dedicate copilului şi familiei, prezentând publicului, prin dans şi teatru, secvenţe din poveştile clasice ale literaturii universale a copiilor.
3. Proiect: „Memoria Caselor”
Beneficiar: Fundaţia Liviu Rebreanu
Punctaj: 82,8
Suma aprobată: 15.000 lei
Proiectul presupune realizarea a 200 dvd-uri care conţin descrierea a 6 case monument istoric: Biblioteca Judeţeană – sediul actual situat pe strada Alexandru Odobescu nr. 11; Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi”; Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”; Casa Memorială „Andrei Mureşanu”; fostul sediu al Tribunalului Judeţean; sediul „Romtelecom”.
4. Proiect: „Festivalul de dans Bistriţa Dance Fest – ediţia a II-a”
Beneficiar: Asociaţia PROACTIV Bistriţa
Punctaj: 81,75
Suma aprobată: 14.999,4 lei
„Festivalul de dans Bistriţa Dance Fest – ediţia a II-a” este un concurs care promovează două stiluri de dans: streetdance şi breakdance. Desfăşurătorul festivalului va cuprinde competiţii pentru fiecare gen de dans şi workshop-uri (cursuri intensive de scurtă durată). Competiţiile se vor desfăşura pe parcursul a două zile: în prima zi se vor desfăşura demonstraţii de breakdance şi streetdance de gen freestyler şi battle între echipe, în zona Pietonală şi a parcului municipal, iar în a doua zi se vor desfăşura workshop-uri de breakdance şi streetdance în altă locaţie (o locaţie centrală), implicând atât dansatorii cu experienţă cât şi tinerii dornici de implicare în astfel de activităţi. La finalul festivalului, toţi participanţii la proiect vor face un tur al oraşului pentru a vizita punctele turistice şi pentru a cunoaşte cultura şi tradiţia oraşului Bistriţa.
5. Proiect: „EUROFOLK 2015”
Beneficiar: Asociaţia Folclorică Balada
Punctaj: 80,8
Suma aprobată: 12.000 lei
Prin proiectul EUROFOLK 2015 se doreşte îmbunătăţirea conceptului de tradiţie şi cultură populară prin aducerea a cât mai mulţi pasionaţi de cântec, dans popular şi folclor, într-o asociaţie de tradiţie care are un istoric de aproape 30 de ani în Bistriţa. În acest scop, asociaţia urmăreşte deplasarea la Festivalul internaţional din Polonia în luna iunie şi confecţionarea de costume pentru orchestră.
Proiectele aprobate spre finanţare în domeniul „Social”:
1. Proiect: „Grădiniţa Socială Benita”
Beneficiar: Asociaţia Benita
Punctaj: 97
Suma aprobată: 15.000 lei
Proiectul îşi propune acordarea de sprijin material, educaţional, moral şi spiritual, copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi reduse, orfani, copii din centre de plasament, centrele maternale, din familii monoparentale, din familii de rromi.
La grădiniţă sunt înscrişi 55 de copii, pe grupe: 16 copii în grupa mică, 19 copii în grupa mijlocie şi 20 de copii în grupa mare. Un procent de 67% dintre copiii înscrişi la grădiniţă sunt de etnie rromă.
2. Proiect: „Descoperim lucruri noi, învăţăm împreună”
Beneficiar: Fundaţia Inocenţi
Punctaj: 87
Suma aprobată: 14.677 lei
Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin incluziunea socială a 20 de copii şi tineri cu dizabilităţi prin activităţi de divertisment şi socializare. Beneficiarii sunt: 10 copii cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani, de la Fundaţia Inocenţi; 5 copii cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 12 ani, de la Protecţia Copilului Bistriţa; 5 copii cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25 de ani, de la Protecţia Copilului Bistriţa.
3. Proiect: „Acces for All”
Beneficiar: Asociaţia Nevăzătorilor din România
Punctaj: 84
Suma aprobată: 12.251,70 lei
Prin proiect se urmăreşte achiziţionarea unui dispozitiv de scanare şi redare vocală ClearReader + care scanează şi citeşte orice document elaborat în scris clasic sau Braille, utilizând voce sintetică masculină / feminină, în 30 de limbi diferite. Beneficiarii sunt 220 de persoane cu dizabilităţi vizuale şi familiile acestora.
4. Proiect: „Cancerul nu este mai presus de noi”
Beneficiar: Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene
Punctaj: 82
Suma aprobată: 15.000 lei
Scopul proiectului este realizarea, promovarea şi susţinerea unor programe socio-medicale şi educative cu rol de combatere a cancerului genito – mamar, formarea unui grup suport pentru consilierea persoanelor depistate cu cancer şi iniţierea unui program de depistare a cancerului prin analize medicale specifice.
În cadrul proiectului, 100 persoane vor beneficia de analize de specialitate: teste Papanicolau, markeri tumorali, mamografii de control, 30 persoane vor beneficia de asistenţă socială şi consiliere psihologică, se vor realiza 10 acţiuni de prevenire şi combatere a cancerului mamar şi genital, se vor realiza 3 acţiuni de mediatizare şi educare medico-socială şi se vor tipări şi distribui 1000 pliante informative.
5. Proiect: „Servicii integrate de îngrijire socio-medicală la domiciliu”
Beneficiar: Fundaţia Creştină Diakonia – Filiala Reghin
Punctaj: 73
Suma aprobată: 15.000 lei
Proiectul îşi propune creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice prin acordarea de îngrijiri paleative la domiciliu pentru un număr de 25 beneficiari.
De asemene pe domeniul „Protecția Mediului”, sunt aprobate următoarele trei proiecte:
1. Proiect: „BIO 3R (Reciclare – Refolosire – Recondiţionare)”
Beneficiar: Fundaţia Cercetaşii Bistriţeni
Punctaj: 82,88
Suma aprobată: 15.000 lei
Proiectul îşi propune să informeze şi să conştientizeze populaţia municipiului cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor şi a protecţiei mediului.
În cadrul proiectului se vor derula următoarele activităţi: „Din poartă în poartă” – campanie de informare cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor, campanie promovată de către voluntarii cercetaşi; H2O – activitate de igienizare a malurilor râului Bistriţa; Ecologizare 3R – activitate de ecologizare a unei suprafeţe de 1 km pătrat din cadrul zonei limitrofe Ştrandului Municipal Bistriţa; Bio 3R – spot publicitar de promovare a colectării selective a deşeurilor; Broşura Bio 3R – realizarea şi tipărirea unei broşuri cu informaţii privind importanţa colectării selective a deşeurilor şi exemple de bune practici privind această activitate; Energie Bio 3R – realizarea unui echipament de generare şi înmagazinare a energiei electrice format dintr-o bicicletă fixă, un generator electric acţionat de mişcarea de rotaţie a bicicletei fixe şi un acumulator pentru stocarea energiei electrice. Energia electrică va putea fi utilizată de membrii comunităţii bistriţene ca o resursă alternativă pentru încărcarea dispozitivelor mobile.
2. Proiect: „e.compost – colectare selectivă a deşeurilor şi impactul asupra biodiversităţii”
Beneficiar: Asociaţia G.A.L. pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa – Şieu – Someş „Ruralis”
Punctaj: 76,13
Suma aprobată: 14.926 lei
Proiectul vizează organizarea unor acţiuni de conştientizare cu privire la importanţa utilizării sistemului de colectare selectivă a deşeurilor, astfel: 5 acţiuni de informare „din casă în casă” desfăşurate cu predilecţie în zonele locuite din vecinătatea râului Bistriţa, pe teritoriul municipiului Bistriţa; identificarea şi monitorizarea celor mai expuse la poluare 5 zone şi a principalelor 5 tipuri de deşeuri care poluează râul Bistriţa, prin activităţi de patrulare surprinzând practici pozitive şi negative şi amenajarea a 5 miniplatforme de producere a compostului în minim 5 gospodării din vecinătatea râului Bistriţa, care prin gestionarea corespunzătoare a deşeurilor biodegradabile vor reduce cantitatea de gunoi menajer aruncat pe malurile şi în râul Bistriţa.
3. Proiect: „Un mediu mai curat”
Beneficiar: Asociaţia „Baladele Bistriţei”
Punctaj: 60,71
Suma aprobată: 10.074 lei
Proiectul urmăreşte conştientizarea şi informarea asupra specificului problematicii mediului la nivel local şi a colectării selective a deşeurilor prin organizarea unui atelier de lucru pe teme de protecţie a mediului în Pădurea Schifferberg, dar şi a unei acţiuni de ecologizare a Pădurii Schifferberg, la care vor participa 120 de tineri din municipiul Bistriţa.
Tot trei proiecte sunt aprobate spre finanţare și în domeniul „Relaţii internaţionale”:
1. Proiect: „Înotul, punte de legătură între oraşele înfrăţite Bistriţa şi Wels”
Beneficiar: Asociaţia Club Sportiv TIBI
Punctaj: 81,5
Suma aprobată: 12.528 lei
Prin proiect se propune participarea la concursul internaţional de nataţie „International Speedo Meeting, ediţia a 43-a” – importantă şi tradiţională competiţie de înot organizată în Wels, a 12 înotători de la clubul sportiv Tibi Bistriţa, însoţiţi de preşedintele clubului şi un reprezentant al primăriei. O altă acţiune propusă prin proiect este organizarea unei întâlniri cu reprezentanţii Primăriei Wels pentru discutarea unei manifestări sportive de anvergura „Jocurilor sportive ale oraşelor înfrăţite”.
2. Proiect: „Artele plastice sub semnul culorilor primare”
Beneficiar: Asociaţia Cornelius Art Bistriţa
Punctaj: 78,38
Suma aprobată: 8.838 lei
Proiectul urmăreşte participarea a 10 tineri împreună cu doi profesori însoţitori din Republica Moldova, de la Liceul „Natalia Dadiani” din Chişinău, la evenimentele organizate în săptămâna Marelui Târg al Bistriţei. Invitaţii vor lucra împreună cu 24 de tineri din Bistriţa în atelierul de artă vestimentară susţinut de artiştii Loredana Chis şi Adina Mocanu în cadrul atelierului de artă vestimentară de la Liceul de Arte şi în atelierele de la Casa cu Lei. În intervalul 21-23 august, tinerii vor purta ţinutele tradiţionale prin oraş, la evenimentele publice organizate de Primăria municipiului Bistriţa.
3. Proiect: „Prietenie româno-poloneză”
Beneficiar: Asociaţia Tineri pentru Comunitate Bistriţa
Punctaj: 73,13
Suma aprobată: 14.756 lei
Proiectul propune organizarea unui schimb de experienţă cu o durată de 5 zile derulat în oraşul Zielona Gora – Polonia, oraş înfrăţit cu Bistriţa, la care vor participa 5 tineri din Bistriţa. În cadrul acţiunii se vor organiza o serie de activităţi comune: concurs de identificare a celor mai importante obiective din oraş; proiecţii de film în aer liber cu scopul de a promova culturile românească şi poloneză; seminar gastronomic în spaţiu public cu reţete tradiţionale din cele două ţări, cu participarea cetăţenilor interesaţi; karaoke în aer liber; atelier de fotografie şi film în vederea realizării produselor finite al proiectului – o broşură în format e-book şi un site de prezentare cu titlul Prietenie romano-poloneză.
Participanţii români vor proiecta un film de prezentare a celor două oraşe înfrăţite precum şi a activităţilor derulate, în Parcul municipal, cu participarea altor tineri şi cetăţeni interesaţi.
Iar spre finanţare în domeniul „Interdisciplinar”,sunt aprobate următoarele proiecte, mai adauga municipalitatea:
1. Proiect: Cine ştie câştigă – ”Cunosc valorile Bistriţei”
Beneficiar: Asociaţia Bistriţa Civică
Punctaj: 86,75
Suma aprobată: 4.300 lei
Proiectul urmăreşte creşterea gradului de informare cu privire la istoria locală în rândul elevilor prin organizarea unui concurs de genul „cine ştie câştigă” – „Cunosc valorile Bistriţei”, la care vor participa elevi din ciclul gimnazial de la toate şcolile municipiului Bistriţa, pe două grupe de vârstă: o secţiune pentru clasele V – VI şi o secţiune pentru clasele VII -VIII. Echipele vor fi formate din 3 elevi.
2. Proiect: „Grădiniţa ECO”
Beneficiar: Asociaţia de părinţi „Căsuţa cu poveşti”
Punctaj: 82,13
Suma aprobată: 15.000 lei
Proiectul are ca obiectiv principal promovarea şi implementarea unui program de colectare selectivă a deşeurilor la nivelul instituţiilor de învăţământ preşcolar din municipiul Bistriţa şi localităţile aparţinătoare prin derularea de activităţi cu caracter ecologic: vizionare de filme ecologice, igienizări, realizare de afişe şi mesaje ecologice, postere ecologice, audiţie de povestiri cu mesaj ecologic etc.; realizarea unei campanii de informare privind colectarea selectivă a deşeurilor şi achiziţia a 100 seturi de coşuri adecvate colectării selective a deşeurilor, pentru realizarea unor exerciţii de formare a abilităţii copiilor din grădiniţele implicate în proiect.
3. Proiect: „Experienţa – atuul persoanelor vârstnice”
Beneficiar: Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Bistriţa – Năsăud
Punctaj: 74
Suma aprobată: 12.700 lei
În cadrul proiectului se vor organiza activităţi de socializare pentru persoanele vârstnice din municipiul Bistriţa: concurs de şah, concurs de pescuit, concurs de gătit, vizitarea sanctuarului catolic Cacica, a salinei Cacica, a Mănăstirii Gura Humorului şi a Casei Memoriale „George Enescu”, pelerinaj la Mănăstirea Rohia – Maramureş, pelerinaj la Mănăstirea Prislop – Hunedoara, vizitarea obiectivelor turistice Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Barajul Bicaz şi staţiunea Vatra Dornei, vizita membrilor Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Mureş la Bistriţa şi un concert susţinut de grupul vocal al pensionarilor.
4. Proiect: „Tabără de creaţie la Casa Maghiară Bistriţa”
Beneficiar: Asociaţia Pro Hereditatem
Punctaj: 72,25
Suma aprobată: 14.090 lei
Asociaţia doreşte să organizeze în perioada 22 iunie – 3 iulie o tabără de vară pentru 24 de copii din Bistriţa şi din localitatea Ibanyi – Ungaria, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Programul cuprinde iniţierea în artele meşteşugăreşti tradiţionale (confecţionarea obiectelor din pâslă, înşiruitul mărgelelor etc.), pregătirea unui gulaş unguresc tradiţional, jocuri populare şi învăţarea unui nou cântec popular. La tabăra de vară vor fi invitaţi şi copii din localitatea Ibányi – Ungaria, cu care asociaţia are relaţii de colaborare.
5. Proiect: „Acces la normalitate”
Beneficiar: Asociaţia de Scleroză Multiplă Bistriţa
Punctaj: 71
Suma aprobată: 12.087 lei
Proiectul îşi propune să aducă în atenţia comunităţii locale problemele persoanelor cu scleroză multiplă prin activităţi educative destinate comunităţii locale, la care vor participa pacienţi, aparţinători, specialişti, autorităţi şi reprezentanţi ai elevilor din Bistriţa: o dezbatere cu tema „Sunt şi eu cetăţean al acestei comunităţi”, ateliere tematice „Să ne cunoaştem mai bine”, campanie de informare şi conştientizare – „Ştafeta ciclistă SM” şi un spectacol „Înţelege-mă, am aceleaşi nevoi ca şi tine”. Beneficiarii direcţi ai acestui proiect sunt 50 de persoane cu scleroză multiplă din municipiul Bistriţa şi familiile acestora, 150 de elevi din şcolile şi colegiile din municipiul Bistriţa, 30 de profesori şi comunitatea locală.